Domnule Cristian Mandeal, veți dirija pe 14 ianuarie 2025 cea de-a treia ediție a Galei Premiilor "Musicrit", un eveniment organizat de Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România prin care este răsplătită excelența, atât în domeniul artistic, cât și în domeniile jurnalismului și managementului din muzica clasică. Care credeți că este importanța prezenței în prim-planul acestei gale a celui mai important ansamblu simfonic la nivel național format din tineri, Orchestra Română de Tineret și cum ați primit invitația?

Desigur, mi-a făcut plăcere ca să fiu invitat să particip în această gală de mare prestigiu! Cred că este un lucru notabil și folositor pentru toată lumea, bineînțeles că pentru tineri este important să intre într-un vizor al unui public cât mai larg. Iată, și această gală va fi televizată, după câte știu eu și desigur că vizibilitatea orchestrei va fi foarte puternică cu această ocazie. În plus, chiar dacă nu vă pot divulga programul galei, vă pot spune de pe acuma că în afară de lucrări simfonice tradiționale cu care tinerii sunt mai familiarizați, vor exista și o serie de acompaniamente instrumentale și vocale, lucru mai puțin obișnuit pentru tineri, așa încât este și o școală în plus, un domeniu pe care l-au atins mai rar, acela de a acompania, în special când este vorba de arii de operă.

Ce ne puteți spune despre noua componență a ansamblului?

Vorbind despre componență, există anul acesta o nouă formulă de orchestră de tineret, după cum se știe, iar această orchestră își schimbă în permanență înfățișarea, denumirea rămâne aceeași, dar componența orchestrei este într-o variabilă permanentă, întrucât sigur, nimeni nu se pensionează dintr-o orchestră de tineret. Muzicienii se rotesc în mare viteză, limita de vârstă rămânând în general de 26 de ani, așa încât unii ies și alții intră. Noi acum suntem probabil deja la a patra versiune a ansamblului, dacă am putea-o numi așa, față de începuturile din 2008. Între timp s-au perindat foarte mulți tineri, peste 1000, pe număratelea și în felul acesta, sigur că serviciul adus pentru cultivarea profesiei de instrumentist de orchestră a acestui proiect a fost foarte mare. Toți tinerii cu care am lucrat în trecut sunt astăzi angajați în diverse ansambluri, atât în România, cât și în străinătate.

Așa cum vă spuneam, în acest ultim an, în anul trecut, vorbim acum de 2024, am făcut o nouă selecție în toate centrele de muzică din România și s-a ajuns la o nouă formulă. Cred că în clipa aceasta mai există doar cinci, poate șase instrumentiști care au mai cântat până acum un an în acest ansamblu. În rest sunt toți oameni noi, unii foarte tineri, elevi din clasele mari din liceu și studenți. Evident, aceștia urmează să treacă acum prin aceleași etape prin care au trecut și colegii lor de dinainte, important este pentru noi să avem cât mai multe proiecte, așa încât să punem o paletă de provocări cât mai bogată și mai variată acestor tineri. Numai așa se poate învăța! Este o vorbă veche, că nu înveți să înoți decât după ce ești aruncat în apă. Iar noi încercăm tocmai acest lucru, să învățăm să înotăm în această profesie extrem de delicată și greu de îndeplinit, ajungând la performanțe mari a unui instrumentist de orchestră. Acesta trebuie, pe de-o parte, să se exprime el însuși plenar din toate punctele de vedere, cu toată energia și cu toată dăruirea și, pe de altă parte, această autoexprimare trebuie să fie subordonată unui concept colectiv, lucru care este foarte greu de făcut, aproape contradictoriu. Pntru mulți, aceasta este o provocare extrem de grea, de a cânta cu toată convingerea și de a-ți păstra propria personalitate, în același timp, ea pliindu-se, această personalitate pe un concept comun pe care îl dă dirijorul. Ei trebuie să învețe să se asculte, trebuie să învețe să colaboreze între ei, să se ajute și un alt lucru extrem de important, să învețe să citească gestul dirijoral, care este un alt alfabet, uneori greu de descifrat, întrucât și tehnica dirijorală este extrem de variabilă, se diversifică de la o personalitate la alta. Există niște legi comune, dar în același timp, fiecare dirijor își are propriul lui limbaj gestic, la care un orchestrant trebuie să învețe să se adapteze și să îl citească în mare viteză. Într-o orchestră profesionistă, dirijorii se schimbă în fiecare săptămână, dar orchestra rămâne aceeași, iar problema cititului gestului dirijoral rămâne constantă. Așadar, instrumentistul de orchestră trebuie să învețe în mare viteză despre dirijorul pe care îl are în față și să răspundă adecvat. Deci, iată școala pe care noi o facem, așa încât, fiecare ocazie de a ne arăta din nou în public, de a ne exprima cu responsabilitate și la un nivel înalt este un punct câștigat în această educație.