Dirijorul Lionel Bringuier se va afla la conducerea Orchestrei Filarmonicii bucureștene în concertele programate pe 9 și 10 ianuarie 2025. Despre debutul său pe scena românească, muzicianul francez a stat de vorbă cu colega noastră, Ioana Țintea.

Lionel Bringuier, veți dirija Orchestra Filarmonicii "George Enescu" în concertele programate pe 9 și 10 ianuarie 2025, pe scena Ateneului Român, un simbol al culturii românești. Va fi prima dumneavoastră vizită în România?

Da, absolut! Sunt extrem de încântat să vizitez pentru prima dată România! Nu am mai fost până acum, dar am auzit atât de multe lucruri frumoase despre această țară și despre orchestră. Aștept cu nerăbdare acest eveniment.

Ce ne puteți spune despre programul ales? Relația cu muzica lui Maurice Ravel pare să fie una specială pentru dumneavoastră, având în vedere succesele marcante din carieră legate de acest compozitor. Ce anume vă atrage cel mai mult la creațiile lui Ravel?

Trebuie să spun că întregul program reflectă într-adevăr muzica pe care o iubesc. În prima parte avem Concertul pentru vioară de Brahms, o lucrare pe care am dirijat-o de multe ori. Iar în ceea ce privește piesele simfonice, programul include creații din repertoriul francez - o muzică pe care o iubesc și pe care am ascultat-o încă din copilărie. Am studiat acest repertoriu intensiv la Conservatorul din Paris. "Valsul" de Ravel, în special, are o semnificație aparte pentru mine, deoarece am dirijat această lucrare în finala Concursului de dirijat de la Besançon, în urmă cu 20 de ani. Am avut norocul să fiu atunci în compania Orchestrei Naționale a Teatrului "Capitole" din Toulouse, care are o tradiție îndelungată în interpretarea muzicii franceze, mai ales sub bagheta lui Michel Plasson. A fost o experiență cu adevărat specială. "Valsul" lui Ravel m-a însoțit în călătoriile mele prin toată lumea. Sunt nerăbdător să dirijez lucrările de Debussy și Ravel, doi dintre compozitorii mei preferați.

Sunteți un reprezentant strălucit al noii generații de dirijori. Care considerați că este cea mai mare provocare pentru un tânăr dirijor în lumea muzicală de astăzi?

De obicei, ceea ce le recomand dirijorilor mai tineri - mă refer, de exemplu, la dirijorii asistenți, care adesea au multe întrebări, cum se întâmplă și acum la Liège, unde voi fi director muzical - este să aleagă cu mare atenție repertoriul pe care îl sugerează orchestrelor. Acesta trebuie să reflecte cu adevărat personalitatea lor și trebuie să fie ferm convinși de piesele pe care le dirijează. Sunt foarte norocos, pentru că în următoarea mea vizită în București voi avea exact acest tip de repertoriu: Brahms, Debussy și Ravel, lucrări pe care ador să le ascult și să le abordez. Și acest lucru este foarte important, pentru că atunci când stai în fața orchestrei, muzica trebuie să vină din tine. Toate orchestrele mari pot cânta excelent din punct de vedere tehnic încă de la prima repetiție. Însă, în acel moment, trebuie să îți aduci propria personalitate în actul dirijoral. Așadar, nu este suficient doar să ai o tehnică bună, ci trebuie să fii cu adevărat convins de piesa pe care o dirijezi și să o împărtășești cu orchestra.

Ați dirijat unele dintre cele mai prestigioase orchestre din întreaga lume. Cum descrieți specificul ansamblurilor europene în comparație cu al celor de peste ocean?

Recent am avut în Japonia prima colaborare cu Orchestra Filarmonicii din Tokyo cu Daphnis și Chloé de Ravel, Preludiul la după-amiaza unui faun de Debussy și Tablouri dintr-o expoziție de Mussorgski. Am fost impresionat de sensibilitatea lor aparte și de felul în care au reușit să redea nuanțele și atmosfera muzicii franceze. Nu doar că au o tehnică impecabilă, dar simțul lor muzical și înțelegerea acestui repertoriu sunt cu adevărat remarcabile. A fost o mare bucurie pentru mine să constat nivelul extraordinar al orchestrelor din întreaga lume. Oriunde merg, simt că standardele artistice sunt extrem de ridicate. De exemplu, în Statele Unite ale Americii, am avut ocazia să dirijez Daphnis și Chloé de Ravel și Marea de Debussy cu Orchestra Filarmonică din Los Angeles. Această orchestră are cu acest repertoriu o legătură puternică, mai ales datorită colaborărilor frecvente cu Esa-Pekka Salonen, care a dezvoltat o afinitate specială pentru muzica franceză. Este extraordinar să lucrezi cu orchestre de talie mondială care cunosc atât de bine repertoriul. A fost grozav să contribui cu propria personalitate interpretativă într-un context în care ansamblul era deja foarte de familiarizat cu aceste lucrări. Am avut experiențe similare și în Germania, de exemplu cu Capela de Stat din Dresda, un ansamblu faimos pentru sunetul specific german. Totuși, am fost plăcut surprins de cât de bine interpretează muzica franceză. De exemplu, am dirijat lucrări de Albert Roussel și am descoperit o capacitate remarcabilă de a reda acel sunet francez delicat, transparent și imediat recognoscibil. Cred că ceea ce au în comun marile orchestre ale lumii este flexibilitatea lor extraordinară. Ele pot adopta cu ușurință un sunet rusesc pentru repertoriul rus, un sunet german pentru muzica germană sau un sunet francez pentru muzica franceză.

Ați lucrat cu soliști renumiți, precum Yuja Wang sau frații Capuçon. Care considerați că este secretul unei colaborări eficiente între dirijor și solist?

Sincer să fiu, nu am considerat niciodată că este atât de complicat. Pentru un dirijor, partea cu adevărat definitorie este atunci când dirijează un program simfonic, deoarece în acel moment îți poți exprima pe deplin viziunea și poți transmite orchestrei exact cum dorești să sune muzica. În schimb, atunci când acompaniezi un concert cu solist, abordarea mea este diferită. Cred că rolul principal al unui dirijor este să creeze pentru solist un mediu în care acesta să se simtă confortabil și încrezător. Mereu am încercat să construiesc această conexiune. De exemplu, în cazul Concertului pentru vioară de Brahms, pe care l-am dirijat de multe ori colaborând cu mari soliști, prioritatea mea a fost să creez o conjunctură în care aceștia să își poată exprima liber viziunea artistică. La București va fi prima mea colaborare cu Sayaka Shoji. Am auzit lucruri minunate despre ea și am văzut câteva video-uri cu adevărat frumoase, așa că abia aștept să lucrăm împreună. Scopul meu principal este să ofer solistului libertatea totală de exprimare, asigurându-l că orchestra îl va susține în orice schimbare de direcție, să-i ofer un mediu de lucru extrem de confortabil și să mă asigur că orchestra susține și urmează acea interpretare.

Care este principiul care vă ghidează în arta dirijorală și ce prețuiți mult atunci când lucrați cu o orchestră?

Pur și simplu, să fiu înconjurat de muzicieni. Eu am început ca violoncelist și mi-a plăcut întotdeauna muzica de cameră sau să cânt într-o orchestră, pentru că asta înseamnă să fii mereu înconjurat de oameni și să împărtășești muzica cu publicul. Scopul meu nu a fost niciodată să fiu un solist izolat. Și ca dirijor, mă simt cu adevărat un muzician printre muzicieni. Cunosc dificultățile pe care le întâmpină artiștii, pentru că nu este un job ușor. Sunt repetiții intense și trebuie să fii mereu flexibil. Așa că încerc să-i ajut pe muzicieni să dea tot ce au mai bun. Așadar, scopul meu este să-i încurajez și putem face asta doar atunci când cunoaștem cu adevărat partitura. Am petrecut ore întregi studiind partiturile, chiar și acum încă le redeschid cât mai des posibil, chiar dacă am mai dirijat Valsul de Ravel și Marea de Debussy de multe ori. Descopăr mereu lucruri noi sau fac mici schimbări față de ultima mea interpretare. Așadar, când voi veni în România, va fi altfel decât ultima dată când am dirijat aceaste piese.

În încheiere, este ceva ce ați dori să transmiteți publicului din România?

Abia aștept să-l cunosc și să vizitez frumoasa Românie și, bineînțeles, să colaborez cu legendara Orchestră a Filarmonicii George Enescu. Este cu adevărat o mare bucurie și o mare onoare pentru mine!