În 11 ianuarie 2025, soprana Adela Zaharia va urca pentru prima dată pe prestigioasa scenă a Operei "Metropolitan" din New York. Muziciana română va da viață rolului "Musetta" din opera pucciniană "Boema". Despre eveniment, Adela Zaharia a stat de vorbă cu colega noastră, Ioana Țintea.

Adela Zaharia, ce semnificație are acest debut pentru parcursul dumneavoastră artistic? Îl considerați un punct culminant în carieră sau, mai degrabă, un nou început?

De fapt, cred că felul în care mă gândesc eu la acest debut de la New York este ca o continuare firească a carierei mele. Nu-l consider nici punct culminant, în nici un caz, mai sunt atât de multe lucruri de făcut, dar nici un nou început... poate un nou început cu teatrul în sine, în sensul că începem o relație. Altfel, după cum spuneam, îl văd ca pe o continuare firească a carierei pe care am construit-o până la momentul de față.

Cum a luat naștere această colaborare cu Metropolitan Opera din New York?

Sincer, e o poveste lungă, fiindcă prima ofertă pe care am primit-o de la MET a fost imediat după câștigarea Concursului Operalia, în 2017. Deci, am avut oferta de a debuta la MET imediat după, dar managementul cu care lucram la momentul respectiv a considerat că nu era circumstanța potrivită, nu era titlul potrivit, nu era momentul potrivit. Așa că, vreo 2-3 ani, au fost discuții constante despre în ce repertoriu aș putea să vin, când și cum. Între timp, am făcut și o schimbare de management și agenția nouă a trebuit, practic, să ia toată discuția de la zero. Și cum în lumea noastră, a operei, programările sunt făcute literalmente pe 4-5 ani înainte, acum a venit momentul ca programarea asta care a fost făcută deja în trecut să se și întâmple și să o cunoască publicul.

Publicul de la Metropolitan Opera este renumit pentru nivelul său de exigență. Cum vă raportați la aceste așteptări ale sale?

Eu încerc egal unde cânt și egal ce cânt, întotdeauna să mă prezint la cel mai bun nivel posibil, să dau tot ce pot, tot ce știu și să impresionez la fel cum o fac în orice alt teatru în care cânt.

Poate nu sună la fel de interesantă abordarea mea, dar cred că e un mod foarte bun de a aborda lucrurile. Este un pas pe care l-am mai făcut înainte, m-am mai prezentat în fața unui public exigent și în Munchen, și în Berlin, și la Paris și, având în vedere că toate au mers bine până acum, cred că va merge bine și la New York.

Într-un interviu anterior acordat postului nostru, ați menționat că ultima dată când ați interpretat rolul Musetta a fost în 2013. Cum diferă procesul de pregătire acum, față de experiența de atunci?

Ultima dată când am cântat Musetta eram în Studioul de Operă de la Opera Comică din Berlin; a trecut ceva vreme de-atunci. Bineînțeles, vocea e aproape complet diferită, felul în care abordez eu experiența pe scenă este absolut diferit. Am mult mai multă încredere de sine, mult mai mult control asupra vocii și sunt convinsă că voi putea să adaug culori și straturi noi rolului, pe care nu le-am dat înainte. Experiența de viață, bineînțeles, își spune cuvântul... Așa că sunt convinsă, mai ales având în vedere că muzica lui Puccini e una din preferatele mele, că va fi o experiență foarte bună, plăcută pentru mine și pentru vocea mea.

Așadar, percepția personală asupra unui rol se poate schimba de-a lungul timpului, să înțeleg.

Se poate schimba de la stagiune la stagiune. Depinde foarte mult de felul în care-ți folosești vocea, de rolurile pe care le-ai cântat în perioada respectivă, de starea psihică, mentală care se datorează foarte mult și vieții personale... Cred că ăsta e unul dintre lucrurile cele mai interesante și din cauza asta oamenii revin în sala de spectacol să vadă aceiași cântăreți în aceleași roluri de nenumărate ori, fiindcă de fiecare dată sunt șanse ca personajul respectiv să se comporte ușor diferit și, la final, prin aportul tuturor celor implicați în spectacol, să ai o experiență destul de diferită decât cele de dinainte.

Care sunt elementele cheie în abordarea acestui rol? Cum vă imaginați că ar fi Musetta în prezent?

Musetta este o femeie foarte complexă. Se vede și din partitură, din felul în care e scris personajul ei și din felul în care e scrisă și muzica. E o femeie care trece prin toate stările și arată două fațete foarte diferite ale personalității ei. Apare la început ca și extrovertită, exuberantă, gălăgioasă, superficială, materialistă și cred că asta face cu atât mai interesantă apariția ei din ultimul act, când îi vedem adevărata față, îi vedem fața umană. Când, pusă în fața tragediei, pusă în fața greutăților prin care trec, renunță la partea aceea răsfățată și superficială și devine foarte afectată de ce se întâmplă, devine caldă, devine generoasă, face absolut tot ce poate pentru a face confortabile și fericite acele ultime momente ale prietenei ei Mimi.

Povestiți-ne, vă rog, despre regie! Este o viziune clasică sau se aliniază tendințelor moderne?

Este o producție foarte clasică, celebră chiar, care-i aparține lui Zeffirelli. Totul este la scară monumentală. Metropolita Opera este oricum cunoscută pentru tipul acesta de producții care, din păcate, nu se fac foarte des în alte teatre. Dar acesta este alt motiv pentru care mă bucur să fac această producție, să am acest debut.

Momentan, sunt în Berlin și fac o producție extrem de clasică de Lucia. Dar, dacă e să mă gândesc la suma producțiilor pe care le-am făcut în ultima vreme, cele clasice sunt clar în minoritate. Așa că, întotdeauna când pot să mă apropii mai mult de cum a fost gândit acel personaj în original și să intru în hainele lui la propriu, cred că e o experiență specială și face să simți mai aproape atmosfera în care a fost scrisă opera respectivă.

După debutul din 11 ianuarie 2025, de pe scena Metropolitan Opera din New York, ce urmează în agenda dumneavoastră?

Imediat după, urmează o scurtă vacanță binemeritată. Așa îmi plănuiesc întotdeauna, ca la mijloc de stagiune să am o scurtă vacanță ca să-mi reîncarc bateriile și să revin pe scenă cu energie și sănătate. Iar după, mă îndrept spre București, unde voi avea bucuria de a cânta într-o gală de operă, la Sala Radio.

Credit foto: Klaudia Taday