>
You need Flash Player 8 or newer to listen to this
clip.
|
AUDIO. Interviu cu compozitorul Alexandru Murariu
Domnule Alexandru Murariu, ați fost distins în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Academiei Române pe anul 2022 cu Premiul "George Enescu" pentru creație muzicală. Ce însemnătate are pentru dumneavoastră această distincție?
În primul rând este o onoare foarte mare pentru mine, este o recunoaștere din partea breslei, pentru că știu că acest premiu vine ca urmare a unei nominalizări din partea unei instituții de profil, iar eu am fost desemnat de către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România. Este de departe cea mai înaltă și prețuită distincție pe care am obținut-o în acești ani în care am activat în compoziție și mă bucur tare mult.
Cum ați descrie lucrarea Espace VIII, creația care v-a adus această distincție?
Lucrarea este una pentru ansamblu mic și este finalul unui ciclu de lucrări și a fost precedată de alte șapte lucrări sub acest pseudonim. Piesa explorează ideea de spațialitate și spațializare în muzică, adică muzici care nu întotdeauna vin din fața spectatorilor, poate veni din spate. Există anumiți interpreți care pot fi plasați în diferite puncte, să zicem, surpriză pentru auditoriu. Aceasta a fost ideea întregului ciclu și a acestei lucrări care a fost prezentată în primă audiție în toamna anului 2022.
Ne puteți vorbi puțin despre această primă audiție?
Prima audiție s-a desfășurat în cadrul unui proiect denumit "Duo Residence", în cadrul căruia am avut doi oaspeți la Cluj, pe Cristian Spătaru care a dirijat lucrarea, și un alt compozitor care a fost implicat într-o altă suită de evenimente. Lucrarea a fost bine recepționată de către public, a fost interpretată de către anasamblul "Couleurs", ansamblu pe care eu l-am înființat cu doi ani înaintea acestui eveniment.
După părerea dumneavoastră, cum este receptată în prezent muzica contemporană?
Consider că nu este poate cea mai comercială și bine vândută nișă a muzicii, dar suntem foarte mulți artizani și promotori ai acestei muzici și eu mă aflu printre ei. În acest sens, am înființat acest ansamblu de muzică contemporană, "Couleurs" și, de asemenea, am înființat un ONG cu care scriem proiecte și promovăm această muzică de circa patru ani. Văd acest spațiul cultural într-o plină ascensiune și consider că este unul dezvoltat. Lumea din acest spațiu iese în întâmpinarea publicului și altfel decât în anumite săli de concert sau numai în contextul unor festivaluri de profil, deci muzica contemporană nu mai este cântată doar în aceste serii de evenimente de profil, ci este servită publicului în mai multe conjuncturi, lucru care nu poate decât să-i ridice receptivitatea. În cazul evenimentelor, noi nu ieșim niciodată în întâmpinarea publicului cu un simplu concert, ci ieșim cu o poveste, venim probabil cu o conferință premergătoare sau o discuție deschisă cu publicul, poate prezentată de anumiți membri ai ansamblului... Deci încercăm să creăm un context cât mai favorabil pentru publicul care, cel puțin la început, este deschis acestei muzici și probabil că dacă această artă este privită cum ar trebui, cu siguranță vor crește atât publicul cât și înțelegere acestei muzici. Cred că aceasta este cea mai mare problemă a muzicii contemporane sau a artei contemporane, că nu este introdusă în context întotdeauna.
Vorbind despre planuri de viitor, plănuiesc o suită de concerte cu acest ansamblu pe care l-am înființat, în program având exclusiv lucrări de George Enescu. Dorim să abordăm lucrări relativ dificile și mai puțin interpretate. Pe plan personal, mă bucur să am o comandă de lucrare vocal-simfonică din partea Filarmonicii de Stat "Transilvania", care va fi interpretată anul următor. Va fi o lucrare la care voi munci foarte mult și pot spune că încă îmi caut idei în această direcție.