În decembrie 2024, Editura Casa Radio a publicat un nou album ce poartă semnătura violoncelistului Andrei Ioniță, cuprinzând înregistrarea din concert a integralei suitelor pentru violoncel solo de Bach, dintr-un eveniment ce a avut loc la Ateneul Român în 29 octombrie 2023.

Este un album care surprinde un artist matur, extrem de talentat, care naghivează cu siguranță, inventivitate și inteligență în lumea partiturilor lui Johann Sebastian Bach, o apariție discografică remarcabilă despre care am stat de vorbă cu Andrei Ioniță la finalul anului 2024.

În primul rând, vreau să te întreb cum îți amintești acest recital din urmă cu un an, care acum este transformat într-un disc?

Acest recital a fost un proiect special, a fost o dorință de-a mea de-a cuceri acest munte Everest al repertoriului violoncelistic. Și, cu ocazia rezidenței mele artistice la Orchestra Filarmonicii "George Enescu", am dorit să dau acest recital pe scena Ateneului Român. Nu cred că a putut fi o locație mai potrivită și o scenă mai potrivită pentru un asemenea repertoriu. De asemenea, m-am gândit că este un concert care se poate și vinde foarte ușor - este vorba de un artist, un instrument și un singur compozitor.

A fost, într-adevăr, o provocare, o probă de anduranță până la urmă, să interpretez întregul ciclu al tuturor celor 6 suite pentru violoncel solo, dar a fost o experiență de neuitat. Am fost recunoscător pentru faptul că sala a fost plină - nu doar la început, ci au și rămas în a treia oră de concert, până la finalul recitalului. A fost, până la urmă, unul dintre highlight-urile carierei mele.

Iată, acum, acest recital memorabil este transformat într-un disc. Nu este prima dată când o lucrare de Bach apare pe un disc al tău. De altfel, și pentru cel realizat în cadrul proiectului BBC New Generation Artist ai avut o suită de Johann Sebastian Bach. Vreau să te întreb, punând față în față aceste două înregistrări cu Bach pe care le ai acum în portofoliu, cum le vezi, cum le-ai caracteriza?

Orice înregistrare live capătă valențe mult mai libere și ceea ce m-a preocupat atunci când am cântat suitele de Bach a fost să reliefez fiecare detaliu într-un mod cât mai convingător. Discutăm despre articulațiile dansurilor respective, discutăm despre polifonie... de structura fiecărui dans și atât frazarea pe linii mari, cât și microfrazarea fiecărei măsuri, am încercat să le reliefez într-un mod cât mai convingător. De asemenea, evident că într-un concert live mi-am permis și mai multe ornamente. Și această combinație dintre structură, dar și efervescență și libertate este ceea ce m-a atras dintotdeauna la aceste suite și sper că această combinație reiese și pe CD.

Pe ce instrument ai cântat?

Am cântat pe un instrument al lutierului Filippo Fasser din Brescia. Este un instrument pe care cânt din 2022 și este o mare bucurie să-l descopăr și să-l redescopăr cu fiecare ocazie.

Cât de vechi este acest instrument?

Ei bine, acest instrument este deja vechi de 20 de ani. Este un instrument construit în anul 2004. Instrumentul Giovanni Battista Rogeri pe care-l aveam cu împrumut de la Fundația Deutsche Stiftung Musikleben din Hamburg, din păcate, a trebuit să-l dau înapoi chiar în luna februarie a acestui an. În mod întâmplător, chiar săptămâna trecută, mi-am reascultat instrumentul în mâinile următorului bursier de la fundație; am participat în comisia unui concurs internațional la Berlin.

Te-am întrebat despre instrument pentru că, în interpretarea muzicii baroce, instrumentul are un aport foarte important sau poate determina dacă muzica este interpretată istoric sau nu, pentru că, sigur, vorbim de aceste curente care sunt deja de aproape o sută de ani despre interpretarea în stil sau recrearea a ceea ce ar fi fost în vremea compozitorului. A fost pentru tine acest aspect important sau este, în general, important să recreăm într-un fel ce ar fi putut auzi Bach? De fapt, știm ce ar fi putut auzi Bach?

După studiile realizate în ultimele decenii, se pare că am putea să construim în linii mari modalitatea de frazare și de articulație a timpului respectiv. Ceea ce este foarte interesant la aceste suite de Bach este problema edițiilor, pentru că noi nu avem un manuscris original al compozitorului, ci ne ghidăm după 6 alte manuscrise, alte surse, una dintre acestea fiind și Anna Magdalena Bach. Și modul în care noi am încercat să punem arcușele și să ne hotărâm asupra unor arcușe este, cumva, comparând greșelile pe care Anna Magdalena Bach le-a făcut în manuscrisele ei la lucrările de vioară solo față de originalul lui Johann Sebastian Bach și, cumva, să deducem ce greșeli ar fi putut face Anna Magdalena Bach în propriul ei manuscris pentru lucrările de violoncel.

În fond și la urma urmei, Johann Sebastian Bach este unul dintre compozitorii care au scris atât de clar! Și aceste structuri, atât monodică, cât și polifonică, sunt atât de pregnante încât te poți uita în note fără să fie niciun tip de arcuș trecut acolo, poți să analizezi din punct de vedere armonic, formal, structural și să hotărăști - evident, în baza unei anumite educații muzicale și a instinctului muzical - aceste lucruri.

Dacă vine vorba de interpretare și de stilul baroc, evident, non-vibrato era modalitatea principală de a cânta. Vibrato-ul era considerat ca trilurile, un ornament. În același timp, nu este greșit ca un vibrato să apară pe o anumită notă sau pe un anumit acord, pentru a reliefa căldura respectivului acord, respectivului sunet.

Am mai ascultat de exemplu și Recviemul de Mozart cântat complet non-vibrato și nu știu dacă m-a convins pe mine personal. Dar aici vorbim de gusturi personale.

Ceea ce voiam să subliniez și mi se pare important în legătură cu acest disc, este că, de fapt, muzica se face ca să fie înțeleasă de publicul căruia i se adresează în momentul zilelor noastre și că, în general, eu consider că o versiune interpretativă este bună când este convingătoare, când artistul are ceva de spus, de transmis, și intelectual și emoțional. Și eu cred că pe acest disc avem împlinite toate condițiile pentru o interpretare excepțională care este și liberă, care aduce și cu ceva din secolul a XVIII-lea, din vremea lui Bach, dar este mai mult decât atât, în primul rând, pentru că Bach a fost o minte excepțională.

Cred că important este ce ni se pare nouă că ne spune muzica lui Bach astăzi. Și eu cred că are multe să ne spună.

Așa că, după ce ai petrecut timpul acesta sondând în mintea lui Bach, ce ne poți spune tu despre el?

Cele 6 suite sunt, într-adevăr, o incursiune în universul interior al compozitorului, pentru că fiecare suită are un caracter și setează o atmosferă complet diferită.

Suita I, cu acel preludiu celebru, chiar aș intitula-o Suita-Preludiu, pentru că este marcată de multă simplitate și setează cumva tonul întregului ciclu.

Suita a II-a este extrem de sumbră, cu valențe funerare, am putea spune, și mi s-a părut interesant că dintr-odată apare un contrast enorm de la prima suită la a doua.

Suita a III-a poate că este cea mai armonioasă; discutăm și despre tonalitatea do major care se folosește și de armonicele instrumentului și de acordajul instrumentului respectiv. Avem acolo și, probabil, a doua cea mai îndrăgită parte din repertoriul pentru violoncel al lui Bach după preludiul din Suita I, și anume Bourree-ul.

După care, Suita a IV-a mi s-a părut cea mai deosebită. Este destul de dificil de descris doar în câteva cuvinte. Cu toate acestea, acolo deja intrăm cumva într-un teritoriu al sonorităților instrumentelor cu claviatură. Preludiul Suitei a IV-a constă efectiv din niște arpegii frânte în 48 de măsuri, iar în fiecare măsură din aceste 48 avem o altă progresie armonică. Deja ne putem și imagina cum avem un sunet de pedală de orgă bas, iar apoi o improvizație armonică pe deasupra ei. Este suita la care eu, personal, mi-am permis și cele mai multe libertăți ornamentale, pentru că am simțit parcă un fler, flerul să zicem cel mai dansant, cel mai baroc dintre toate.

Iar Suita a V-a este preferata mea. Este suita cea mai dramatică. Îmi plac sonoritățile grave. Acel acordaj diferit al instrumentului special gândit pentru Suita a V-a și anume acordarea corzii înalte, corzii la un ton mai jos, către nota sol, deja ne aduce spre tonuri mult mai întunecate. Preludiul Suitei a V-a este, de asemenea, una dintre capodoperele întregului ciclu. Este, practic, o lucrare scrisă pentru orgă, dar transcrisă la violoncel. Este și preludiul de cea mai mare anvergură constituit dintr-o introducere de tip uvertură, de un fugato (deci avem și noi o fugă în aceste suite, nu doar violoniștii)... iar mișcarea mea preferată și mișcare pe care o consider cea mai deosebită din întregul ciclu de suite este Sarabanda, care este plină de disonanțe nemaiauzite până atunci și care deja ne duce aproape pe planuri străine, inumane. Dar, în același timp, acolo se poate observa - și, după părerea mea, la Bach în general, cu toate că muzica lui a fost scrisă extrem de riguros - există acolo un suflu pe care nu vreau să-l numesc neapărat romantic, dar un suflu extrem de emoțional. Și, da, muzica lui este cea mai apropiată de divin, dar, în același timp, și suferința umană reiese în mod pregnant în lucrările lui; ne gândim și la toate oratoriile sale.

Suita a VI-a este solară, este încununarea. Original scrisă pentru un instrument cu 5 corzi - ar mai fi trebuit încă o coardă suplimentară, dar noi, violonceliștii moderni, trebuie să ne lăudăm că putem să o cântăm și pe un instrument cu 4 corzi - este cea mai lungă suită. De asemenea, are o Allemandă extrem de lentă dar, în același timp, divină. Iar expansiunea aceasta și toată această dezvoltare tematică pe parcursul celor 6 suite ne aduce la o încununare și la un punct culminant, efectiv, la o bucurie de a cânta. Ce să zic, această suită este într-adevăr o provocare, evident, și din punct de vedere instrumental, mai ales atunci când o ai de cântat la finalul unui recital deja extrem de lung și de solicitant.

Deci, a cânta toate aceste suite într-un concert reprezintă o probă de anduranță, dar este de fiecare dată o bucurie să ajungi și la linia de final a maratonului.

Aș vrea să mă pun și în pielea cel care poate ascultă pentru prima dată în viața lor aceste suite - auzindu-le la radio sau poate își cumpără discul - și aud un om care cântă la un violoncel. Aș vrea să le spunem acestora ce înseamnă, de fapt, această călătorie, pentru că a interpreta în integralitate aceste suite e, de fapt, un parcurs de viață, e a deveni altcineva nu doar ca interpret, tehnic vorbind - pentru că poate ar trebui să deslușim mai mult ce înseamnă să cânți la un singur instrument o muzică care a fost gândită de fapt pe linii polifonice, deci pentru mai multe instrumente - și apoi, cred că este și o devenire spirituală, în cele din urmă. Ai mai fost la fel după ce ai făcut lucrul acesta?

Cu siguranță că s-a schimbat. Nu vreau neapărat să spun că eu ca artist interpret pe scenă am avut o revelație, dar am simțit pe parcursul concertului că și publicul venea împreună cu mine în această călătorie și au fost extrem de receptivi. Știu că nu au fost doar melomani înfocați prezenți la acel concert, dar totuși au acordat cea mai mare atenție acestei muzici. Și scopul meu până la urmă nu a fost acela de a mă lăuda cu capacitățile mele de a cânta toate aceste suite într-un singur concert, ci mai degrabă de a prezenta aceste capodopere care, iată, au fost dedicate instrumentului la care profesez. Și, da, am simțit că a fost o călătorie spirituală și, cumva, aproape că toți am fost încărcați cu speranță, cu acea speranță pentru umanitate - că se poate mai bine, putem să fim mai înțelegători unii cu ceilalți și este cumva o incursiune și în căutarea păcii interioare sau colective.

Și o ultimă întrebare. Ai stat cu fața către public, dar dacă ar fi să te întorci acum și te-aș întreba, după această călătorie, dacă ai avea tu o întrebare pentru Johann Sebastian Bach, care ar fi întrebarea asta?

Hmm... Unde e manuscrisul?

Albumul poate fi ascultat la Radio România Muzical în cadrul emisiunilor Music box din 13 și 20 ianuarie 2025, ora 19.00 care pot fi reascultat oricând pe site-ul proiectului Discurile anului 2025.