Soprana Anita Hartig a fost distinsă cu Premiul de excelență în cadrul Galei MUSICRIT, desfășurate în data 14 ianuarie 2025 pe scena Ateneului Român. Despre această recunoaștere, muziciana a stat de vorbă cu colega noastă, Ioana Țintea.

Anita Hartig - 15 ani de carieră artistică internațională, recompensați cu Premiul de excelență în cadrul galei MUSICRIT, organizată de Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România. Ce înseamnă această recunoaștere pentru dumneavoastră?

Înseamnă o mare onoare și de asemenea, o dovadă că românii mei mă susțin, mă apreciază, mă iubesc. Cu toții avem nevoie de această apreciere a oamenilor din jur și a oamenilor de specialitate. Este ca și cum drumul meu nu e chiar așa deșart sau ce fac chiar are un sens.

Cum ați descrie drumul parcurs de la debut până la această distincție?

A fost ca un roller-coaster, a fost un drum presărat cu de toate, cu succese, cu momente mai puțin plăcute, cu momente de cumpănă. .Un drum complicat și complex, o provocare la creștere, la cizelare din toate perspectivele, nu doar artistică, dar și umană. 15 ani, un drum cu de toate

Ce înseamnă pentru dumneavoastră noțiunea de succes în operă? Este vorba mai mult de o recunoaștere a publicului, a criticii muzicale despre realizările în raport cu propriile așteptări?

Da, implică și asta, dar cred că după atâta timp cumva, în artist, în noi oamenii ni se dezvoltă compasul propriu și trebuie să ne menținem acel nord care ne ghidează propria estetică, propriile principii. Sigur, sunt valoroase criticile, mai ales din partea oamenilor de specialitate, care cu adevărat cunosc, ascultă, au ascultat, înțeleg ce este și în spatele cântului propriu zis, expunerea muzicală a unui artist, câtă muncă, repetiție, parcursul de la un talent să zic, născut sau dezvoltat în academie, o frică pe care o dezvolți cu conștientizarea și cu trecerea anilor. Când ești tânăr, poate nu ești așa de conștient și ai crezul că poți să cucerești întreaga lume, și de asta cu toții pornim la drum impulsionați de un vis, aparent imposibil, dar include și aprecierea proprie, cred că le conține pe toate, un buchet din toate.

Din perspectiva unei artiste cu o bogată carieră internațională, cum percepeți scena muzicală din România? Sunt schimbări sau inițiative pe care ați dori să le regăsiți în peisajul liric românesc?

Sigur. Acum 16 ani am plecat din țară. Pe atunci îi era greu cumva unui tânăr abia ieșit din academie să găsească un loc. Fiind forțată de aceste circumstanțe am avut oportunitatea și deschiderea din partea teatrului din Viena să îmi găsesc acolo un locșor. Cu trecerea anilor, am apreciat inițiativa teatrelor din România să își deschidă porțile și să aibă tot felul de programe pentru tinere talente, să își facă cumva rodajul, să nu fie atât de expus din prima și am apreciat această inițiativă cu aceste programe. Sigur, s-au deschis porțile mai mult, s-au organizat și mai multe concursuri la noi în țară, tot felul de burse din câte am citit. Se mișcă lucrurile, dar iară, e complicat și complex, pentru că depindem de un buget de stat, nu-i așa? În Europa nu cred că este la același nivel cum se întâmplă în State când teatrul are mulți donatori și nu depinde de nici un buget limitat strict impus de stat. Este destul de complicat, dar se mișcă lucrurile.