>

You need Flash Player 8 or newer to listen to this
clip.
|
AUDIO. Interviu cu regizorul Rareș Zaharia
Vineri, 20 iunie 2025, ca parte a evenimentului Bucharest Opera Festival, artiștii Operei Naționale Române din Iași vor prezenta spectacolul puccinian "Turandot". Mai multe despre această montare aflăm de la Rareș Zaharia, cel care semnează regia spectacolului, într-un dialog purtat cu Ioana Țintea.
Domnule Rareș Zaharia, la 16 ani de la debutul dumneavoastră regizoral pe scena lirică bucureșteană, reveniți în capitală în aceeași ipostază, de această dată alături de artiștii operei din Iași. Cu ce gânduri așteptați reîntoarcerea și ce înseamnă pentru dumneavoastră acest moment?
Pentru mine, e un lucru foarte emoționant să revin pe scena Operei Naționale București pentru că este scena debutului meu absolut ca regizor de operă.
Au trecut 16 ani de atunci, am montat pe scene din țară și mai ales în străinătate și să revin cu Turandot, e o dublă emoție pentru că Turandot a fost un spectacol pe care l-am făcut la Iași în teatrul în care am copilărit și e o dublă emoție pe care acest spectacol mi-o produce - iată, pentru că m-am întors la Iași să-l montez și acum vin cu el să-l prezentăm în fața publicului bucureștean.
Ce v-a atras cel mai mult la Turandot atunci când ați început să conturați regia spectacolului?
Turandot e unul dintre spectacole pe care și le dorește orice regizor și, de altfel, toți marii regizori români au montat Turandot. Mă refer la Silviu Purcărete, care l-a făcut la Opera din Bonn, Petrică Ionescu, sau la Andrei Șerban, care a făcut celebra producție de la Covent Garden. Și atunci, sigur că e un titlu care e foarte ofertant, pe care orice regizor și l-ar dori, pentru că îmbină o muzică absolut splendidă cu o poveste teribilă și tocmai despre asta a fost vorba în spectacolul meu, un concept derivat de la Michelangelo care se cheamă Teribilita, care îmbină sublimul, frumosul, cu măreția și cu groaza aproape. Și toate aceste lucruri se regăsesc în Turandot și sper ca publicul bucureștean să aprecieze așa cum publicul ieșean o face.
Cum ați descrie în câteva cuvinte viziunea regizorală pe care ați propus-o pentru Turandot?
Am făcut acest spectacol în anul centenar Puccini și atunci există niște elemente care se leagă de centenarul Puccini și de viața lui Puccini, de felul în care a creat, pentru că opera a fost neterminată la moartea lui, în 1924 și, în 1926, Arturo Toscanini, care comandase lui Alfano finalul operei, s-a oprit totuși după moartea lui Liu, a pus jos bagheta și a spus aici maestrul s-a oprit. Și acolo s-a încheiat spectacolul. Iar în spectacolul nostru acest moment este marcat.
În același timp, figura lui Calaf este inspirată de cea lui Puccini, vizual, îmbrăcămintea lui fiind cea a lui Puccini și am dat cadrul temporal al acestei povești în anii '20 și inspirat de filmul Ultimul împărat al lui Bertolucci.
Și atunci, pentru că este un film a cărui acțiune se petrece în anii '20, deci fix în perioada în care Puccini a scris acest spectacol, combină elemente tradiționale cu elemente de modernitate.
Oricum, figura lui Calaf, împreună cu cea lui Liu și a lui Timur, sunt tătari, deci vin din vestul Chinei, vestul Chinei fiind totdeauna pentru chinezi, simbolic vorbind, aducător de moarte, dar în aceeași timp aducător de modernitate. Și atunci, lucrurile acestea se combină destul de interesant în acest spectacol.
Cum a decurs colaborarea cu echipa artistică a Operei Naționale Române din Iași pentru acest spectacol?
Colaborarea a fost una ideală. Împreună cu scenografa spectacolului ne-am regăsit la Iași, într-un loc în care lucrurile au decurs în mod absolut ideal. Este foarte, foarte rar pentru un regizor să-ți imaginezi un spectacol și să iasă exact așa cum ți-ai propus. La Iași, tot ce mi-am închipuit că aș vrea să se întâmple în acest spectacol și cum aș vrea să arate, totul a ieșit absolut perfect.
Țin să mulțumesc întregului colectiv al Operei Naționale Române din Iași, de la domnul director Andrei Fermeșanu, care mi-a lansat această invitație, până la personalul tehnic și la mașiniști, oamenii de la croitorie și din toate atelierele au fost absolut senzaționali și au venit în împinarea acestui proiect cu atât de mult entuziasm și atât de multă dragoste de a-l face, încât am fost într-un cadru absolut ideal, propice, iar colaborarea cu artiștii operei din Iași a fost absolut extraordinar de frumoasă.