Muzicianul va fi solistul concertului Orchestrei Naționale de Cameră a Republicii Moldova, ce are loc marți, 26 august 2025, pe scena Ateneului Român.

Domnule Ilian Gârneț ați studiat vioara în Republica Moldova cu maeștri renumiți care v-au modelat tehnica și gândirea muzicală. Care este percepția dumneavoastră asupra școlii de vioară pe care ați urmat-o și cum vă amintiți experiența de a lucra cu personalități ale violonisticii mondiale, mă refer la Igor Oistrah, Yehudi Menuhin și Ștefan Gheorghiu? Care sunt caracteristicile și diferențele dintre metodele lor de lucru și cum vă raportați la aceste moșteniri?

Am avut șansa să urmez o școală de vioară de mare tradiție, ca și cea din România și Ungaria, unde vioara este, pot spune, un instrument național. Maestrul Gheorghiu mi-a lăsat o impresie foarte caldă și veselă. De fiecare dată când mergeam la el acasă de mic copil, bancurile nu se mai terminau, dar în același timp, pentru fiecare elev al său avea darul de a găsi o cheie aparte și mi-aduc aminte cum ascultam și imprimări cu mari violoniști. De asemenea, îmi amintesc mândria cu care mi-a prezentat interpretarea lui Celibidache. Am ascultat-o împreună cu el și sunt foarte mândru că am avut această experiență.

Cu Igor Oistrah am studiat după ce am câștigat Concursul Regina Elisabeta, pentru că mă aflam în Belgia și într-o perioadă de 2-3 ani avem concerte. Așa că m-am gândit să mai fac ceva pe lângă cariera mea de solist și am intrat la maestrul Oistrah la studiile post-graduale, după master și mi-aduc aminte că era o persoană mai colerică de felul său. Experiența de a lucra cu dumnealui a fost foarte interesantă deoarece avea un bagaj enorm de literatură violonistică, pe care mi-a prezentat-o cu plăcere. Lecțiile cu el au fost mai mult studierea variantelor de digitație ale mai multor violoniști deoarece fiind fiul lui David Oistrach, avea toate resursele, variantele alese de Menuhin sau de Zino Francescatti, de exemplu. Cu Yehudi Menuhin a fost o întâlnire de o săptămână. Se întâmpla după participarea mea la Concursul Yehudi Menuhin, unde am fost finalist când eram foarte tânăr, cred că aveam vreo 11-12 ani. Atunci, deși nu am fost laureat la concurs, am fost printre finaliști și am obținut câteva lecții cu el. Da, a fost ceva ca prin vis; fiindcă eram copil nu îmi amintesc cu exactitate acele lecții, dar a fost o experiență deosebită.

Ce rol au avut concursurile internaționale în cariera dumneavoastră și cum ați descrie experiența din cadrul prestigiosului concurs Regina Elisabeta?

Concursurile internaționale sunt foarte importante pentru noi, mai ales pentru muzicenii din Est, pentru că este o platformă unde poți să te afirmi și poți să simți și să ai experiența de a cânta pe scenă sub presiune. Concursul Regina Elisabeta a fost cel mai mare concurs la care am participat și am avut rezultate foarte bune; sigur, au mai fost și altele. Dar cu siguranță pot spune că în general competițiile internaționale sunt un imbold, o trambulină, într-un fel, pentru artist.

Care sunt calitățile de care are nevoie un violonist pentru a ocupa postul de concertmaestru într-o orchestră?

Postul de concertmaestru, în mod oficial reprezintă conexiunea între orchestră și dirijor, dar neoficial sunt mai multe chestii, să ai un spate de fier. Am primit lecție de la marele Pinchas Zuckerman, care mi-a zis odată că ceafa este foarte importantă pentru un concert maestru, dar, bineînțeles, trebuie să fii pregătit, nu doar ca violonist, trebuie să fii pregătit ca un dirijor, toate liniile muzicale, cine ce cântă, adică să ai și o parte de lucru dirijoral.

Ne puteți povesti despre experiența dumneavoastră?

Da, a fost puțin cam drastică experiența deoarece în Republica Moldova nu am cântat foarte mult în orchestră, pentru că permanent mă pregăteam pentru concursuri. Așa că am cam lipsit de la ora de orchestră și a venit momentul când am vrut să cunosc lumea muzicală, simfonică - pe care nu am cunoscut-o înainte și sunt sigur că aceast lucru m-a îmbogățit ca muzician - și am obținut direct postul de concertmaestru la Opera din Hamburg. Practic, nu am cântat în orchestră aproape niciodată și de asta mi-a fost foarte greu, dar cu timpul m-am adaptat și cred că am profitat mult din această experiență.

Am găsit informații că ați participat la Festivalul Enescu, dar n-am găsit exact data. Ne-ați putea spune când a fost acel concert și ce amintiri aveți?

Mă gândeam și eu unde să caut când a fost asta. Nu știu nici eu exact, dar a fost cu 8 sau 10 ani în urmă, cam așa ce ceva și am cântat în lucrarea lui Leonard Bernstein, pe care am îndrăgit-o foarte mult. Am fost cazați în apartamentele Ateneului Român, deci această sală este deosebită. Mai sunt săli tehnice, acustice foarte bune, în Asia mai ales, dar aura pe care o are Ateneul Român este ceva special. Personalitățile care au fost acolo și au creat muzică acolo au lăsat ceva după asta. Pe lângă acustica perfectă, nu am întâlnit săli mai bune din punct de vedere acustic, nici în Asia, care toate sunt foarte bune, cel puțin ca Ateneul, dar sunt săli noi și nu au istoria și experiența pe care o are Ateneul, găzduind maeștri ca Mravinsky sau Sergiu Celebidache. Când dormeam în apartamentele Ateneului, mă gândeam la acest lucru. Aș numi-o o biserica muzicii în sufletul meu.

Ce loc ocupă creația enesciană în repertoriul dumneavoastră?

Un loc foarte important. Am cântat toate sonatele sale și îmi pare rău că nu avem un concert de vioară lăsat de Enescu. Mi-am petrecut mulți ani studiind sonatele sale, iar Sonata a III-a am cântat-o și la București în aranjament pentru vioară cu orchestră. M-am apropiat mult de sonatele enesciene și, bineînțeles, am simțit și acel sentiment că este muzica noastră moldovenească, deoarece Enescu s-a născut la Liveni, deci este moldovean. Astfel, bineînțeles că ocupă un loc de frunte în muzica noastră, a reușit să îmbine tradiția noastră folclorică, bogăția noastră națională și să o transapună într-o muzică apreciată acum la nivel mondial. Asta o știu toți. Enescu este un compozitor foarte apropiat inimii mele!

Pentru concertul din cadrul festivalului Enescu ați ales aranjamentul semnat de Fritz Kreisler al piesei Trilul diavolului de Giuseppe Tartini și fantezia Carmen de Franz Waxman. De ce ați făcut această alegere?

În primul rând sunt piese spectaculoase. Nu am mai cântat niciodată Trilul diavolului de Kreisler, cu toate că în copilărie am ascultat mult acestă piesă și am studiat-o destul de amănunțit, era pentru mine un vis să o cânt pe scenă. Însă nu noi am ales până la urmă programul, noi am propus cam trei programe, am mai propus și Rondo de Schubert, Concertul nr. 4 de Haydn sau Concertul de Mozart nr. 5. Până la urmă, festivalul a ales acest program și mă bucur de această alegere. Fantezia Carmen de Waxman este o lucrare pe care am interpretat-o la Concursul Regina Elisabeta, deci o piesă pe care m-am format ca violonist și într-un fel e piesa mea de suflet și Tartini este ceva între baroc și romantic, este foarte interesantă această scriitură, dar totodată este și dificil să menții stilul baroc într-o manieră romantică, cu un acompaniment și o armonie mai romantică. Cred că acest program i se va părea foarte interesant și publicului.

Veți cânta alături de Orchestra Națională de Cameră a Republicii Moldova. Ați mai colaborat cu ansamblul și dirijorul Cristian Florea?

Bineînțeles că am mai colaborat și, cu toate că am cântat în multe orchestre, cea a Filarmonicii din Berlin și din München, de câteva ori revin acasă mă conving că noi nu suntem mai răi, chiar pe alocuri suntem și noi foarte buni. Iar având la pupitrul dirijoral un muzician de talentul maestrului Cristian Florea va fi o mare plăcere să facem muzică împreună.

Cum vă simțiți în calitate de ambasador al culturii muzicale pentru Republica Moldova?

Mă simt onorat să pot să fiu un mesager al culturii naționale. Muzica are darul de a uni oamenii, de a vorbi dincolo de granițe și cred că este unul dintre cele mai frumoase roluri ale artistului, dar și o responsabilitate foarte mare.

În final, vă rog să oferiți câteva sfaturi tinerilor muzicieni care ar vrea să meargă pe urmele dumneavoastră.

Le-aș spune să creadă în visul lor, să creadă în sine, să muncească cu perseverență și să știe că tehnica este necesară, dar sufletul este cel care ajunge la public.