Corina Belcea revine acasă, pentru a interpreta împreună cu colegii de cvartet Piese nr.4 și 3 op.81 de Felix Mendelssohn, Cvartetul nr.16 op.135 de Ludwig van Beethoven și, împreună cu Cvartetul Leonkoro, Octetul de George Enescu.

Doamnă Corina Belcea, cvartetul pe care l-ați fondat și-l conduceți are o carte de vizită absolut impresionantă, inclusiv prin participarea la marile festivaluri internaționale. Cu toate acestea, sunt convinsă că Festivalul Internațional "George Enescu" are pentru dumneavoastră o dimensiune personală.

Este un moment absolut incredibil pentru mine, pentru că, în primul rând, mi-e foarte dor pe casă. De când am plecat de la vârstă de 16 ani, acum foarte, foarte mulți ani, mă reîntorc acasă întotdeauna cu multă emoție. Și faptul că vom cânta după mulți ani în acest festival… la Timișoara, unde vom interpreta exact același program ca la București, două zile mai târziu, ne reîntoarcem și acolo după mulți ani…

În orașul dumneavoastră natal, nu?

Exact, exact, în orașul meu natal.

Este cea mai mare plăcere pe care mi-o pot imagina să cântăm pentru publicul din România, mai ales faptul că la Timișoara sunt majoritatea prietenilor mei cu care am crescut și cu care am fost la școală și sunt mare majoritate în orchestra de acolo. E un privilegiu și o adevărată plăcere. Abia așteptăm!

Iar pentru colegii mei, bineînțeles că îmi cunosc rădăcinile și știu cât sunt de legată de România și ei vin cu o mare emoție la București.

Și la Cluj este o descoperire. Nu am fost niciodată la Cluj, mi-e rușine să spun acest lucru, nu cunosc deloc orașul. Va fi o descoperire pe care abia o aștept. Foarte multă lume mi-a povestit de Cluj. Și, da, cred că va fi o experiență absolut inedită, pentru că ne reîntoarcem după mulți ani.

Bineînțeles că urmăresc acest festival la fiecare doi ani. Întotdeauna mă simt ca și cum aș fi acolo și, în sfârșit, vom face parte din acest festival după mulți ani de absență și, într-adevăr, adevărată plăcere.

Cu siguranță că și publicul românesc se bucură de această nouă întâlnire cu Cvartetul Belcea. Doamnă Corina Belcea, George Enescu este compozitorul nostru național, dar nu îl putem uita nici pe violonistul George Enescu, modelul unor generații de instrumentiști. Ce apreciază Corina Belcea la interpretările legendarului George Enescu?

Ce apreciem noi toți, cred, la acest geniu al lui muzicii universale, pentru că nu vorbim doar despre România, dar este apreciat întreaga lume. Compozitori, pianiști, violoniști, dirijori… a fost ceva de nedescris.

Este umanitatea lui și faptul că a pus absolut tot sufletul și inima și tot ce a avut în compozițiile lui, și în cântatul dânsului. Și pe toți ne marchează de fiecare dată când ascultăm înregistrări sau ne închipuim cum cânta, nu numai compozițiile dânsului, dar se așeza la pian și cânta cvartete întregi de Beethoven. A fost ceva incredibil!

Și pentru mine, întotdeauna când cânt acest Octet, încerc să mă pun în acea situație, să-mi imaginez că e acolo cu noi și că ne ghidează într-un fel. Spiritul lui trăiește și va trăi în continuare și îmi imaginez acest lucru cât sunt pe scenă și când lucrăm la această extraordinară compoziție.

Care a fost, de-a lungul timpului, relația dumneavoastră cu muzica lui George Enescu? A fost dificil să vă apropiați de opusurile lui? Când și în ce condiții ați spune că s-a produs această apropiere?

A fost o apropiere destul de naturală. Am descoperit compozițiile dânsului încetul cu încetul. De fapt, nu așa de mult cât am fost studentă în România, dar după ce am plecat să studiez în străinătate. Cu toate că muzica lui Enescu nu e suficient de mult cântată, am însă știm cu toții și e o mare tristețe pentru noi, dar încercăm să vorbim despre ea și să vorbesc cu mulți prieteni muzicieni și foarte multă lume apreciază, bineînțeles, muzica sa.

Am descoperit încetul cu încetul opusurile lui și cu toate că din punct de vedere tehnic și emoțional sunt lucrări foarte dificile, într-un fel mă simt foarte aproape de această muzică pentru că o simt în venele mele, o simt în inima mea și, într-un fel, asta mă ajută.

Este, într-adevăr, o piesă foarte dificilă ca și interpretare și tehnică de cvartet și nu e întotdeauna cântată de două cvartete, ceea ce ridică dificultatea acestui proiect de a-l cânta, dar, din fericire, în ultimii ani am avut marea șansă de a-l cânta de multe ori cu Cvartetul Ébène, cu care suntem prieteni de mulți ani, și cu care l-am și înregistrat acum câteva săptămâni, împreună cu Octetul de Mendelssohn - o înregistrare care probabil va ieși în octombrie, noiembrie. Deci, în curând.

Cu Cvartetul Leonkoro, de fapt, n-am avut până acum posibilitatea să colaborăm. Îl cunoaștem doar pe primul violonist al cvrtetului, care l-a înlocuit pe Pierre Colombet, care este primul violonist al Cvartetului Ébène, de câteva ori.

Deci, avem o unică legătură cu Cvartetul Leonkoro, dar abia așteptăm să cântăm cu ei și să descoperim alte unghiuri în această piesă, pentru că întotdeauna e foarte interesant când cânți cu alți muzicieni care au alte viziuni asupra unei lucrări de asemenea proporție. E interesant să vedem cum descoperă ei și prin ce unghiuri se uită la această compoziție.

Octetul lui Enescu este o lucrare de tinerețe, dar de o complexitate impresionantă. Dirijorul Karl Krueger a relatat că atunci când l-a întrebat pe compozitor ce părere are despre interpretarea lucrării de către un ansamblu de coarde mai numeros, Enescu i-a răspuns cu entuziasm: "Așa și trebuie să fie!". Iar când Editura Enoch a reeditat partitura în 1950, Enescu a adăugat o nouă prefață în care se preciza, citez, "Această lucrare poate fi interpretată și cu o orchestră completă de coarde, cu condiția ca anumite părți să fie încredințate soliștilor. Las la înțeleaptă alegerea dirijorului decizia asupra pasajelor care trebuie cântate solo."

Cum ați gândit dumneavoastră, doamnă Corina Belcea, și colegii dumneavoastră, această sonoritate dorită de Enescu?

Într-adevăr, așa cum spuneați, sonoritățile sunt extraordinare, absolut simfonice, și n-am auzit niciodată această versiune orchestrală exact, dar îmi pot imagina că sună extraordinar. Încercăm să ne imaginăm că suntem o orchestră și, într-adevăr, sunt momente în care, mai ales în partea lentă, unde e așa de multă intimitate și interiorizare, că îmi imaginez că aceste locuri vor fi probabil cântate de soliști, dacă versiunea este orchestrală. Dar, în celelalți părți care au nevoie de această incredibilă sonoritate, cred că încercăm și sperăm să reușim să aducem această sonoritate pe scena Ateneului și, în același timp, să fie foarte clar, asta mi se pare întotdeauna foarte dificil în această piesă, să păstrăm această sonoritate orchestrală, dar, în același timp, să clarificăm fiecare voce, pentru că sunt lucruri atât de detaliate, cu toate că știu că Enescu a spus că sunt multe artificii care n-ar trebui să fie considerate atât de importante, dar sunt așa de frumoase.

Vă promit că sunt locuri în anumite părți, în vioara 3, vioara 4, viola 2, care sunt… câteodată se ascund sau poate nu sunt scoase la iveală destul și e foarte, foarte dificil, pentru că sunt multe lucruri care sunt mai importante ca teme, dar, în același timp, aceste mici bijuterii sunt ascunse în alte părți ale octuorului și încercăm, cumva, să le scoatem în evidență.

Și asta e dificil, bineînțeles, într-o sală mai mare, cu o acustică mai voluminoasă și foarte multe detalii se pierd. Dar asta vom încerca să scoatem în evidență și sperăm că-n vom reuși.

Cu siguranță! În concertul de la Ateneul Român veți interpreta lucrări de Mendelssohn, Beethoven și, desigur, Octetul de George Enescu. Cum ați gândit acest arc repertorial?

Ne-am gândit, în primul rând, că ne apropiem de anul 2027, un an Beethoven pe care îl vom sărbători, bineînțeles, cu un ciclu al cvartetelor de Beethoven. Și, din acest punct de vedere, încercăm deja de-acum să introducem în fiecare concert câte un cvartet. Astfel, din punct de vedere fizic și mental, este un proiect de o anvergură extraordinară și avem nevoie de acest timp ca să putem să lucrăm la aceste piese suficient.

Deci ne-am gândit că, oricum, vom cânta un cvartet de Beethoven, pe care Enescu le-a adorat oricum. Cred că se vor înțelege bine în acest context, în programul serii. Iar Mendelssohn a fost un mare iubitor al cvartetelor de Beethoven, mai ales cvartetele de la sfârșitul vieții lui Beethoven. Deci, ne-am gândit că cele două piese de Mendelssohn vor pune foarte bine în evidență ultimul cvartet pe care Beethoven l-a scris, numărul 16, iar Octetul de Enescu, bineînțeles, va fi culminația acestui program în partea a doua a concertului.

Așa cum spuneați, Cvartetul op.135 este ultima lucrare terminată a lui Beethoven. Cum vă raportați la dimensiunea ei testamentară? Ce emoții doriți să transmiteți publicului prin intermediul ei? Cvartetele lui Beethoven reprezintă piese de rezistență ale repertoriului dumneavoastră. Cum este cu Cvartetul op.135 în acest context?

Cred că în acest context, mai ales că Octuorul este de proporții absolut gigantice, alegerea acestui ultim cvartet al lui Beethoven care în comparație cu celelalte cvartete de la sfârșitul vieții pe care le-a scris este un pic mai timid ca proporție să spun așa și un pic mai restrâns - toate celelalte, începând la op.59 sunt absolut enorme în comparație cu ultimul cvartet pe care l-a scris, care câteodată îmi pare a fi mai aproape de cvartetele lui Haydn decât de ultimele cvartete scrise de Beethoven, dar e o anumită liniște în partea lentă a acestui cvartet unde simți că într-adevăr Beethoven a închis acest ciclu al cvartetelor pe care le-a scris și e o anumită stare de liniște că a ajuns la acest pas final de a-și termina ciclu de cvartete. Și într-un fel, cu toate că e plin de umor și de surprize în celelalte trei părți, sunt și momente absolut dramatice mai ales în ultima parte a cvartetului. E o combinație foarte impresionantă de toate aceste elemente iar partea treia, partea lentă a acestui cvartet care inițial a fost concepută ca ultima parte a Cvartetului op.131, mi-e foarte greu să-mi imaginez, și el are proporții absolut impresionante, cum s-ar fi terminat cu această parte lentă, dar cred că totuși a fost o decizie bună de a nu incorpora această parte în acel cvartet și de a o lăsa ca un ultim testament al liniștii pe care a reușit să o atingă în această parte lentă de Beethoven în ultimul lui cvartet. O să vedeți, e un quartet care probabil în contextul programului nostru e mult mai bine plasat înaintea Octuorului decât ar fi orice alt cvartet din ultimele scrise de Beethoven.

Una dintre cele mai apreciate calități ale Cvartetului Belcea este, desigur, omogenitatea și sublinez acest lucru pentru că știm că ansamblul dumneavoastră reunește patru muzicieni din patru culturi diferite. Cum s-a ajuns la această unitate în diversitate a interpretării, indiferent de schimbările inerente de altfel care au avut loc în componența ansamblului? Ce vă unește?

Pe noi ne unește în general dragostea pentru ceea ce facem, pentru lucrările pe care le interpretăm, pentru muzica pe care de 30 de ani - și de fapt anul acesta am uita să vă spun că sărbătorim 30 de ani de activitate a cvartetului - și faptul că ne respectăm enorm unul pe celălalt, ne apreciem enorm și sentimentul că învățăm unul de celălalt în fiecare repetiție și asta apreciem atât de mult… La un moment dat, nici nu mai simți că mergi să lucrezi de fapt. E un lucru care este extraordinar pentru noi să mergem la serviciu, cum ar fi, și să putem să descoperim lucruri atât de interesante în fiecare repetiție și să învățăm unul de la celălalt.

Dar, cum spuneați, așa omogenitate este rezultatul unor ani și ani de lucru. Nu vreau să intru în detalii, dar sunt lucruri de genul viteză, dar cu vibrato, care trebuie să fie mai mult sau mai puțin la fel, cu toate că trebuie să fie și diversificat pentru fiecare context al fiecărei fraze. După care, sunt lucruri tehnice la care lucrăm în fiecare repetiție și care bineînțeles, din nefericire, când se întâmplă o schimbare în cvartet - și sperăm să nu mai fie cazul de-acum înainte - trebuie această muncă reluată și finisată în fiecare repetiție. Deci, e o muncă permanentă pe care ne-o dorim și care ne face mare plăcere și ne bucurăm că se aude asta în cântatul nostru și că nu o facem degeaba.

Vorbeam de Beethoven mai devreme și despre locul important pe care îl ocupă în repertoriul dumneavoastră, însă nu putem exclude comenziile pe care le adresați compozitorilor contemporani. Și aș vrea să vă întreb, cum trăiți acest dialog cu noua creație și ce loc ar ocupa în actuala identitate a cvartetului?

Ocupă un loc foarte important pentru noi acest dialog cu compozitorii contemporani și întotdeauna la fiecare an sau doi, când primim o nouă compoziție, stăm cu mare nerăbdare. E un lucru fantastic să poți să suni un compozitor și să întrebi: "Mai exact, maestre, ce ați vrut să spuneți în acest loc, la ce vă așteptați, ce fel de sonoritate…" Avem un lux pe care nu-l avem cu alte compoziții la care, din nefericire trebuie să ne punem atât de multe întrebări. Din punctul acesta de vedere, e un lucru mult mai ușor într-un fel pentru noi pentru că avem această mare șansă de a putea fi în contact permanent cu compozitorul sau compozitoarea, putem întreba absolut tot ce dorim și putem să fim parte din acest proces de compoziție, într-un fel, pentru că sunt multe momente în care cântăm pentru compozitori și în momentul în care aud anumite pasaje ei se decid sau ne întreabă pe noi "Aici ce credeți, ce am putea să facem mai bine?" și împreună ajungem probabil la o altă concluzie decât și-ar fi imaginat la început. Deci, este un proces foarte interesant pentru noi. Chiar în următoarele două-trei zile vom primi un nou cvartet de la compozitorul australian Brett Dean, care a terminat din câte am înțeles acum două sau trei zile această nouă compoziție pe care vom cânta în premieră în turneul nostru american din luna octombrie; deci e un moment foarte exciting.

Da, chiar urma să vă întreb ce proiecte aveți în perioada următoare? Deci aveți un turneu american, o lansare de disc în toamnă… ar mai fi și altceva de adăugat?

Avem multe colaborări în sezonul viitor pe care le așteptăm cu nerăbdare. O nouă colaborare cu violista Tabea Zimmermann, acest turneu american de care vorbeați, în care vom cânta pentru prima oară un cvartet de Brett Dean. Munca noastră continuă și cu concerte și turnee peste tot.

Ați cântat pe scene de prestigiu din întreaga lume, de la Carnegie Hall la Elbphilharmonie din Hamburg, săli moderne, ample, cu personalitate am putea spune. Unde s-ar încadra în această panoplie Ateneul Român?

Ateneul Român are pentru mine o semnificație extraordinară nu doar pentru faptul că sunt româncă, dar am crescut văzând la televizor această sală, acest monument cultural extraordinar și Festivalul Enescu. Bineînțeles că nu mai are nevoie de prezentare pentru publicul român și pentru publicul din străinătate pentru că vedem că majoritatea orchestrelor de renume internațional sunt prezente la festival, soliști bineînțeles, deci este cunoscut în întreaga lume.