Dirijorul francez Alain Altinoglu conduce concertele din 8 și 9 septembrie 2025, susținute de Orchestra Radiodifuziunii din Frankfurt, la Sala Palatului.

Domnule Alain Altinoglu, sunteți invitat pentru prima dată în Festivalul Internațional „George Enescu", urmând să conduceți la București două concerte ale Orchestrei Radiodifuziunii din Frankfurt. Cum ați primit invitația de a veni la București și ce cunoașteți despre Festivalul Enescu?

M-am simţit foarte fericit deoarece nu am mai fost niciodată la București. Ştiu de mulţi ani ce înseamnă Festivalul Enescu deoarece sunt invitați foarte mulți artiști extraordinari, cei mai buni dirijori, soliști și cele mai bune orchestre. De asemenea, am foarte mulți prieteni care au participat deja la festival, așa că am fost, bineînțeles, foarte, foarte bucuros să primesc această invitație.

Orchestra Radiodifuziunii din Frankfurt este ansamblul cu care lucrați din 2021 din postura de dirijor principal. Care sunt câteva dintre calităţile care dau identitate ansamblului?

Este o orchestră germană, deci nucleul repertoriului său este format din creații ale compozitorilor germani sau austrieci, cu accent pe romantismul german, deci lucrări de Richard Strauss, Brahms, Mahler. Dar este și o orchestră de radio, așa că interpretează, de asemenea, multă muzică modernă și contemporană. Aș spune că este o formaţie cu multă disponibilitate, cu o foarte bună secţiune de instrumente de suflat, astfel că toate solourile din orchestră dau la iveală o sonoritate de o calitate extraordinară. De asemenea, orchestra înregistrează în fiecare săptămână câte o lucrare pentru canalul său de Youtube, deci este un ansamblu care știe cum să ajungă la public în afara sălii de concerte.

Deoarece interpretați și înregistrați adesea lucrări aparținând repertoriului francez, credeți că muzica lui George Enescu aparține acestei zone repertoriale stilistice?

Desigur, când te naști în Franța și studiezi la Conservatorul din Paris, figura și muzica lui Enescu îți sunt foarte cunoscute. Sigur că este şi puțin francez deoarece a locuit aici mulți ani și chiar s-a stins din viață la Paris. Întâmplarea a făcut să nu am ocazia să dirijez multă muzică de Enescu, însă am abordat într-un concert câteva fragmente din opera Oedip. Dar da, cred că în culoarea muzicii lui Enescu se simte acea amprentă franceză, nu știu dacă această impresie se datorează faptului că sunt francez, dar simt că în muzica sa acordă o importanță deosebită culorilor. Bineînțeles, întrucât era el însuși un mare virtuoz, și muzica sa este foarte dificilă pentru orchestră, deci trebuie să lucrezi mult la detalii. Când asculți înregistrările cu Enescu pe care le avem poți observa că era interesat de formă în mare și de structurarea lucrărilor sale.

Din păcate, Enescu nu este foarte cunoscut pe plan mondial. Cred că acest lucru este determinat într-o oarecare măsură de faptul că găsim în muzica sa multe momente contrapunctice, care o fac mai complexă și mai dificil de ascultat. Însă el cunoștea foarte multă muzică și era un dirijor incredibil; doar dacă ne imaginăm că putea dirija din memorie întreaga tetralogie Inelul nibelungului de Wagner! Nu cred că pot vorbi românilor despre muzica sa, deoarece cu siguranță că o cunoașteți mai bine decât mine, însă cred că este foarte lirică, poți simți în această muzică spiritul țării sale natale, România. Deci cred că este o mixtură între muzica românească, cea europeană și cea franceză, în special.

Pe lângă postul de dirijor principal al Orchestrei Radiodifuziunii din Frankfurt, sunteți și directorul muzical al Teatrului Regal La Monnaie din Bruxelles, fiind adesea prezent ca invitat al celor mai importante teatre de operă din întreaga lume. După părerea dumneavoastră, care sunt provocările pe care le întâmpină un dirijor de operă în momentul de faţă?

În cazul operei, este foarte dificil din punct de vedere tehnic, deoarece ai o responsabilitate foarte mare, trebuie să conduci nu doar orchestra, ci și cântăreții soliști, corul, deci este un post foarte complex. Iar în timpul unui spectacol se poate întâmpla orice și trebuie să poți rezolva problema în timp ce muzica își păstrează cursul. Cea mai mare provocare din punct de vedere muzical este că fiecare vine cu câte o idee, iar tu, din poziția de dirijor, trebuie să reușești să îi aduci pe toți la un numitor comun. De exemplu, dacă faci un spectacol cu Don Giovanni de Mozart, te poți întâlni cu un cântăreț care interpretează această muzică în stil baroc, iar altul va cânta în stil romantic. Așa că trebuie să decizi cum vrei să interpretezi acea muzică și să explici acest stil tuturor din producție pentru a avea un rezultat unitar. O altă provocare este păstrarea echilibrului dinamic dintre soliști și orchestră, un aspect care trebuie avut tot timpul în vedere; ca și relația cu regizorul sau mai bine spus respectarea notațiilor din partitură și îmbinarea lor cu ideile regizorului, un aspect care poate fi dificil, fiindcă părerile pot fi uneori total diferite. Dar ador să lucrez în lumea teatrului.

Așa cum ați spus, uneori pot interveni dispute între dirijor - care asigură conducerea muzicală - și regizor, care veghează asupra aspectelor specifice de punere în scenă. După părerea dumneavoastră, opera este un spectacol mai degrabă muzical sau componenta dramatică primează?

Cred că este de fapt o mixtură între cele două, dar desigur că ar trebui să primeze viziunea compozitorului în opera respectivă. Și cred că trebuie să existe comunicare; fireşte, am avut și eu disputele mele cu anumiți regizori, însă atâta timp cât de ambele părți sunt persoane inteligente și se poate comunica, atunci se poate ajunge la un compromis. Cred că de fapt cu toții ne dorim să respectăm partitura, să facem cinste muzicii și să oferim cel mai bun spectacol posibil.

Sigur, în secolul al XIX-lea, ideea de operă era total diferită de modul în care o percepem noi astăzi, deci cred că de fapt cel mai important este modul în care traducem acele idei în prezent. Personal, nu sunt împotriva montărilor care transpun acțiunea într-o epocă diferită de cea inițială, atâta timp cât este păstrat spiritul. De exemplu, dacă personajele sunt îndrăgostite, nu poți transforma aceste sentimente în ură, în montarea ta, doar pentru că te consideri mai inteligent decât compozitorul. Cred că este vorba despre momentele în care alegi sau nu să trădezi indicațiile din partitură și libretul. Deci cred că este vorba despre comunicare, de abilitatea de a face compromisuri și de modalitatea cea mai bună de a lucra împreună pentru un spectacol cât mai bun.

Ce schimbări ați observat în lumea operei în ultimii ani față de momentul când ați abordat pentru prima dată acest gen?

Depinde. De exemplu, pentru cântăreți este o perioadă mai grea în prezent, deoarece acum sunt mai puține spectacole decât înainte, iar numărul interpreţilor a crescut. Un alt lucru care s-a schimbat este faptul că s-a mutat accentul de pe acele montări mai vechi, din anii '50 și cred că revenim la ceva mai clasic, aș spune. Totodată, sunt multe opere noi pe care este important să le punem în scenă și să le prezentăm publicului. De asemenea, cred că lumea a înțeles că nu poți face spectacole de operă care să se adreseze doar elitelor, bogaților și intelectualilor, ci trebuie să poată fi accesibile pentru toată lumea; cred că lucrurile se schimbă în acest sens, în prezent.

Deși sunteți foarte activ ca interpret, atât ca dirijor, cât și ca pianist, ați ales să dedicați o parte din timp și pedagogiei. Ce satisfacții vă oferă postul de profesor de dirijat de la Conservatorul de Paris? Ați considerat o responsabilitate să dați mai departe moștenirea muzicală pe care ați primit-o de la profesorii dumneavoastră și experiența pe care ați acumulat-o?

Absolut, aveți dreptate! Provin dintr-o familie de armeni care s-au stabilit în Franța acum două generații și întotdeauna mi-am dorit să trăiesc în această țară și să pot studia la Conservatorul din Paris. Iar profesorii profesorilor mei au fost cei mai importanți muzicieni ai secolului XX, cum ar fi Fauré, Ravel, Debussy sau Saint-Saëns. Desigur că este responsabilitatea mea să încerc să transmit această tradiție tinerelor generații, dar, pe lângă asta pot spune că mi-a plăcut dintotdeauna ideea de a preda, fiindcă nu doar dai mai departe din experiența ta, ci și primești foarte multe idei înapoi.

Îmi place să predau dirijatul deoarece fiecare student este complet diferit și are nevoie de ceva anume de la profesorul său, pe unii trebuie să îi înveți tehnica dirijorală și postura pe scenă, altora trebuie să le sugerezi ce cărți să citească, astfel că fiecare este unic și de aceea să predai dirijatul este atât de atrăgător.

Vă pasionează să aduceți muzica mai aproape de public prin conferințe sau videoclipuri scurte publicate pe platformele media, în care oferiți publicului informații relevante despre diverse lucrări muzicale sau opere. De asemenea, ați spus într-un interviu că sunteți de părere că muzica este pentru toată lumea, doar că publicul are nevoie de o cheie pentru a înțelege anumite muzici. V-aș ruga să ne spuneți mai multe despre această concepție a dumneavoastră.

Pot înțelege că unele muzici nu sunt atât de ușor de pătruns de către public. Sunt și lucrări muzicale, cum ar fi majoritatea celor semnate de Mozart sau Bach, care vorbesc cumva fiecăruia dintre noi, chiar dacă nu ai o educație muzicală de bază. Dar, odată ce asculți muzică mai complexă, ca cea de sfârșit de secol XIX și început de secol XX, mai ales cea de Schoenberg sau Webern, pentru cineva care ia prima dată contactul cu aceste creații va fi dificil să le înțeleagă dacă pur și simplu vine în sala de concert.

Cred că în acest caz le putem oferi câteva indicii, de exemplu să le prezentăm câteva motive muzicale pe care să le urmărească în timp ce ascultă, iar atunci experiența se va schimba. Acest lucru se practică în America de mulți ani, înainte de concert dirijorul urcă pe scenă și vorbește publicului despre muzica pe care urmează să o asculte și consider că este o practică foarte utilă. Nu aș face asta în cazul tuturor lucrărilor muzicale, dar cu siguranță aș veni în ajutorul publicului când este vorba despre o muzică mai complexă; pentru că dacă nu îi explici, nu îi oferi aceste indicii, publicul va continua să se gândească la faptul că acea muzică nu i se adresează, ci este pentru cineva care cunoaște mai multă muzică, care face parte dintr-un anumit segment din societate.

Cred că este ca și cum mergi la un restaurant foarte scump, premiat cu o stea Michelin; acolo desigur că toată lumea va mânca ceea ce i se oferă, însă dacă celor prezenţi li se va explica înainte cât de dificil a fost de preparat acel fel de mâncare, atunci vor avea o experiență diferită când vor gusta pentru prima dată din acel preparat, vor aprecia diferit deoarece vor ști toată povestea acelui fel de care se bucură.