Vlad Rațiu, după terminarea studiilor în România, ați urmat programul de masterat de la Conservatorul „Prinz Claus” din Groningen, Olanda, iar din 2022 sunteți șeful partidei de contrabas a Orchestrei Simfonice din Antwerp, din Belgia. Cum se obține performanța de a intra într-o orchestră străină?

Cel mai uzual mod este de a participa la o audiție care se desfășoară în general în trei runde, dintre care în una sau două runde candidatul cântă după o cortină. În aceste probe se prezintă un program prestabilit viitorilor colegi din orchestră, după care, în general, în ultima rundă, cortina se dă la o parte și se prezintă restul programului. Ulterior, în urma votului orchestrei se obține un post, după care vine, după părerea mea, partea cea mai complicată, adică o perioadă de probă în care orchestra și persoana care a câștigat postul urmează să vadă dacă există chimia aceea esențială unei bune colaborări.

Care sunt, după părerea dumneavoastră, calitățile care dau identitate Orchestrei Simfonice din Antwerp?

Primul lucru care m-a frapat foarte mult a fost implicarea muzicienilor pe scenă. Încă de la început m-a surprins atât de mult energia pe care fiecare dintre colegii mei o exprimă, în fiecare concert, indiferent de repertoriu sau de scena pe care cântăm. Avem un program foarte variat și cântăm în foarte multe săli din zona Belgiei pe parcursul unei stagiuni și m-a surprins întotdeauna că în fiecare moment pot să mă opresc și să fiu atent la ce face un coleg sau altul când are un solo și să mă las în voia muzicii. Asta cred că este poate cea mai evidentă calitate a orchestrei și după aceea ar fi o flexibilitate grozavă în repertoriul ales. Cântăm în general foarte multă muzică contemporană, muzică nouă, facem premiere la foarte multe lucrări.

Orchestra din care faceți parte a colaborat recent cu dirijorul Gabriel Bebeșelea și pianistul Daniel Ciobanu pentru un concert ce precede aparițiile ansamblului în cadrul Festivalului „Enescu”. Cum au fost primiți muzicienii amintiți și care a fost atmosfera de la repetiții?

Cred că a fost o surpriză foarte plăcută pentru majoritatea colegilor mei. Mulți dintre ei nu știu dacă au auzit de Gabriel Bebeșelea sau de Daniel Ciobanu înainte, însă a fost o surpriză grozavă. Repetițiile au decurs foarte, foarte bine și s-a simțit încă din prima repetiție o chimie foarte bună între Gabriel Bebeșelea și orchestră, iar în momentul în care Daniel Ciobanu a ajuns pe scenă a fost un spectacol grozav. Iar concertul a fost fantastic!

Așadar, cum ați spune că sunt văzuți artiștii românii în străinătate și care considerați că sunt calitățile acestora?

Din ce am ajuns să observ până în momentul de față, muzicenii români sunt foarte apreciați pentru talentul nativ, un simț pentru a face muzică și o chemare de a interpreta cu o energie, zic eu, specială. Iar bîn ceea ce îi privește pe cei doi muzicieni menționați care vor evolua alături de noi miercuri, 10 septembrie, la București, vor putea fi observate interpretarea inedită a lui Daniel Ciobanu și extraordinara conducere muzicală a lui Gabriel Bebeșelea, care este un dirijor fantastic. Cred că aceste două nume sunt puncte de referință pentru muzicenii români.

Ați fost finalist al concursului pentru Bursa „Moștenitorii României muzicale” în 2020 când ați primit ca premiu o sesiune de înregistrări speciale. Ce a însemnat experiența acestui concurs pentru dumneavoastră și cum ați descrie această inițiativă destinată tinerilor muzicieni?

Mi se pare o inițiativă fantastică prin faptul că pune nu doar capacitatea artistică a fiecăruia la luptă, să zic așa, ci și capacitatea intelectuală prin faptul că pentru portofoliu ești nevoit să întocmești un proiect în care explici ce îți dorești să faci cu suma primită; deci îți poți pune în valoare ideile proprii printr-un proiect care să însemne cu adevărat ceva pentru tine. Nu este doar un concurs în care cânți ceva și poate primești sau nu un premiu, dar într-adevăr te pune să-ți creezi un proiect care să poată face o diferență în scena muzicală românească. Iar apoi această sesiune de înregistrări ne-a ajutat foarte mult pe mine și pe colega mea de scenă, Cătălina Bordeianu, să realizăm cumva o intrare în scena muzicală ca duo, cu un repertoriu special.

Ce emoții simțiți venind la București pentru a interpreta alături de orchestra din care faceți parte în cadrul Festivalului Enescu?

Este pentru mine, poate, unul dintre cele mai frumoase visuri pe care le-am avut încă din momentul în care am obținut postul în orchestră, să ajung să cânt în România. Desigur, am cântat în multe orchestre din România, de foarte multe ori, în majoritatea sălilor din țară, însă să ajung la București, în Festivalul „Enescu”, într-un context de așa anvergură cu orchestra din care fac parte în prezent, este cu totul și cu totul special. Pentru mine și pentru colegii mei - mai am încă doi colegi români în orchestră -, este o mare bucurie să ajungem la București.