Cum ați descrie pentru cititorii din țara dumneavoastră atmosfera Festivalului "George Enescu"?

Ei bine, cel mai important lucru - și, cred eu, cel mai impresionant - este că sălile principale sunt aproape întotdeauna pline. Și asta mi se pare extraordinar, mai ales că sunt atât de multe concerte. Cred că publicul este fie foarte bine educat, fie extrem de entuziast.

Ce impresie v-a făcut România, atât din punct de vedere cultural, cât și ca atmosferă generală?

Cred că România s-a dezvoltat extraordinar în ultimii 20-30 de ani, atât în ceea ce privește identitatea sa, cât și felul în care este percepută. Aderarea la Uniunea Europeană a contribuit mult în acest sens. Din punct de vedere muzical, ceea ce mi se pare impresionant este faptul că nivelul orchestrelor din întreaga țară este tot mai ridicat. Am ascultat Orchestrele Filarmonicilor din Iași și Timișoara, pe care nu le mai auzisem până acum, și pot spune că sunt ansambluri foarte bune. Este cu adevărat remarcabil modul în care se dezvoltă viața culturală. Dacă există însă un domeniu care are încă nevoie de multă atenție, acesta este muzica veche, în special muzica barocă. Nu există încă o tradiție solidă în conservatoarele din România pentru a forma specialiști în acest repertoriu. Și cred că acesta este singurul aspect care trebuie cu adevărat îmbunătățit.

Ce particularități are acest Festivalul "George Enescu" în raport cu alte mari festivaluri internaționale la care ați participat?

Festivalul Enescu este, pur și simplu, mai mare. Este impresionant faptul că, de pildă, Festivalul BBC Proms din Londra are probabil un număr similar de concerte, însă nu aduce la fel de multe orchestre străine și se desfășoară pe parcursul a două luni, nu într-una singură. Cantitatea de evenimente pe care Festivalul Enescu reușește să le concentreze într-un interval atât de scurt este remarcabilă. În plus, faptul că cele patru săli se află relativ aproape una de cealaltă reprezintă un avantaj. Singura problemă rămâne programarea: sunt atât de multe evenimente, încât unele se suprapun. Nu poți participa integral la toate; uneori ajungi să vezi doar jumătate dintr-un concert și jumătate din altul. În rest, consider că festivalul este extraordinar. Nu îmi vine în minte niciun alt festival, în afară de BBC Proms, care să ofere un număr atât de mare de evenimente într-o perioadă atât de scurtă.

Ați participat și la edițiile anterioare ale festivalului - cum percepeți evoluția acestuia de-a lungul timpului? 

Nu cunosc festivalul de suficient timp. Îl urmăresc doar din 2017, așa că nu pot vorbi despre primii ani. Ceea ce mi se pare însă evident este că reputația sa a crescut mult. Dacă la început era bine cunoscut mai ales în România, acum devine tot mai vizibil și mai apreciat în întreaga lume. Totuși, există încă un mic decalaj: oamenii încă se gândesc la București ca fiind, cumva, undeva departe, știți, puțin în afara mainstream-ului (circuitului principal). Și cred că Festivalul Enescu are un rol important în schimbarea acestei percepții.

Considerați Festivalul "George Enescu" un adevărat brand de țară pentru România?

Da și nu. Enescu este, desigur, un brand românesc, la fel cum Haciaturian reprezintă Armenia sau Vaughan Williams Marea Britanie. Dacă festivalul s-ar numi doar Festivalul de Vară de la București, ar fi lipsit de identitate și oamenii nu ar ști exact ce reprezintă. Cred că Enescu este genul de compozitor care a traversat mai multe stiluri muzicale de-a lungul vieții, reușind să se adapteze fiecărui deceniu, așa cum a făcut și Krzysztof Penderecki în Polonia. Și cred că acest aspect conferă festivalului un context deosebit de important.

Cum vi se pare programul acestei ediții și ce v-a atras atenția în mod special?

Este fantastic. Aș fi stat cu plăcere trei săptămâni, nu doar cinci zile. Am participat la peste 15 concerte. Este adevărat pentru orice festival: unele concerte sunt fantastice, altele mai puțin. Unii soliști sunt minunați, iar o parte dintre dirijori nu impresionează. Unele orchestre sunt extrem de bune, și adesea nu sunt neapărat faimoase, în timp ce unele orchestre renumite nu ating întotdeauna nivelul așteptat. Nu voi da nume, dar pot să menționez câteva interpretări cu adevărat remarcabile. Mi-a plăcut că a fost multă muzică de Dmitri Șostakovici A fost, de exemplu, o interpretare minunată a Concertului nr. 2 pentru pian și orchestră de Șostakovici, realizată de Lahav Shani împreună cu Filarmonica din Rotterdam, sau am ascultat Simfonia a VIII-a de Șostakovici, - o lucrare extrem de dificilă, interpretată de Orchestra Radiodifuziunii din Frankfurt, am rămas uimit. Înainte de asta, tinerii muzicieni de la Academia Lumière d'Europe au interpretat Trioul cu pian nr. 2 de Șostakovici, iar prestația lor a fost extraordinară. Concertul l-a inclus și pe un tânăr violoncelist japonez, care a cântat cu multă energie, vervă și pasiune. A fost minunat!

Din perspectiva dumneavoastră de jurnalist, cât de important este ca un festival să promoveze atât repertoriul universal, cât și creația națională?

Cred că un festival de muzică bun are întotdeauna aceeași misiune: să arate lumii ce e mai valoros în acel loc și, totodată, oamenilor de aici ce e mai bun în alte părți ale lumii. Exact asta face și Festivalul Enescu. Le arată participanților din străinătate cât de bine se cântă aici și cât de frumoase sunt sălile - Ateneul fiind una dintre cele mai impresionante din Europa. În același timp, festivalul le oferă românilor șansa să descopere ce e cu adevărat remarcabil în orașe precum Londra, Frankfurt sau Helsinki sau în alte colțuri ale lumii.

În final, povestiți-ne câte ceva despre activitatea dumneavoastră ca jurnalist.

Eu sunt poet și romancier, de fapt, iar muzica a fost întotdeauna o pasiune. Fie că scriu despre ea, fie că o transmit altora, muzica a rămas mereu în centrul interesului meu. Totuși, ceea ce mă susține financiar nu este să fiu poet sau romancier - și asta este important de menționat. Pe lângă acestea, lucrez și în domeniul politicii culturale. Acesta este și unul dintre motivele pentru care vin în România de atât de mult timp. Am susținut chiar și un recital de poezie la Teatrul Național, în 2012, și sunt foarte mândru de asta. Relația mea cu țara voastră durează, practic, de 30 de ani. Când am venit prima dată aici, totul era sărac și distrus. A fost minunat să văd cum România a redevenit, treptat, o țară europeană normală în toți acești ani.