Celebrul interpret la mandolină Avi Avital și ansamblul său Between Worlds revin în această seară pe scena Festivalului Internațional "George Enescu", în cadrul concertelor de la miezul nopții de la Ateneul Român. Cu acest prilej, Avi Avital, un artist care a cucerit scenele lumii prin felul în care reunește tradiția cu inovația, a stat de vorbă cu colega noastră, Ioana Țintea.

Bine ați revenit în România. Sunteți pentru a doua oară invitat în cadrul Festivalului Internațional "George Enescu", iar anul trecut ați susținut primul dumneavoastră concert pe scena Sălii Radio. Cum vă amintiți țara noastră din vizitele precedente?

Mă bucur să fiu din nou aici! Prima mea vizită a avut loc în urmă cu câțiva ani, tot în timpul festivalului, și a fost o experiență extraordinară. Atmosfera era una festivă - te plimbai pe străzi și întâlneai prieteni din diferite orchestre, părea că întreaga lume muzicală era adunată la București și se bucura de aceste zile speciale. Această energie s-a reflectat și pe scenă: am urcat plini de recunoștință, încărcați de vibrații pozitive. Îmi aduc aminte că așteptam cu nerăbdare să cântăm pentru public. Iar reacția lui a fost copleșitor de caldă, atât de primitoare. De fiecare dată când revin aici am aceeași senzație minunată. Îmi place Bucureștiul și iubesc oamenii de aici.

Există vreo conexiune între dumneavoastră și muzica lui Enescu?

Ador muzica lui. Unul dintre proiectele mele constante este să explorez ce lucrări pot fi transcrise pentru mandolină. Pentru mine, adevărata inspirație a Between Words Ensemble vine din descoperirea și reinterpretarea tradițiilor - propriile rădăcini și moștenirea culturală - și aducerea lor pe scena unei săli de concert. Această explorare mă fascinează profund, atât ca artist, cât și ca interpret la mandolină sau director muzicalm și tocmai această capacitate de a uni tradiția cu expresia artistică contemporană mi se pare uluitoare în muzica lui Enescu.

Știu că pe albumele dumneavoastră se regăsesc muzici tradiționale din zone apropiate României, cum sunt melodii din Bulgaria. Dincolo de cele 6 dansuri populare românești de Bela Bartok, pe care le-ați înregistrat, ce cunoașteți și despre muzica tradițională românească?

Unul dintre genurile pe care le interpretez cel mai des, în afara muzicii clasice, este cel al tradițiilor est-europene. Eu am crescut cu studii clasice - am urmat o academie de muzică, cu tot parcursul academic firesc - însă, pe la vârsta de 20 de ani, am devenit din ce în ce mai curios să descopăr și alte tipuri de muzică. Îmi amintesc că atunci am intrat pentru prima dată în contact cu muzica klezmer, care m-a fascinat. Am început să merg în turnee alături de Giora Feidman, considerat "regele klezmerului", și cu alte ansambluri de acest gen. De la klezmer, trecerea spre muzica balcanică a venit aproape firesc. Am format apoi un trio împreună cu un acordeonist și un percuționist, iar împreună am explorat repertorii extrem de variate: muzică balcanică, bulgară, macedoneană, românească, turcească și chiar câteva piese grecești. Întreaga regiune, de la Marea Neagră până în Balcani, are un patrimoniu muzical pe care îl iubesc, pentru că este atât de bogat și divers. Fiecare stil are propria identitate, dar în același timp există un fir comun care le leagă, o influență pe care o poți recunoaște atunci când le asculți. În programul cu trio-ul nostru am inclus și câteva melodii populare românești absolut minunate. De multe ori, notele erau păstrate simplu, pe o bucată de hârtie, cu mențiuni de tipul "învățată de la..." - melodii transmise din om în om, învățate direct de la muzicieni și prieteni. Muzica românească este minunată.

În ce fel v-a schimbat faptul că ați cunoscut tradiții muzicale atât de diferite?

Foarte mult, desigur. Unul dintre scopurile proiectului Between Worlds este acela de a celebra bogăția, nuanțele și diversitatea culturilor. Călătorind prin lume pentru concerte, observ din ce în ce mai mult că locurile devin tot mai asemănătoare: aceleași magazine, aceleași lanțuri internaționale, oamenii se îmbracă la fel, privesc aceleași programe de televiziune sau ascultă aceeași muzică. Desigur, există și o parte bună în acest lucru - lumea se transformă într-o comunitate globală unită. Dar, în același timp, pierdem, nu nuanțele culturale, pierdem dialectele, specificul local. Am locuit timp de opt ani în Italia și am fost fascinat să descopăr că, de la un oraș la altul, aflat la doar 20 de kilometri distanță, dialectul se schimbă, iar modul "corect" de a găti pastele diferă. Toate aceste detalii minunate, care dau unicitate unei culturi, sunt astăzi în pericol de dispariție. Există, așadar, două riscuri: pe de o parte, globalizarea, care uniformizează totul, iar pe de altă parte, populismul - care transformă celebrarea propriei culturi într-un pretext de a te izola și a respinge diversitatea. Iar unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat prin Between Worlds Ensemble este tocmai cum să găsești echilibrul între aceste extreme: să-ți celebrezi rădăcinile fără să pierzi legătura cu ceilalți. De pildă, atunci când lucrăm cu o cântăreață de flamenco sau cu o interpretă din sudul Italiei - precum cea care va cânta aici, la festival - ea aduce pe scenă nuanțele propriei culturi, pe care le păstrează cu mare grijă. Este o moștenire fragilă, aflată uneori în pericol, dar pe care ea o poartă mai departe ca un adevărat custode. Noi încercăm să aducem această expresie autentică în dialog cu un limbaj mai universal: muzica clasică. Ceea ce este extraordinar la muzica clasică este faptul că nu aparține exclusiv unei națiuni. Nu trebuie să fii italian ca să cânți Vivaldi sau german ca să cânți Bach. Evident, muzica clasică are un puternic element universal: ea vorbește fiecăruia dintre noi și nu trebuie să fii dintr-o anumită cultură ca să o înțelegi sau să o experimentezi. Tocmai de aceea ne jucăm cu acest spectru, suprapunând tradițiile locale peste limbajul universal, așezându-le una lângă cealaltă.

Proiectele dumneavoastră discografice recente aduc în prim-plan tradiții muzicale diferite. Lucrând cu atât de multe spații geografice, care este elementul comun pe care l-ați descoperit?

Muzica este o singură limbă, dar o limbă cu nenumărate variații și dialecte. Toate genurile muzicale urmăresc același scop: să transmită o emoție, să miște ascultătorul. Diferența constă în mecanismul prin care o fac: unele pun accent pe melodie, altele pe armonie, pe formă sau pe ritm. Frumusețea acestui proiect a fost să descoperim aceste nuanțe în fiecare gen muzical - fie că vorbim de flamenco, de pizzica salentina, de muzica turcească sau de cea românească. Am studiat ornamentele, rubato-ul, felul în care funcționează cu adevărat mecanismul interior al fiecărei tradiții și le-am privit ca pe niște subtilități ale aceluiași mare univers numit Muzică. Pentru noi a fost o experiență extraordinară să trăim toate acestea și să le traducem în propriul nostru limbaj, ca muzicieni formați în tradiția clasică. Chiar și atunci când interpretăm o lucrare de Manuel de Falla, aducem pe scenă tot ceea ce am învățat din colaborările noastre cu interpreții de flamenco.

Dacă ar fi să alegeți albumul care credeți că vă reprezintă cel mai bine din toată discografia de până acum, care ar fi acela?

Este o întrebare nedreaptă… Da, e ca și cum ai întreba pe care dintre copiii tăi îl iubești cel mai mult. Totuși, dacă ar fi să aleg, cred că albumul "Song of the Birds" , apărut luna trecută, îmi este cel mai aproape de suflet. În spatele lui stau doi ani de muncă intensă - de la înregistrare la editare - și, poate, zece ani în mintea mea. Știu că fiecare artist spune asta despre cel mai recent proiect al său, dar de această dată chiar simt că este vorba despre cel mai important album al meu. Este lucrarea de care sunt cel mai mândru și care, cred, reflectă cel mai profund cine sunt eu ca artist.

Care este crezul dumneavoastră artistic?

Sunt aici pentru a le oferi oamenilor o experiență profund emoțională, legată de frumusețe și de un adevăr puternic. Muzica este, pentru mine, un adevăr absolut: ea nu poate minți, nu poate manipula. Acesta este pilonul pe care îmi construiesc viața artistică, punctul de echilibru și de forță în care mă regăsesc. Îmi privesc rolul ca pe unul de slujire - ofer, prin arta mea, un serviciu publicului care vine să asculte. La fel ca oricare alt om care își dedică munca în folosul celorlalți, eu încerc să dăruiesc ceea ce aș numi "hrană spirituală". De aceea, îmi dedic viața și majoritatea orelor din zi pentru a mă gândi cum să fac acest lucru mai bine de fiecare dată.

O invitație pentru publicul care va fi prezent la Ateneul, la concertul dumneavoastră de la miezul nopții.

Ei bine, suntem cu toții pe scenă cu bucuria de a împărtăși cu voi toată inspirația și experiența noastră. Am pregătit un program cu adevărat frumos și plin de surprize, gândit special pentru public. Tot ce îmi doresc este să vă bucurați de el. Puteți să închideți ochii, să dansați sau să reacționați în orice fel vă atinge muzica - pentru că tot ceea ce facem este pentru voi.