În fiecare an, Festivalul Internațional "George Enescu" atrage atenția jurnaliștilor străini. Printre aceștia se numără și Manuel Brug din Germania, critic muzical, șef la publicația națională Die Welt. Despre felul în care privește festivalul, jurnalistul german a stat de vorbă cu Ioana Țintea.

Cum ați descrie pentru cititorii din țara dumneavoastră atmosfera Festivalului "George Enescu"?

Aș spune că Festivalul "George Enescu" are o atmosferă foarte vie, pentru că îmi place că este un festival care se desfășoară în centrul orașului. Astfel, poți simți că ești conectat la lumea reală și nu doar într-o sală de concerte. Cred că acesta este unul dintre marile avantaje ale acestui festival. Pe de altă parte, trebuie să menționez că, pe lângă Sala Radio, acustica celorlalte două săli pe care am avut ocazia să le aud este doar acceptabilă. Cred că acesta este un mic inconvenient. De exemplu, Ateneul Român este, după cum știm, una dintre cele mai frumoase săli din lume, dar nu a fost niciodată conceput ca sală de concerte. Și cred că ar putea fi una dintre cele mai bune săli de muzică de cameră din lume. Însă, pentru orchestre mari, situația devine puțin problematică. Dincolo de acest aspect, cred că programul Festivalului este foarte interesant, întrucât reunește atât orchestre internaționale, cât și ansambluri românești, care sunt importante și valoroase pentru publicul venit din străinătate. Cred că publicul are parte de o mare varietate și poate să descopere ceea ce îi place. Mi s-a părut interesant să observ că publicul de aici pare, cel puțin din ce am putut înțelege, să fie mai atras de marile nume internaționale. Spre exemlu, dacă pe afiș este un solist precum Julian Rachlin sau Renaud Capuçon, atunci sala este plină. În schimb, la o simfonie de mare anvergură, precum cea de Anton Bruckner, prezentată de minunata Orchestră de Tineret "Gustav Mahler", nu am văzut sala atât de plină pe cât cred că ar fi meritat.

Din experiența dumneavoastră, ce anume caută publicul din întreaga lume într-un festival de talia celui de la București: marile nume consacrate sau descoperirea de noi repere artistice?

Cred că ar trebui să fie ambele. Din câte știu, festivalul are loc o dată la doi ani și este, de fapt, singura ocazie pentru iubitorii de muzică clasică din România de a asculta, într-un timp scurt, atât de mulți artiști internaționali reuniți la un loc în același oraș. Desigur, un astfel de festival trebuie gândit, în primul rând, pentru oamenii orașului, pentru publicul local, iar apoi pentru cei care vin din alte părți sau chiar din străinătate. Pentru acești spectatori, ca și pentru mine, ca specialist, este foarte important să poată fi făcută comparația, să poată fi observate diferențele și să fie auziți și interpreții locali.

Ce particularități are acest festival în raport cu alte mari festivaluri internaționale la care ați participat?

În primul rând, aș spune că acesta este, mai mult sau mai puțin, cel mai mare festival - sau cel cu cea mai mare vizibilitate - din fosta Europă de Est. Nu-mi pot imagina ceva asemănător nici măcar în Cehia, cu Primăvara de la Praga. Festivalul Enescu se desfășoară în aceeași perioadă cu alte mari festivaluri internaționale, de pildă BBC Proms, Festivalul de la Lucerna și Salzburg. Din acest motiv, multe orchestre de renume mondial se află deja în turnee europene, ceea ce oferă Festivalului Enescu o șansă mai mare de a le integra în program. Și cred că acesta este și scopul principal - să existe un festival într-o țară mică, dedicat unui compozitor care devine tot mai important astăzi. În Occident, Enescu este încă o mare descoperire. După cum știți, la Bregenz anul acesta a fost prezentată opera Oedipe. Am observat că în ultimul timp există o nouă montare a operei enesciene cel puțin o dată la cinci ani, spre deosebire de acum câteva decenii, când era montată doar o dată la 20 sau 25 de ani.

Cum vi s-a părut programul acestei ediții și ce v-a atras atenția în mod special?

Este întotdeauna o provocare, pentru că programul este foarte dens pe tot parcursul Festivalului. Dar, desigur, nimeni - cu excepția câtorva melomani foarte pasionați - nu poate participa la toate concertele, nici măcar cei care vin din străinătate. Pentru mine, obiectivul principal a fost să aleg acele zile în care există un echilibru bun care să includă orchestrele locale și, desigur, muzica lui Enescu sau a altor compozitori români pe care nu îi cunosc atât de bine. Trebuie să spun, însă, că așteptam cu nerăbdare să ascult și Flautul fermecat cu Tarmo Peltokoski și ansamblul "Deutsche Kammerphilharmonie" din Bremen, pentru că știam că va fi o combinație foarte reușită. Și, într-adevăr, a fost amuzant pentru mine să ajung cu o oră înainte, să stau în sală și să ascult, pentru început, muzică germană. Aceasta arată cât de internațional este festivalul, iar publicul a reacționat foarte prietenos și cu mult entuziasm la spectacol. Mesajul a fost înțeles chiar dacă multe dintre dialoguri erau în germană, datorită regiei extrem de teatrale. În plus, cred că și celelalte orchestre - fie că vorbim de Orchestra de Tineret "Gustav Mahler", fie de Orchestra Radiodifuziunii din Frankfurt - sunt ansambluri minunate. Îmi face mereu plăcere să le ascult în lucrări de mare anvergură, iar aici am avut această șansă.

Din perspectiva dumneavoastră de jurnalist, cât de important este ca un festival să promoveze atât repertoriul universal, cât și creația națională?

Este foarte important, pentru că repertoriul internațional îți arată unde te afli pe harta muzicală. În același timp, pentru cei din străinătate este esențial să descopere nu doar piese pe care poate le știu deja, ci și modul în care acestea prind viață prin interpretarea artiștilor locali, în felul și limbajul lor propriu. Dacă ești în Cehia, poți asculta lucrări de Janáček sau ale altor compozitori care sunt acum interpretați mult mai des decât înainte, inclusiv aici, în România. Așadar, cred că este important să existe un echilibru între repertoriul universal și creația națională, iar cel mai bine este să reușești să le programezi pe amândouă într-o singură zi - atunci este ideal.

Considerați Festivalul "George Enescu" un adevărat brand de țară pentru România?

Da, cred că numele Enescu va deveni tot mai cunoscut în Occident odată cu acest festival. Este o combinație reușită, iar faptul că a fost atât solist, cât și compozitor face ca prezența sa ca simbol al Festivalului să fie foarte potrivită.

Ați participat și la alte ediții ale Festivalului George Enescu?

Nu îl cunoșteam, dar, așa cum am spus, este o perioadă foarte încărcată și pentru noi, criticii, așa că trebuie să decidem mereu unde să călătorim. Până acum nu am avut ocazia, așadar aceasta este prima mea participare. Am fost foarte încântat de modul în care s-a desfășurat ediția de anul acesta, alături de Cristian Măcelaru, cunoscut în Germania.

În final, povestiți-ne câte ceva despre dumneavoastră.

Numele meu este Manuel Brug, sunt critic muzical șef la publicația națională Die Welt din 1998 și scriu încă din 1988, așa că pot spune că sunt un veteran. Trebuie să spun că am văzut multe locuri, sunt foarte familiarizat cu scenele de muzică clasică de top din lume, așa că sunt foarte fericit că am putut să acopăr și acest mic "gol" pe care îl aveam în România, după ce am fost la Timișoara și la Sibiu. A fost, așadar, o experiență foarte plăcută să particip acum la festivalul de aici, de la București.