Tânărul violonist Daniel Lozakovich este solistul concertelor  susținute pe 30 și 31 octombrie 2025 de către Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta lui Lawrence Foster. Muzicianul in vârstă de 24 de ani este in 2016 câștigătorul Concursului International de Vioara „Vladimir Spivakov” și în același an semna un contract cu prestigioasa casa de discuri Deutsche Grammophon la doar 15 ani. Violonistul Daniel Lozakovich i-a acordat Anei Sireteanu un interviu despre debutul sau în România:

Cum ați primit invitația de a concerta în România și cum ați descrie primul contact cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu"?

Am avut o experiență de neuitat prima dată când am cântat alături de maestrul Lawrence Foster, la Marseille. Atunci am avut o conexiune foarte frumoasă, de la inimă la inimă. Într-un fel, cultura este modalitatea noastră de a crea legături între suflete, iar atunci când găsim o potrivire între două moduri de expresie, cred că acesta este cel mai de preț cadou. După aceea am mai avut ocazia să colaborăm pentru alte câteva concerte, iar maestrul a dorit să mă invite la București, deoarece dumnealui a venit aici decenii la rând și în dialogul cu mine și-a exprimat sentimentele care-l leagă de România și de această orchestră, deci, desigur că am fost foarte bucuros să vin la București alături de maestrul Foster. Am auzit lucruri minunate despre această orchestră, precum și despre această sală de concerte legendară, iar la prima mea repetiție pe scena Ateneului Român am avut ocazia să simt pe pielea mea care este motivul pentru care sunt atât de vestite.

De ce ați ales Concertul în mi minor de Felix Mendelssohn și care este mesajul pe care doriți să-l transmiteți publicului prin interpretarea dumneavoastră?

Aș spune că acesta este probabil unul dintre cele mai cântate concerte pentru vioară. Îmi doresc să arăt publicului și nu numai, potențialul expresiv al acestui concert pentru a nu mai fi văzut ca o piesă de rutină. Are o încărcătură sufletească extraordinară care reflectă trăirile compozitorului și eu consider acest concert cea mai dramatică lucrare scrisă vreodată. Mendelssohn a compus acest concert cu puțin timp înaintea morții sale și reprezintă un simbol al tuturor trăirilor sale interioare din întreaga sa creație de până atunci. Lucrarea are o poveste secretă, exprimă o suferință acută. În acest moment al vieții sale avea o relație apropiată dar secretă cu soprana suedeză Jenny Lind. Nu există dovezi ale acestei relații în consemnările lui Mendelssohn însă s-au găsit referiri la compozitor în biografia ei. Mendelssohn i-a dedicat lui Jenny Lind o arie în oratoriul său Elias. În muzică, cea mai teribilă moarte a unei lucrări este rutina, iar din păcate acest concert a devenit o piesă de rutină. Când citești în partitură un ff, un sf sau un pp adesea când asculți acel pasaj pe o înregistrare vei auzi un mf sau mp. Niciodată nu sunt folosite nuanțele extreme pe care le-a dorit în mod special compozitorul. Pentru a pătrunde în profunzime mesajul acestei lucrări trebuie să îți folosești toate resursele. Această muzică este magică, angelică, dar are și momente dureroase. Partea a treia este o celebrare a vieții, dar și o reprezentare a amintirilor sale despre copilărie. Mulți dintre marii artiști au exprimat în arta lor imagini ale copilărie înainte de moarte și de aceea este un final desăvârșit și pentru a putea transmite toate aceste simțăminte trebuie să le trăiești, să le simți, iar apoi poate deveni o revelație, dacă este cântată în cel mai expresiv mod, astfel încât sufletul să se exprime direct prin intermediul muzicii instrumentale. Dacă nu punem în interpretarea noastră aceeași pasiune pe care a pus-o el în această partitură, atunci rezultatul nu va fi suficient de bun. Cred din tot sufletul că acest concert are atât de multe calități care nu au fost potențate la adevărata lor valoare până acum și de aceea mi-am dorit să îl cânt. Și este probabil concertul de vioară perfect, fiecare notă scrisă are un rol important în întreg, este perfect!

Cum vă construiți propria interpretare când cântați o lucrare arhicunoscută? Cum găsiți acel înțeles ascuns din partitură despre care ne vorbeați înainte?

Bineînțeles că în primul rând trebuie să înțelegi personalitatea compozitorului, în unele cazuri, aceștia vor ține secrete informații despre ce i-a inspirat pentru anumite lucrări. Iar apoi, muzica înseamnă armonie, melodie și ritm și trebuie să înțelegi ce transmit aceste elemente puse laolaltă. Să ne gândim spre exemplu la o melodie lirică, dar armonia ne sugerează că efectul dorit este de ecou, din structura dramaturgică pare că această melodie vine de nicăieri, dar dacă o simți poți înțelege cum să o cânți, dacă este prea lent sau prea rapid se va pierde caracterul. Trebuie să simți care sunt proporțiile pentru a putea vedea exprima ideea imaginată de compozitor. Mai apoi trebuie să te conectezi cu partitura, dar și cu contextul exterior al acesteia, de obicei sunt puține elemente în partitură care îți pot dezvălui adevăratul ei caracter, astfel că trebuie să cauți și în exterior, să citești biografia compozitorului, să îi cunoști stilul și creația, în general. Un rol important îl are și intuiția prin care poți exprima înțelesurile principale ale acelei muzici prin propriile tale experiențe. Muzica este artă și toată viața noastră este conectată cu arta care este singurul lucru care ne unește sufletește și de aceea este o necesitate a fiecăruia dintre noi.