Începe ediția cu numărul XX a Festivalului SoNoRo, Rapsodia Română este titlul acestei ediții despre care vorbim în minutele următoare cu directorul executiv al festivalului, Răzvan Popovici alături de mine în studiul Radio România Muzical. Bună seara.

Bună seara. Bine v-am regăsit.

Aș vrea să începem, domnule Popovici, cu o scurtă privire către trecut, să-i spunem: cum vedeți acești 20 de ani pe care îi împliniți mâine?

O, îi privesc ca un tată foarte mândru de propriul copil! Lăsând gluma la o parte, îi privesc cu bucurie pentru că, zic eu, ce am reușit să construim în acești 20 de ani este ceva singular în România, este ceva planificat pe termen lung, altfel nu am fi ajuns desigur la ediția a XX-a. Este un festival care a devenit o platformă culturală, de fapt, cu multe ramificații, cu multe proiecte conexe, care, zic eu, a influențat viața muzicală a României într-un mod benefic, aceste două decade. Ce să zic, abia aștept să pornim mâine ediția cu numărul 20 și cumva să arătăm publicului dragostea noastră pentru România în modul à la SoNoRo .

Să vorbim atunci despre această ediție pe care ați intitulat-o Rapsodia Română. Am văzut pe site cum ați motivat această alegere, dar aș vrea să știu, totuși, de ce anume „Rapsodia Română”?

Pentru că am vrut, împreună cu Diana, directoarea artistică a festivalului să onorăm locul în care am putut face acest festival, am putut dezvolta această inițiativă de proporții, am putut-o duce 20 de ani mai departe, am putut influența cum am considerat noi necesar publicul și audiența din București și nu numai, evident, din Cluj și din multe alte orașe ale țării, am zis că ar fi foarte frumos să mulțumim României printr-un program intitulat Rapsodia Română, evident, cu o rapsodie, Rapsodia Română va răsuna, desigur, în festival, dar titlul este cumva ales, ca de obicei, într-un mod un pic ideatic, un pic abstract, poate un pic sofisticat, dar cred că titlul Rapsodia Română include, de fapt, toate lucrurile pe care le-am introdus în acest program, de la Brâncuși, George Enescu, dadaiștii, Delta Dunării sau Dunărea, Nichita Stănescu, baricadele, antenele din vremea comunistă, în fine, tot felul de lucruri care, zic eu, împreună creează această mulțumire a noastră față de România.

Să vorbim mai concret atunci, despre ce ne oferiți în aceste următoare concerte, cine sunt cei pe care îi vom putea asculta și unde?

Oh, cred că nu ne ajung minutele să povestim despre toți. Programul este extrem de complex, invit ascultătorii noștri să se uite pe sonoro.org și să descopere toate programele pe care le-am făcut, pentru că fiecare concert îl completează pe cel de alături și, la sfârșit, festivalul conceput ca de obicei, ca un puzzle, va arăta ascultătorilor și celor care vin să ne urmărească de ce am intitulat festivalul Rapsodia Română. Așa cum spuneam, avem concerte inspirate din dadaiști, de exemplu, la Clubul „Control”, unde cântăm pentru prima dată, concertul este intitulat Dada Reloaded. Știm cu toții ce frumoasă a fost ediția Dada de acum câțiva ani și cât de mult a fost apreciată și plăcută de publicul nostru, de la București și de la Cluj. Acum ne-am gândit că ar fi frumos să facem un concert în care surprindem în mod ludic, așa, la ceas de seară, la ora 21:00, duminică seara, publicul cu niște piese neauzite, cu multă bucurie, veselie, ironie, pentru că știm cu toții că prin ironie și spiritul acesta un pic ridicule, năzdrăvan, dadaiștii au scris, dadaiștii proveniți din România, au scris istorie la Zürich, la Berlin, la Dresda ș.a.m.d. și au influențat în mod clar istoria artei; apoi, poimâine seara, sâmbătă seara, la Palatul Bragadiru, de exemplu, onorăm aceste rădăcini evreiești care pornesc din Moldova și din partea aceea României și nu numai, invitând Amsterdam Klezmer Band, o grupă de muzicieni fantastici, extrem de renumită în întreaga lume, care va aduce acest spirit de muzică Klezmer și această ironie și veselie evreiască și nu numai pentru că ei cântă și hip-hop, ei cântă și piese cu influențe populare, folk ș.am.d. Deci va fi un concert foarte frumos legat de această mică mini-petrecere după aceea cu publicul nostru SoNoRo 20 Happy Birthday. Vom avea, de asemenea, două concerte mari la Ateneul Român, una inspirată dintr-o carte splendidă a lui Iordan Chimet. Cred că știți din copilărie acea carte pe care toți am iubit-o cu ilustrații extraordinare, numită „Antologia inocenței” și am legat astfel o piesă splendidă cântată în premieră de Andrei Vieru, amintiri din copilăria tatălui lui, a lui Anatol Vieru, alături de Octetul de Enescu, de exemplu, celebra capodopără enesciană, scrisă la 19 ani, împreună cu un trio de Schubert. În al doilea concert de la Ateneu vom interpreta mai multe piese care leagă cumva Bucureștiul de Paris. Constantin Brâncuși a fost inspirația noastră și ne bucură mult să arătăm publicului câteva fațete necunoscute, deci, despre piese ale prietenilor lui, cum ar fi Mihailovici sau preferințele lui, de discografia lui preferată care va fi ilustrată cu piese de Bartók, apoi, evident, Poarta sărutului, cum se intitulează concertul este foarte legată de Primul Război Mondial, iar una din capodoperele cele mai importante scrise în preajma și din cauza acestui război groaznic, este Marele cvintet cu pian a lui Sir Edward Elgar, compozitorul englez. Apoi, ce să zic, onorăm în Borderlands populațiile care au dus ca această Românie mare să fie atât de captivantă, deci, moldovenii, maghiarii, polonezii, rutenii, știți, locul acela între Ucraina, Polonia și Ungaria, desigur, nemții. Sunt foarte bucuros că-l avem pe Radu Rățoi, extraordinarul acordeonist moldovean pentru prima dată la festival. Ce să zic, ei vor onora alături de noi împreună cu piese de Dohnanyi, de Bartok, de Weinberg, multe piese pe care până acum nu le-am cântat în 20 de ani la SoNoRo și cu siguranță multe dintre ele cântate iar în premieră pentru publicul bucureștean. Apoi, evident, la Cluj, tot așa continuăm cu încă șase zile de concerte mari în diverse biserici, cluburi, concert final mare în sala Auditorium din UBB, cam astea ar fi locurile. Să nu uit la București, Biserica Luterană, unde vom cânta pentru prima dată. Sunt încântat că am aflat de restaurarea ei, splendidă, și acum biserica în veșmânt nou va răsuna, zic eu, foarte frumos la ediția noastră aniversară, SoNoRo XX.

Aș vrea să știu cum ați început acest proiect. Totuși, mă gândesc, 20 de ani au trecut, vă gândeați atunci la momentul respectiv că urmează 20 de ani?

O, sigur că nu. Atunci am făcut împreună cu Diana Kettler după ce organizasem doi ani un mic festival în Germania unde am crescut după ce emigrasem cu familia în sudul Germaniei, nu departe de Salzburg, în Bavaria și ne-am gândit noi ce frumos a ieșit și eu am zis, „Hai să facem la București”, locul unde m-am născut și evident, părinții au fost ușor sceptici, au zis: „Dar ce îți trebuie ție la București?”, am mai testat și eu un pic pulsul cu prietenii și au zis: „A, nu, ce îți trebuie ție festival, aici se fac bani, de muzică de cameră, n-are nimeni nevoie”. Era 2005 când am pornit așa, pentru că în 2006 am lansat prima ediție și nu știu, eu am avut un feeling că trebuie făcut și am mers un pic contra curentului, pe toți care m-au sfătuit să nu fac au fost ignorați, am ignorat, n-am ascultat și mi-am făcut eu, m-am suit eu pe drumul SoNoRo așa, pe cărarea care era ușor schițată timid, timid și am pornit așa, cu un pic de inconștiență să strâng bani, să organizez locurile, să aranjez muzicienii, în fine, a fost clar o aventură și mi-aduc aminte acel prim concert de la Clubul Embryo în 2006, acela a dat cumva tonul, pentru că am cântat și la Ateneu și în sala Auditorium a MNAR-ului, dar cel din Embryo m-a făcut să-mi dau seama că instinctiv am luat decizia bună și publicul care a fost acolo și a fost foarte multă lume a zis: „Wow, ce fac tinerii aceștia!”. N-au mai văzut așa ceva niciodată, pentru că am făcut cu niște DJ cu Vlaicu Golcea și Electric Brother o seară un pic mai nebunatică și nu se făcuse așa ceva niciodată în România, ei improvizau, luau teme din ce cântam noi, a fost Brahms, Mozart, Bartók, îmi aduc aminte și ei preluau muzica o dezvoltau un pic, improvizau, noi continuam, a fost așa, un fel de rave, să spunem așa. Țin minte că era Francis Ford Coppola, chiar stătea în fața noastră, sprijinit pe marginea pianului, pentru că tocmai își tăia filmul pe care îl filmase și a fost o seară absolut splendidă și asta a făcut ca în următoarele două zile să avem din ce în ce mai mult public, am reușit jumătate de Ateneu, ceea ce atunci era oricum science fiction... dar după aceaa, drumul a fost cumva deschis și de la ediție la ediție am devenit mai buni, am făcut mai puține greșeli, am greșit, am învățat din greșeli, am dezvoltat ideea, am creat ramificații sonore, am câștigat mai mulți parteneri, lucru foarte important mi se pare mie și care vorbește despre seriozitatea festivalului și despre faptul că a fost construit pe bază de calitate și pe termen lung, este că o bună parte din susținătorii primelor ediții se regăsesc și în acest an alături de noi și asta vorbește de la sine, pentru că știm cu toții că dacă nu oferi un produs de calitate nu găsești susținător pe termen lung, iar asta este pentru mine cel mai important lucru, să oferim totdeauna, desigur, fericire, bucurie oamenilor, sentimente plăcute, sentimente care să îi împlinească, să îi ajute să vibreze să se împlinească, să se gândească un pic la viață, la muzică, să se dezvolte, îi ajutăm să se dezvolte și uman, emoțional ș.a.m.d. Ce să vă spun, eu sunt foarte foarte mulțumit că am ajuns la această ediție a XX-a, pentru că suntem mult mai aproape de ediția 25.

Nu vă ascund că exact genul acesta de poveste este genul meu preferat de poveste, o poveste în care cineva are o idee și indiferent de sfaturile împotriva ideii din jurul său continuă cu ideea.

Ceea ce e foarte frumos este că mă bucur această ediție a 20-a pentru că asta cred că dă curaj multora care doresc să înceapă ceva sau au început, ceva de câțiva ani sau de puțini ani și cumva, la început e greu, nu e ușor, adică trebuie să convingi oameni, trebuie să construiești, trebuie să fii serios, trebuie să treci peste impedimente, impasuri, probleme și așa și cred că cifra asta 20 este o cifră tonică pentru toți cei care vor să organizeze ceva pe termen lung și să aibă încredere că dacă ești serios, muncești, planifici bine, ai curaj și in conștiență atunci ajungi la ediția 20.

Bun și ați tot spus despre ediția cu numărul 25 - La mulți ani pe această cale, vă dorim în continuare multe ediții de acum încolo. Ce planuri aveți pentru viitor?

Planurile sunt foarte foarte clare: să organizăm cât mai multe concerte bune, pentru că atât pentru Diana, cât și pentru mine, asta a fost cel mai important lucru de la inițiera festivalului, ne dorim să dezvoltăm mai departe proiectul „SoNoRo Interferențe”, care împlinește anul viitor 20 de ani, deci proiectul dedicat tinerilor talentați din România și românilor care studiază în străinătate, ne apropiem de 600 de burse, cred că le vom depăși anul viitor, deci acesta este un proiect foarte important pentru noi, pentru că acum văd că generația pe care am păstorit-o în acesți 20 de ani începe să preia cârma și sunt copii foarte buni foarte talentați, toți sau o bună parte studiați o bună parte studiați la marile școli din întreaga lume și știm de la Andrei Ioniță, Valentin Șerban Maria Marica, Cristiana Mihart, Alexandra Văduva, tânărul Cazacu, deci ce să zic, toți sunt niște niște tineri muzicieni deja ajunși la începutul unei cariere strălucite și asta ne dă și nouă curaj, pentru că am trecut de curând, așa, un pic, am făcut un recensământ al bursierilor care au luat burse pe parcursul anilor și zic că am ales bine, pentru că, cumva, mai din toți a ieșit ceva și ceva foarte bun, de exemplu, să nu uităm, Florian Mitrea care este colegul Dianei la Royal Academy din Londra, a fost în primul an de burse SoNoRo acum 19 ani. După aceea, evident mai departe, pasiunea noastră pentru patrimoniu, să ducă mai departe la seriile reușite, atât în cadrul festivalului SoNoRo MusikLand din Transilvania, cât și în turneele SoNoRo Conac, pentru că faptul ăsta că am umplut peste 13 ani de muzică atâtea locuri extraordinare în care nu se întâmpla nimic sau pentru că nu erau în stare bună sau pentru că au fost restaurate și nu se știa ce se întâmplă cu ele și văd că în multe dintre locurile în care am concertat pentru prima dată, deci clădiri absolut extraordinare, acum se întâmplă lucruri, sunt concerte, seri literare, conferințe ș.a.m.d.; apoi împreună cu Dragoș Dimitriu directorul nostru de dezvoltare și inovație am pornit anul trecut două inițiative pe care mi le doresc să le dezvoltăm foarte mult în anii care urmează, SoNoRo Kids, deci un proiect educativ dedicat celor mici, unde ducem muzica în școli și unde îi apropiem pe cei mici de muzica asta extraordinară care pe termen lung poate să-i facă să se dezvolte într-un mod mult mai armonios decât fără muzică și SoNoRo Strings, orchestra noastră formată predominant din foști bursieri SoNoRo, care zic eu, are un viitor strălucit pentru că în România nu există multe orchestre de cameră foarte bune și oricum numărul este foarte mic, deci cred că are un potențial de dezvoltare splendid.