Elisabeth Leonskaja (născută în 23 noiembrie 1945) - una dintre cele mai importante pianiste ale timpului nostru, câştigătoare în 1964 a Premiului I la Concursul Internaţional "George Enescu", victorie care a marcat începutul carierei sale internaţionale - va susţine un concert la Ateneul Român luni, 3 noiembrie, la ora 19.00. În program - ultimele trei sonate pentru pian de Ludwig van Beethoven.

Stimată doamnă Elisabeth Leonskaja, ce amintiri şi emoţii vă leagă de Bucureşti?

Bucureşti a fost primul oraş în care am primit un premiu I: a fost primul pas în viitorul meu profesionist. De atunci, din prima zi, am iubit Bucureştiul! Iubesc culoarea aerului, oamenii, iubesc energia oraşului, îmi este drag în orice vreme... În toţi aceşti ani, când am fost la Bucureşti, am prins timpuri foarte diferite... îmi aduc aminte, după revoluţie, oraşul era cu totul sărăcit, iar blocurile erau găurite de gloanţe... Acum s-au schimbat multe, însă nu s-a schimbat un singur lucru: dragostea şi pasiunea publicului bucureştean pentru muzică. Și este un lucru minunat! Cât înseamnă doar Festivalul Enescu! Câte orchestre internaţionale au venit la dumneavoastră, câţi solişti! Şi această remarcabilă tradiţie a rămas.

La Ateneul Român veţi interpreta ultimele trei sonate de Beethoven. De ce aţi făcut această alegere?

De foarte mult timp am vrut să interpretez la Bucureşti aceste trei ultime sonate de Beethoven. Este unul din programele mele cele mai iubite. Poate că este şi cel mai scurt, ca durată. Cânt aceste sonate fără pauză, ceea ce înseamnă în jur de o oră şi 10 minute; însă prin intensitate, profunzime şi elevaţie, prin ceea ce îmi cere această muzică, aproape că nu l-aş putea compara cu niciun alt program.

Cum aţi putea explica conţinutul acestor sonate unui ascultător obişnuit?

Aş putea spune aşa: este atât de departe de noi, dar este atât de "în inima noastră" şi este atât de apropiat inimii fiecărui om! Şi le-aş mai spune celor din public: imaginaţă-vă ce gest eroic de neînchipuit al acestui geniu care nu mai auzea nimic de multă vreme, pentru care mediul acustic nu mai exista deloc, să conceapă astfel de compoziţii fenomenale!

Ce ne învăţa astăzi muzica lui Beethoven?

...umanitate, mai înainte de orice! Conţine atâta umanitate - nesfârşită, atâta bărbăţie, atâta lirism, atâta umor. Are în ea absolut tot ce l-ar putea crea pe om, şi să facă din fiecare om - un om.

Cântaţi Beethoven de mulţi ani. S-a schimbat ceva în percepţia dumneavoastră asupra muzicii sale?

Percepţia? Nu! Doar sper că lucrez mai bine asupra acestui text sau... cu acest text. Aş putea spune că văd acum mai mult decât vedeam înainte. Şi dacă văd, atunci şi aud...

Având în vedere experienţa uriaşă pe care o aveţi ca pianistă şi pedagog, cum apreciaţi evoluţia artei pianistice în prezent? Ce vă place şi ce nu?

Cred că în această evoluţie toţi suntem deja, ca să spun aşa, "Rolls-Royce-uri". Toţi au o tehnică incredibilă, toţi sunt virtuozi, tuturor le place muzica "în manieră proprie" şi acest lucru ar trebui să rămână pentru fiecare. Dar eu cred că hotărâtor este, în toate, un singur cuvânt: talentul. Talentul şi devotamentul fiecăruia pentru lucrul său.

Ce înseamnă talent pentru dumneavoastră?

Talentul este ceea ce e dat de Dumnezeu. Sau de natură, cum doriţi! Ce nu poţi lua cu forţa şi asupra a ce trebuie să lucrezi. În cartea Mariei Iudina am găsit o fotografie a profesorului ei, Nikolaev, cu o inscripţie: "Marusei - demnă purtătoare a talentului ei". Asta e tot! Cu cât mai mult talent are omul, cu atât mai mult trebuie să muncească!

Cum poate fi contabilizat acest talent în cadrul unor concursuri, de pildă?

Concursuri? Eu niciodată nu particip în jurii. Am fost o singură dată şi mi-a ajuns! Şi nu aş vrea să spun dacă a fost corect sau incorect; nu asta ar fi important. Eu cred că şi eu însămi aş putea da o notă nedreaptă, pentru că suntem diferiţi în fiecare zi; putem fi obosiţi sau iritaţi... Şi o asemenea greşeală nu aş vrea să fac. Nu vreau să judec muzicieni tineri! Am un respect prea mare pentru ei. Nu vreau să judec într-un mod care să le afecteze viaţa...

Ce rol joacă muzica clasică în lumea contemporană?

Nu ştiu ce rol joacă, pentru că un număr uriaş de oameni nici nu ştiu ce înseamnă asta... Dar, că nu o poţi extermina şi că muzica clasică este eternă - sunt convinsă, pentru că ea conţine frumuseţea ideală şi puritatea de care omenirea are atâta nevoie. Mulţi muzicieni s-au exprimat în acest sens. De pildă, Sir Colin Davis, care a spus: "Ce ar fi sufletele noatre, doar ele, fără muzică? Deşerturi!"