Marți, 4 noiembrie 2025, Ateneul Român găzduiește un concert aniversar dedicat violonistului Gabriel Croitoru, prilejuit de împlinirea, în luna august a acestui an, a 60 de ani de viață și a 40 de ani de carieră artistică. Despre semnificația acestui moment, artistul a vorbit cu Ioana Țintea.

Domnule Gabriel Croitoru, aniversați 60 de ani printr-un concert extraordinar la Ateneul Român alături de Orchestra Filarmonicii "George Enescu" și de dirijorul David Crescenzi. Cum priviți acest moment de sărbătoare, mai ales că veți cânta pe scena Ateneului Român împreună cu fiica dumneavoastră, Simina Croitoru? Este, fără îndoială, un moment cu totul special, nu-i așa?

Este un moment aparte în viața oricui ar fi faptul de a apărea pe cea mai importantă scenă a Bucureștiului, scena Ateneului Român, alături de fata mea și de Orchestra Filarmonicii "George Enescu" și de unul dintre cei mai apreciați dirijori ai momentului, David Crescenzi, care cu gentilețe a acceptat invitația mea de a participa la acest concert eveniment. Îi doresc oricui care face meseria aceasta frumoasă să trăiască asemenea momente până la urmă unice.

Ați ales pentru acest eveniment aniversar două lucrări de referință din repertoriul violonistic, Concertul în re minor pentru două viori și orchestră de Bach și Concertul în re major pentru vioară și orchestră de Brahms. Care este istoria dumneavoastră cu cele două partituri?

De prima dintre lucrări mă leagă niște amintiri deosebite. Și am să pomenesc aici numele maestrului Mihai Constantinescu, care de asemenea a fost solist al Filarmonicii "George Enescu", și care la vremea când eu eram un elev, clasa 7-a, 8-a, 9-a, m-a scos pe diferite scene ale filarmonicilor din România, alături de domnia sa, în Concertul dublu de Bach.

Deci, pentru prima dată, am cântat concertul acesta alături de maestrul Mihai Constantinescu, căruia îi mulțumesc și acum după atâtea zeci de ani, că, iată, "mi-a făcut cunoștință" cu scenele de concert ale României, cu toți dirijorii importanți ai momentului, care de atunci și încolo au început să mă invite și separat. Mai mult decât atâta, adânsul cânta vioara a doua. Mi-a zis, eu nu cânt niciodată vioara întâi, mai ales când e vorba de lansarea unui tânăr cum ești tu.

Iar de cea de-a doua lucrare, mi-e foarte dragă. Concertul de Brahms întotdeauna l-am cântat cu plăcere, l-am și imprimat alături de Orchestra Națională Radio, împreună cu Horia Andreescu.

Am două lucrări de suflet și mă bucur că cei care vor participa la acest concert aniversar, de asemenea, îmi sunt apropiați, respectiv Simina și David.

Sunteți una dintre prezențele constante și respectate ale scenei muzicale românești de peste patru decenii. Privind în urmă, care ar fi câteva dintre cele mai dragi amintiri legate de evenimente ce și-au pus definitiv amprenta asupra dumneavoastră ca om și ca artist?

Am avut șansa de-a lungul acestei perioade, să cânt, cel puțin la începuturile mele ca solist, alături de artiști consacrați care și-au pus amprenta asupra felului meu de a cânta în sensul bun. Și anume am să vă zic imediat că e vorba de faptul că apărând alături de ei nu puteam cânta oricum. M-au depășit din toate punctele de vedere la momentul respectiv, eram învățăcel pe lângă ei, ei erau deja consacrați și faptul că am apărut pe scenă alături de nume consacrate nu m-a făcut decât să cresc și să beneficiez de toate sfaturile și toate îndrumările calde de la fața locului.

Consider că am ajuns la momentul în care pot să fac și eu același lucru și ori de câte ori mi se va ivi ocazia, o voi face cu mare plăcere.

Cum vedeți scena muzicală românească de astăzi comparativ cu cea a perioadei când v-ați format?

Scena e aceeași. S-au schimbat un pic protagoniștii. La un moment dat, în decursul secolului trecut, s-a atins un apogeu, aș zice, un apogeu din punct de vedere al interpretării. Și a fost o generație, pentru că mulți nu mai cântă deja, care și-a pus amprenta asupra felului de a cânta al tuturor celor care astăzi apar în postură de soliști.

Nu întotdeauna însă cei care sunt astăzi țin cont de ce au văzut și ce au învățat de la predecesorii lor și de multe ori constat cu amărăciune chiar că o bună parte dintre cei care astăzi fac afișele pe întreg mapamondul vrea să iasă în evidență prin alte lucruri decât prin cântat. Or, lucrul ăsta, după părerea mea, nu face bine, face rău. Astea sunt vremurile, ne adaptăm, mergem mai departe.

Încerc să fac prin postura pe care am de la Universitatea Națională de Muzică să dau mai departe ceea ce am învățat și ceea ce știu astăzi și să sperăm că cineva o să țină și cont la un moment dat de sfaturile primite.

Ce sfaturi aveți pentru cei care vor să facă primii pași pe acest drum al muzicii clasice?

La primii pași e clar că trebuie să ai în primul rând o bună îndrumare, să ai niște date naturale și mai departe cred că trebuie orice meserie, nu numai la noastră, făcută cu plăcere. Atâta vreme cât lipsește plăcerea, n-ai cum să transmiți mai departe un mesaj coerent către publicul din sală. Că e public avizat sau că e public mai puțin avizat, ne adresăm ca artiști tuturor celor care vin și ne ascultă și, de multe ori, am constatat de-a lungul vieții că cei care nu aveau cunoștințe în domeniul muzical, doar melomani, au apreciat mai adevărat felul în care s-a cântat o anumită lucrare. Drept pentru care, cred că asta trebuie să facă toată lumea, să facă cu plăcere, cu dăruire și în momentul în care lipsește chestia asta e cam greu.

Și pentru că orice aniversare înseamnă și o privire spre viitor, care sunt proiectele pe care le aveți în plan pentru perioada următoare?

Din punct de vedere al proiectelor de cântat, am destule concerte încă, însă ca proiect major, aș zice acum, este îndemnul către cei care sunt astăzi învățăcei pe băncile facultății și nu numai, chiar și mai mici, să profite cât mai mult de experiența de scenă a celor care astăzi le sunt dascăli.