Miercuri, 14 ianuarie 2026, de la ora 19:00, Orchestra de Cameră Radio îl va avea solist și dirijor pe Philippe Cassard, unul dintre cei mai apreciați muzicieni francezi ai momentului. Artistul propune un program integral mozartian: Concertele nr. 20 în re minor, 21 în do major și 22 în mi bemol major pentru pian și orchestră reunite într-o singură seară. Cu această ocazie, Philippe Cassard a stat de vorbă cu Ioana Țintea.

Cu ce gânduri reveniți în România și cum descrieți lucrul cu muzicienii Ochestrei de Cameră Radio?

Am cântat în România acum aproape doi ani, în cadrul Festivalului Enescu, alături de David Grimal, în ciclul său de concerte intitulat Lumière d'Europe. Atunci a fost vorba exclusiv despre muzică de cameră. De data aceasta, însă, contextul este complet diferit: trei mari concerte pentru pian de Mozart - nr. 20, 21 și 22, scrise în jurul anului 1786, în aceeași perioadă cu "Nunta lui Figaro". Ne aflăm într-o sală mare, cu o acustică minunată. Sunt foarte răsfățat din punctul de vedere al pianului: este un Steinway nou-nouț, absolut strălucit pentru această muzică. În ceea ce privește orchestra, sunt obișnuit acum să dirijez de la pian de cele mai multe ori când interpretez concertele pentru pian de Mozart. Iar această orchestră de cameră este ca o familie. Îi simt extrem de uniți, nu doar din punct de vedere muzical. Se cunosc de ani de zile, sunt mulți muzicieni tineri, susținuți de cei mai experimentați, iar toate acestea creează, de fapt, o combinație minunată.

Ați colaborat cu un număr impresionant de artiști și ansambluri de cameră. Ce căutați, în primul rând, la un partener de scenă?

Multă vreme, până la vârsta de 45 de ani, am avut foarte mulți colaboratori în domeniul cameral și am participat la foarte multe festivaluri de gen. După ce am împlinit 45 de ani, am dezvoltat, împreună cu trei sau patru artiști, colaborări de lungă durată. De exemplu, cu marea soprană franceză Natalie Dessay am cântat tot anul trecut și, puțin, și anul acesta, într-un turneu de rămas bun după aproape 150 de concerte în 14 ani de muncă intensă. Am petrecut mii de ore repetând, căutând să ne perfecționăm mereu. Și am susținut împreună concerte peste tot în lume. Am un trio împreună cu violonistul David Grimal - pe care îl cunoașteți foarte bine în România și la București, și care este prietenul meu de aproape 30 de ani - și cu violoncelista Anne Gastinel. Avem această formație de aproape 25 de ani; aniversarea va fi în 2028. Am interpretat toate trio-urile de Beethoven, numeroase trio-uri franceze și multe altele, inclusiv Schubert și Brahms. La toate acestea se adaugă o prietenie minunată între noi. Ne place să călătorim împreună și să împărtășim muzica pe care o iubim. Am un al treilea parteneriat cu Cédric Pescia, un pianist elvețiano-francez extraordinar care locuiește la Berlin. De 13 ani dezvoltăm împreună un proiect pentru pian la patru mâini și două piane, iar până acum am realizat trei înregistrări. Uneori, colaborez cu Samuel Hasselhorn, un bariton german minunat, sau cu Karine Deshayes, o mezzosoprană franceză de excepție, una dintre cele mai bune din Franța. Pentru mine, asta este suficient. Trebuie să cânt și recitaluri solo, să pregătesc piese noi, să mă confrunt cu un concert precum cel de la București, cu trei concerte pentru pian de Mozart. Viața mea este plină, dar nu obositoare. Am 63 de ani și nu am fost niciodată atât de fericit ca acum, pentru că am acești prieteni minunați: talentați și de încredere.

Ați realizat aproape 1.000 de emisiuni la Radio France Musique, dedicate pianului. Credeți că radioul rămâne un instrument esențial de educație muzicală în era platformelor digitale?

Da, cred că prezența muzicii clasice este absolut esențială, pentru că vorbim despre o moștenire. Este la fel ca atunci când mergi într-un muzeu și vezi picturi extraordinare de Rubens, Rembrandt, Van Gogh sau de oricare alt mare artist. De ce nu s-ar întâmpla același lucru și cu muzica clasică? Dacă asculți Mozart, Monteverdi, Beethoven, sau Debussy, îți dai seama că această muzică nu este deloc prăfuită și este creată de atât de multe genii. Prin urmare, radioul este unul dintre suporturile esențiale de astăzi pentru că, de exemplu, acum la Radio France Musique - postul dedicat muzicii clasice în Franța - există posibilitatea de a asculta emisiunile în format podcast. Așadar, emisiunile mele pot fi audiate foarte simplu: dacă apeși un buton, le poți asculta. Vorbesc despre interpreți sau despre mari pianiști români - Radu Lupu, Clara Haskil, Dinu Lipatti... De fapt, Radio France Musique își construiește acum propria arhivă în ceea ce numim podcasturi. Astfel, după difuzare, le poți accesa oricând dorești.

Munca de cercetare pe care o desfășurați la radio v-a influențat propriul stil de a interpreta muzica?

Desigur! Dacă ne gândim la mari interpreți precum Nikolaus Harnoncourt, vorbim despre o anumită abordare a muzicii lui Mozart și, în general, a muzicii clasice, cu toate acele elemente care fac ca această muzică mozartiană să fie mai puțin romantică. Pentru că Mozart este clasic în sensul cel mai strict al cuvântului: aparține secolului al XVIII-lea, nu secolului al XIX-lea. Și, prin urmare, nu poate fi interpretat cu același tip de sunet pe care o orchestră l-ar folosi într-o simfonie de Brahms sau de Bruckner. Iar acum, de pildă, aici, cu Ochestra de Cameră Radio, sunt extrem de fericit să constat că ei înțeleg imediat direcția în care vreau să merg împreună cu ei.

Ați publicat mai multe lucrări în care reflecția artistică se întâlnește cu biografia interpreților și cu propria dumneavoastră experiență de pianist, critic și om de radio. Simțiți că scrisul vă permite să aprofundați dimensiuni pe care scena nu vi le oferă?

Oh, e diferit. Viața mea își găsește explicația pe scenă. Scena este adevărul. Acolo trăiesc 300%. Cu toate riscurile: poate fi o zi proastă sau orice altceva - dispoziție proastă, instrument prost - dar scena rămâne mereu locul adevărului. Acolo munca mea zilnică se deschide publicului, într-un mod direct și sincer. Nu aș putea trăi doar scriind cărți sau făcând emisiuni la radio; acestea reprezintă doar o parte a muncii mele. De exemplu, nu predau. Nu am fost niciodată profesor într-o școală. Uneori țin cursuri de măiestrie, îmi face plăcere să urmăresc noi talente și să-i văd cum se dezvoltă. Dar radioul, scrisul, cercetarea - nimic nu se compară cu un concert live.