În perioada 14 - 31 ianuarie 2026, în foaierul Sălii Radio veți putea observa expoziția "George Enescu și discipolii săi", un proiect al Muzeului Național George Enescu realizat de Irina Nițu și Horia Andrei Nițu. Mai multe despre această expoziție ne spune Irina Nițu, într-un interviu oferit Teodorei Ion.

Cum a luat naștere conceptul expoziției "George Enescu, maestru și discipoli" și de ce ați considerat important să evidențiați această relație dintre Enescu și elevii săi?

George Enescu a fost un muzician complex, iar cariera de profesor este mereu enumerată după cele de compozitor, violonist, dirijor și pianist. Însă, cine citește mărturiile unora dintre foștii săi discipoli, nu poate să nu rămână uimit de impactul profund pe care maestrul român l-a exercitat asupra lor. Enescu dispunea de o memorie remarcabilă, exemplifica fără partitură orice opus abordat de cei care veneau să fie ascultați. Majoritatea studenților detaliau cum pentru Enescu a preda muzica însemna cu totul altceva decât a sugera digitații, exerciții tehnice. Toate acestea erau subordonate unei concepții integratoare asupra fenomenului muzical. Ei relevă astfel aspecte ce îl plasează pe muzician în rândurile adepților pedagogiei moderne. Iată despre pe Enescu, un profesor avant la lettre. În amintiri ale elevilor, după cum spuneam, apar mereu ca niște leitmotive bunătatea, răbdarea, stilul său aparte, carisma, expresivitatea uluitoare și mai ales convingerea cu care le transmitea elevilor crezul său artistic. Mulți dintre ei au rămas impresionați de sfaturile, de concepția muzicianului asupra actului interpretativ, declarând că întâlnirile cu Enescu le-au schimbat radical felul de a percepe și de a interpreta muzica. Este un lucru cu totul special, motiv pentru care am considerat important să-l punctez și prin intermediul acestei expoziții.

Cum este construit parcursul expozițional și ce criterii ați folosit în selecția materialelor prezentate?

Am plecat în primul rând de la cercetarea obiectelor din arhiva instituției din Muzeul Național "George Enescu". În acest mod valorificăm constant patrimoniul muzeal. Apoi, am selectat documentele, păstrându-le pe cele mai atrăgătoare și elocvente pentru subiectul ales. Avem afișe, programe de sală, fotografii, articole de presă, scrisori, cărți poștale, imagini ce au fost procesate și puse în pagina de graficianul Horia Nițu. Astfel, expoziția prezintă, pe de-o parte, pe unii dintre cei mai cunoscuți discipoli ai lui George Enescu, străini și români, totodată și aici îi menționez în primul rând pe Yehudi Menuhin, poate cel mai celebru dintre ei, dar continui, printre alții, cu Yvonne Astruc, Serge Blanc, Arthur Grumiaux, Ida Haendel, Christian Ferras, Ivry Titlis, Uto Ughi, Lola Bobescu, Mihai Constantinescu, Sandu Albu și chiar Dinu Lipatti. Apoi am grupat spre final câteva importante centre culturale din Europa și de pe continentul nord-american, unde maestrul a susținut cursuri de măiestrie de-a lungul timpului. Este vorba despre Ecole Normale de Musique și Institutul Instrumental "Yvonne Astruc" din Paris, Music Summer School din Bryanston, din Anglia, și Accademia Chigiana din Siena, din Italia. În Statele Unite a fost invitat constant să susțină masterclass-uri la David Mannes School of Music, Juilliard Foundation și University of Illinois. Așadar, pot invoca atât criteriul cronologic, cât și pe cel geografic în structurarea materialelor expoziției.

Vizitatorii expoziției vor lua contact cu personalitatea lui George Enescu prin evidențierea relației maestru-discipol. Există și surse mai neobișnuite la care ați apelat pentru a realiza acest portret, în afara fotografiilor de epocă și a mărturiilor scrise asupra acestei relații?

Documentarea pentru acest proiect m-a condus și spre alte zone, nu doar către arhiva muzeului, spre exemplu, către un site american de licitații, ai căror reprezentanți mi-au permis în mod excepțional să folosesc imaginea unui document fără să-l achiziționez. Este cazul unei simple foi de caiet pe care un admirator a primit atât autograful lui Enescu, în 1936, cât și cel al violonistei Ginette Neveu, discipolă a muzicianului român, dispărută prematur la 30 de ani în urma unui accident aviatic. Deci, un document inedit. A doua sursă specială a reprezentat o arhivă personală. Este vorba despre arhiva lui Jean-David Blanc, unul dintre fiii violonistului Serge Blanc, cunoscut discipul al lui George Enescu. L-am contactat și, extrem de încântat, de prompt mai ales, mi-a pus la dispoziție câteva fotografii cu tatăl său, surprins alături de muzicianul român în cadrul unui recital de la Paris din 1952. Una dintre fotografii conține chiar o dedicație a lui Enescu către Serge Blanc, un document extrem de valoros din punctul meu de vedere, pe care am putut, iată, să-l includ în expoziție.

Care au fost dificultățile pe care le-ați întâmpinat în identificarea și aducerea împreună în această expoziție a exponatelor?

Din fericire, nu am avut probleme majore. Am dispus de o documentație bogată. A fost nevoie chiar de o selecție atentă a materialelor, căci expoziția nu își dorește a fi exhaustivă. Ar fi absolut imposibil să prezentăm toți discipolii lui George Enescu. Recunosc, mi-ar fi plăcut să pot folosi câteva fotografii de pe Getty Images și de pe alte site-uri unde pot fi cumpărate imagini cu George Enescu. Am întâlnit unele de exemplu care s-ar fi potrivit de minune în cadrul expoziției, dar nu întotdeauna bugetele susțin intențiile curatorilor. Dar, dincolo de acest inconvenient, a fost o bucurie să reunesc atâtea mărturii care ilustrează cea de-a cincea profesie a lui George Enescu, de dascăl și să constat cum personalitatea sa uimitoare a influențat destinele muzicale ale unor discipoli deveniți interpreți de muzică ai secolului XX.