Mezzosoprana austriacă Anja Mittermüller este Tânărul Artist al Anului ICMA 2026.

Bogdan Brkic și Max Beckham-Ortner, de la IMZ Vienna, membri ai juriului ICMA, au realizat următorul interviu cu tânăra mezzosoprană.

Când a apărut muzica clasică în viața ta?

M-am născut în Klosterneuburg, dar am crescut lângă Korneuburg. Părinții mei sunt pasionați de muzică și ascultă muzică clasică printre multe alte genuri. Am cântat într-un cor de copii.

Am participat la o petrecerea aniversară a unui copil la Volksoper din Viena pe când aveam vreo 8-9 ani. Se cânta Antonia und der Reißteufel de Angelika Messner și Christian Kolonovits. Am făcut un tur în culise și am primit un DVD cu spectacolul, și se pare că am fost complet fermecată. M-am uitat la acel DVD aproape în fiecare zi câteva luni bune și le-am spus părinților mei că asta vreu să fac și eu.

Am început să iau lecții private de canto la 10-11 ani, iar de atunci totul a devenit treptat mai serios. Am urmat un liceu cu profil artistic, iar mai apoi am studiat la Hanovra. Inițial am sperat că o să studiez cu o altă profesoară, dar aceasta a început să-mi recomande alternative când s-a pensionat, alternative care m-au dus în cele din urmă unde mă aflu azi.

Există o cale tipică către această profesie?

Nu cred. Depinde în totalitate de tipul de voce, repertoriu, momentul potrivit și tipul de oportunități. Nu există o cale sigură.

Bineînțeles, apartenența la un studio de operă ajută mult, deoarece acumulezi experiență scenică și vizibilitate. Dar nu există o rețetă universală, pentru că calea fiecăruia parcurge diferit.

În Austria și în special în Viena există o comunitate strânsă de cântăreți. N-am întâlnit decât colegi care m-au susținut până acum. Când repetați și cântați împreună se produc legături. Este ceva ce apreciez enorm.

Ai semnat primul tău contract cu o agenție de artiști la finele anului 2025. Ți s-a schimbat viața de când te-ai alăturat echipei Machreich Artists?

Da, din punct de vedere organizațional. Lucrurile sunt mai aglomerate acum. Mă ocupam singură de toate înainte, dar nu știu cum reușeam. Dar da, aveam și mai puține lucruri de făcut. Acum îmi este foarte util să am pe cineva care să-mi actualizeze biografia, să se ocupe de comunicare și de programul meu, ceea ce face o diferență adevărată.

Dar dezvoltarea artistică în sine nu se produce instant. Oamenii mă întreabă adeseori cum am reușit. Dar sincer? Nu știu, am evoluat pur și simplu, și nu a fost un plan strategic. Am lucrat în trecut cu cântăreți de la agenție și ulterior a venit concursul Wigmore Hall/Bollinger. Câștigarea unui concurs renumit la o vârstă fragedă schimbă percepția lumii despre tine și ajungi să nu fii văzut doar ca un student.

De fapt, a fost primul meu concurs serios. Participam majoritar la competiții pentru tineri pe vremea când aveam 13-14 ani, apoi nu am mai participat la niciuna timp de câțiva ani. M-am înscris pentru că mi-a plăcut repertoriul cu multe piese de Schubert, pe care îl ador. Am fost sincer surprinsă când am ajuns în finală. A fost emoționant și obositor, dar și incredibil de împlinitor în același timp din punct de vedere al carierei mele. Și așa l-am cunoscut pe Richard Fu, pianistul meu. El a vrut să participe cu un alt cântăreț inițial, dar început să lucrăm împreună când acest lucru nu s-a mai întâmplat și am rămas un duo de atunci.

Ai menționat aspectul organizațional al profesiei care se află dincolo de munca artistică în sine, precum și managementul, planificarea etc., dar în zilele noastre există și o componentă importantă de marketing, ceea ce face ca rețelele sociale să joace un rol important în acest sens. Cum abordezi acest aspect?

Cu grijă. Trebuie să fii atent să nu te atașezi prea mult de ele. Prezența pe acestea poate fi bună, la fel și împărtășirea proiectelor la care lucrezi, dar nu este indicat să-ți pui toată viața în online, altfel rişti să pierzi capacitatea de a trăi în prezent.

De asemenea, ele consumă foarte mult timp. Nu ai pur și simplu capacitatea de a trata această responsabilitate cu seriozitate cu toate repetițiile și spectacolele pe care trebuie să te concentrezi. Dacă alții îmi dau tag, atunci dau și eu share la postare, dar nu am o strategie anume. Nu folosesc TikTok, doar Instagram și un pic de Facebook.

Publicul de acasă a avut oportunitatea să-ți urmărească prestația de la Premiile Emmerich Smola ce au fost filmate și difuzate de SWR. Ce roluri joacă înregistrările și difuzările pentru tine?

Este minunat că există înregistrări. Poți să stai acasă și să urmărești un spectacol din America, ceea ce este extraordinar. Este o unealtă de neprețuit pentru descoperirea muzicii și accesibilitate, dar nimic nu înlocuiește spectacolul live. Am interpretat recent Simfonia a IX-a de Beethoven la Milano. Când stai pe scenă și auzi corul din spate cântând Oda Bucuriei, acele sentimente și imersiune fizică în sunet nu pot fi transmise printr-un ecran. Există acustică, dar există și atmosfera și energia colectivă din sală. Este o experiență universală.

Adeseori lipsește ceva din înregistrări, mai ales în ceea ce privește sunetul. Vocile pot suna mai plate sau mai aspre decât ar suna într-o sală, iar acest lucru poate deveni frustrant, deoarece acea înregistrare este poate singura impresie pe care o poate avea o persoană despre tine; dar poate fi fantastică dacă este bine făcută.

Singurul aspect cam bizar ar fi camerele ce te urmăresc în culise până urci pe scenă, dar uiți destul de repede după. Concentrarea este la fel în momentul în care ești pe scenă.

Brigitte Fassbaender te-a pomenit recent drept exemplu de tânăr artist extraodinar pe care l-ar proteja cu orice preț. Ce înseamnă asta pentru tine?

Este copleșitor. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că o s-o întâlnesc vreodată. Avem același tip de voce, ceea ce creează o înțelegere mutuală profundă. Orice sfat rezonează diferit când lucrezi cu cineva care a trecut prin același repertoriu.

O văd de câteva ori pe an pentru antrenamente, ceea ce este extrem de valoros. Mă îndrumă mereu și este mereu activă. Să primesc astfel de ajutor și încurajări este ceva ce prețuiesc profund.

Cum te-ai simțit când ai fost numită Tânărul Artist al Anului de către International Classical Music Awards (Premiile Internaționale de Muzică Clasică)?

A fost complet neașteptat. Am crezut că a fost o glumă când am primit primul apel, iar ulterior au început să curgă e-mailurile. Încet dar sigur, totul a devenit adevărat. Înseamnă foarte mult pentru mine, deoarece premiul este oferit de un juriu internațional format din critici muzicali autentici; înseamnă că se bazează pe merite artistice. Să primești o astfel de onoare în acest punct este foarte motivant - îți conferă siguranța că ceea ce faci trece dincolo de bula în care te regăsești.

Ce ți-ar plăcea să faci în continuare? Să calci pe o anume scenă, să creezi o anumită înregistrare, să joci un anume rol?

Răspunsul meu este destul de simplu, de fapt; vreau doar să creez muzică deosebită cu muzicieni la fel de deosebiți cât timp îmi voi putea permite acest lucru. Calitatea este totul, deoarece cu cât standardul artistic este mai bun, cu atât procesul de creație și rezultatele devin și ele la fel. Bine, există roluri la care visez, cum ar fi cel al lui Octavian în Cavalerul Rozelor de exemplu, dar asta este ceva la care aspir mai târziu. Vocea trebuie să se dezvolte în mod natural și procesul nu trebuie grăbit. La urma urmei, vorbim despre creația unei muzici de calitate, despre evoluție continuă și despre a rămâne veșnic curios. Voi fi foarte fericită și împlinită dacă voi rămâne așa.