Dialogul nostru cu Ermonela Jaho durează de mulți ani, cel puțin din 2021, când marea cântăreață a câștigat premiul ICMA la categoria "Muzică vocală" cu recitalul său Anima rara, lansat de casa de discuri Opera Rara. În ciuda restricțiilor din perioada Covid, ea a venit la Vaduz pentru gala ICMA și a uimit publicul cu o interpretare captivantă a ariei "Addio del passato" a Violettei. Atât de mult încât juriul a decis în unanimitate să o nominalizeze ca Artistul Anului pentru ediția ICMA 2023, care a avut loc la Wroclaw. De atunci, Ermonela a devenit un fel de membru onorific al familiei ICMA: după cele două interviuri realizate cu ocazia evenimentelor menționate mai sus, membrul juriului Nicola Cattò (Musica) a revenit pentru a discuta cu marea soprană albaneză, care a câștigat din nou premiul întâi la categoria "Muzică vocală" cu înregistrarea melodiilor lui Donizetti, acompaniată la pian de Carlo Rizzi, tot pentru Opera Rara.

Cum ați ajuns să vă implicați în proiectul dedicat operei complete a lui Donizetti?

După cum știți, filosofia Opera Rara este de a readuce în atenție lucrările uitate ale marilor compozitori din trecut: Roger Parker, în special, a redescoperit aceste romane ale lui Donizetti și a găsit peste 400 pentru diferite tipuri de voci. Am devenit imediat pasionată de acest proiect, deoarece mă simt ca acasă la Opera Rara; sunt ambasadorul lor: colaborez de mult timp cu ei la repertoriul verismo, căruia mă dedic acum cu asiduitate. La început, eram puțin sceptică în privința calității acestor opere: sunt adesea foarte simple, nu sunt la nivelul înalt al lui Donizetti pe care îl regăsim în cele mai faimoase opere, dar melodia este acolo, sentimentul este acolo, și era corect să le facem cunoscute. Umplem o lacună în cunoașterea acestui compozitor. Am studiat 42 dintre ele și trebuie să spun că a fost mult de lucru. Majoritatea nu au indicații dinamice, iar când aceeași melodie trebuie repetată de trei sau patru ori pe texte diferite, trebuie să inventezi constant noi detalii și alternative expresive. Maestrul Rizzi și cu mine am lucrat la acest lucru pentru a da acestor piese demnitatea pe care o merită.

Există romanțe în venețiană și napolitană, care sunt foarte distractive și au texte simple, populare, dar și unele derivate din capodopere literare precum Divina Comedie. Cele în limba franceză, pe de altă parte, sunt mai sincere, mai intense, poate pentru că au fost create în cercurile literare și artistice, unde Donizetti le-a adus drept cadouri ocazionale (așa cum mi-a spus Roger Parker: de aceea în unele lipsesc complet părțile pentru pian, pe care a trebuit să le reconstituim). Au o anumită melancolie, o tristețe omniprezentă. Cred că aceste romane pot fi utile pentru tinerii cântăreți ca exercițiu: sunt simple din punct de vedere tehnic și ajută la dezvoltarea expresivității și a cântatului vorbit, spunând o poveste, oricât de simplă ar fi.

Când faceți o înregistrare completă, este inevitabil ca unele piese să fie de calitate inferioară: cum abordați o partitură în care nu credeți?

Se întâmplă, este de necontestat, să cânți melodii care nu rezonează cu tine. În acest caz, artistul trebuie să idealizeze, trebuie să se adâncească în propriul subconștient, pentru a face publicul să creadă că valoarea muzicii este mult mai mare decât este în realitate: lucrează din greu la dinamică, la culori, pentru că urechea umană tânjește după varietate. În acest fel, face muzica mai frumoasă decât este în realitate.

Multe romane sunt în formă strofică: ați adăugat variații sau îmbunătățiri?

Nu multe. Principiul era să prezentăm publicului aceste opere romantice așa cum au fost scrise, cu modificări minime. Am lucrat, așa cum am menționat anterior, la dinamică, care este folosită pentru a varia piesele care pot dura peste zece minute: ideea era să spunem o poveste ca și cum am vorbi copiilor.

Care este diferența dintre cele italiene și cele franceze?

Cele italiene sunt directe, nefiltrate, chiar și în stilul de cântat; cele franceze, pe de altă parte, au o atmosferă intimă, interiorizată, delicată. Mai puțin explozive, dacă pot spune așa.

Care este relația dumneavoastră cu teatrul lui Donizetti? Ați cântat Maria Stuarda, Anna Bolena, Elixirul dragostei, Don Pasquale...

Este adevărat, am întâlnit mai multe dintre operele sale în cariera mea: știm cât de prolific a fost Donizetti și cât de plină de evenimente a fost viața sa. Dar a fost cu siguranță un adevărat geniu, cu un instinct teatral ascuțit, iar operele sale demonstrează o calitate evidentă de bravură. Coloratura lui Donizetti are însă întotdeauna un scop expresiv. Teatrul lui Donizetti este complet, surprinzând fiecare nuanță umană.

În decembrie 2025, tot pentru Opera Rara, ați înregistrat La rondine de Puccini la Londra: o operă care a fost întotdeauna considerată o lucrare minoră, dar care se bucură acum de un anumit succes. De ce, în opinia dumneavoastră?

M-am îndrăgostit imediat de această operă când a fost interpretată pentru prima dată la Trieste în 2008: este o operă foarte modernă și conține probabil cel mai frumos act din toate operele lui Puccini (mă refer la al doilea), combinând dramaturgia avangardistă cu un cantabile copleșitor. Poate că a fost neînțeleasă la vremea ei, pentru că îi lipsește dimensiunea dramatică asociată cu Puccini: sigur, nimeni nu moare, dar drama este mai profundă, pentru că Magda moare în interior. Ea își asumă păcatele tuturor; este un adult care sacrifică o iubire imposibilă: o operă cu adevărat extraordinară, pe care o înțeleg din ce în ce mai bine de fiecare dată când o cânt. Chiar și al treilea act, pe care toată lumea îl consideră slab, trebuie subliniat în fiecare cuvânt al textului.

Dar în Londra ați propus o ediție specială...

În prima versiune, Magda este calmă și hotărâtă. Dar Puccini nu era mulțumit; voia să aprofundeze drama umană a Magdei: a doua și a treia versiune sunt complet diferite, deoarece Ruggero o părăsește pe Magda. În a doua, ea rămâne cu Prunier (care aici este bariton), în timp ce în a treia (pe care am înregistrat-o noi) Ruggero este mai agresiv, poate pentru a accentua drama. Există multe diferențe între cele trei versiuni: și sunt mândră să fiu singura soprană care le-a cântat pe toate trei!

Pe scurt, albumul are și astăzi valoare ca instrument cultural!

Absolut, da: toate piesele puzzle-ului La Rondine merită să fie cunoscute. Ele vor fi incluse pe album, chiar dacă am interpretat o a treia versiune live la Londra: publicul a fost încântat. În general, toate operele lui Puccini sunt alcătuite din rescrieri și regândiri: și este interesant să le urmărim pentru a înțelege cum lucra Puccini în căutarea adevărului expresiv.

Aș dori să spuneți câteva cuvinte despre angajamentul dumneavoastră față de tinerii artiști, în special din țara dumneavoastră, Albania.

După o carieră de 33 de ani, cred că am atins multe obiective, dar nu a fost ușor, mai ales venind din Albania. Cu toate acestea, am reușit, iar acest lucru dovedește că visele pot deveni realitate dacă dai tot ce ai mai bun și lupți fără să renunți. În plus, pe măsură ce trec anii, nu mai ești tânăr, vocea ta nu va dura pentru totdeauna și este important să lași ceva în urmă: nu din orgoliu, ci pentru că într-o lume atât de complicată, a visa că poți trăi din arta ta este aproape un miracol. Dar nu poți trăi fără muzică, fără artă: de aceea cred că este datoria mea să dau înapoi, începând cu țara mea. Predau cursuri și masterclass-uri, aduc agenți când văd talente excepționale și încerc să le sprijin cariera facilitând audiții cu directori artistici. Și fac asta nu numai în Albania, ci și la Royal Opera House cu programul "Tineri Artiști".

Este mai dificil astăzi decât atunci când ați început?

Da, pentru că totul se mișcă prea repede: gândiți-vă la rețelele sociale, care sunt utile dacă știi să le controlezi, dar care riscă să distrugă oameni și cariere. Un like nu este realitate: eroii mei erau Mirella Freni, Renata Scotto, Maria Callas, care au luptat cu înverșunare pentru a se afirma în lumea reală. Astăzi, prea mulți se preocupă doar de aparențe, iar generația de oameni deprimați este în creștere, aceștia neavând instrumentele necesare pentru a face față dezamăgirilor și înfrângerilor. Sunt fragili.

Există proiecte viitoare cu Opera Rara?

Da, încă o operă veristă. Dar nu pot da prea multe detalii.

Și cum rămâne cu angajamentele teatrale?

Sunt pe cale să-mi iau rămas bun de la Violetta după atâtea reprezentații: după Londra, o voi cânta la Met și apoi, în sfârșit, la Opera din Roma. Am concerte la Paris, la Festivalul Peralada, la Madrid, voi fi Liù (Turandot) la Torre del Lago și la Opera de Stat din Bavaria, Suor Angelica la Londra, Butterfly și Adriana la Viena. Mă voi întoarce la La Rondine în Zurich, iar în viitor vor mai fi Iris, Il pirata, Medea...

Nicola Cattò