Albumul "Shostakovich Discoveries: World Premiere Recordings & Rarities" a fost distins de juriul International Classical Music Awards (ICMA) la categoria Premiere Recordings (Înregistrări în premieră). La jumătate de secol de la moartea lui Dmitri Shostakovich, acest album ce reunește rarități și lucrări mai puțin cunoscute ale unuia dintre cei mai mari compozitori ai secolului XX este interpretat de o serie de artiști de prim rang. Pe lângă Daniil Trifonov, Gidon Kremer, Nils Mönkemeyer, Yulianna Avdeeva, Rostislav Krimer, Thomas Sanderling și numeroși alți artiști, pianistul Andrei Korobeinikov se numără printre interpreții unor lucrări care abia acum își găsesc publicul. Membrul juriului Anastassia Boutsko, de la Deutsche Welle, a stat de vorbă cu Andrei Korobeinikov.

Pe albumul "Shostakovich Discoveries" ("Descoperirile lui Șostakovici") interpretați, alături de basul belarus Alexander Roslavets, lucrarea "Yelabuga Nail", pe versuri de Yevgeny Yevtushenko. Dmitri Shostakovich a lăsat această compoziție neterminată în 1971, cu puțin timp înainte de boala și moartea sa. Lucrarea a fost finalizată în 2024 de compozitorul Alexander Raskatov, la solicitarea Shostakovich Festival in Gohrisch. Această compoziție reunește numeroase destine rusești, care probabil merită să fie prezentate ascultătorului mai pe larg. Să începem cu întrebarea: ce este "Yelabuga Nail"? În august 1941, marea poetă rusă Marina Tsvetaeva s-a sinucis. Ea s-a spânzurat cu o frânghie prinsă de un cui, în orașul Yelabuga. Acest gest a fost expresia disperării sale, după încercarea nereușită de a-și găsi un loc în Rusia sovietică, la întoarcerea din exil. Astfel, "cuiul din Yelabuga" a devenit un simbol al eșecului artistului în fața violenței statului. Tocmai acest simbol a fost reluat de poetul Yevgeny Yevtushenko în timpul scurtei perioade de destindere din anii 1960. Iar Dmitri Șostakovici a compus poemul său - inspirat de o vizită reală la Yelabuga, locul sinuciderii Marina Tsvetaeva - cu puțin timp înainte de moartea sa, în 1971. De ce a ales acest poem și această temă?

Figura Marina Tsvetaeva a fost extrem de importantă pentru Dmitri Shostakovich - atât ca artistă, în general, cât și din perspectiva temei "poetul și țarul". Această compoziție vorbește despre trăirile unei persoane care decide să se sinucidă. Și nu despre orice persoană, ci despre cineva care înțelege că este unul dintre cei mai mari poeți ai Rusiei.

Sinuciderea Marina Tsvetaeva a fost și rămâne un eveniment extrem de important pentru mulți oameni din lumea artistică din Rusia - inclusiv pentru mine. De altfel, am fost și eu la Yelabuga și am scris, la rândul meu, poezii pe această temă. Sinuciderea acestei mari femei este o rană comună, care nu s-a vindecat nici astăzi. Iar Dmitri Șostakovici ne ajută, într-un fel, să înțelegem și să trăim această tragedie.

Șostakovici nu a finalizat compoziția. De ce credeți că s-a întâmplat acest lucru?

Este o muzică foarte puternică. Șostakovici pare că a întrerupt compoziția chiar în punctul ei culminant. Cred că nu a lăsat-o pur și simplu neterminată, ci mai degrabă a pus-o deoparte pentru o vreme, deoarece, probabil, dorea să facă din ea ceva surprinzător de amplu. Nu a mai avut însă timp.

În ultimul deceniu și jumătate, poate chiar în ultimele două decenii, lumea muzicii traversează o veritabilă renaștere Dmitri Șostakovici. Aceasta se reflectă atât în numărul tot mai mare de interpretări ale lucrărilor sale, cât și în nivelul de înțelegere a muzicii sale. Cred că motivul obiectiv al acestei renașteri poate fi atribuit muncii remarcabile a instituțiilor precum editura și fundația DSCH din Moscova, care este încă condusă de văduva compozitorului, Irina Antonovna Șostakovici, precum și Festivalul Șostakovici din Gohrisch. Festivalul Șostakovici din Gohrisch și directorul său artistic, Tobias Niederschlag, au inițiat apariția CD-ului "Shostakovich Discoveries" (Descoperirile lui Șostakovici), care este motivul principal al discuției noastre de astăzi. Însă există și un alt motiv, legat de spiritul timpului. Ce părere aveți despre acesta?

Mi se pare că omenirea devine tot mai conștientă de ceea ce a scris Dmitri Shostakovich. Fără simfoniile sale, fără însăși prezența lui, este imposibil de imaginat viața concertistică mondială de astăzi. Shostakovich ne vorbește despre timpul nostru. Iar condițiile pentru a înțelege cu adevărat muzica sa, pentru a înțelege complet creația lui, s-au maturizat abia acum.

Este interesant că acest proces nu se limitează la o singură țară. La nivel mondial, situația pare că s-a limpezit. Una dintre primele mele profesoare de pian, Natalya Yurievna Samovich, a emigrat la Stuttgart la sfârșitul anilor 1990. Ea mi-a spus ceva interesant: în calitate de studentă, la fel ca toți ceilalți, a participat la toate premierele lucrărilor lui Dmitri Șostakovici, iar această muzică îi era extrem de dragă. "Desigur, simțeai amploarea, simțeai că este muzică mare," spune ea. "Dar am început să înțeleg cu adevărat totul în această muzică abia când am ajuns aici, la Stuttgart, și am început să ascult discurile, și brusc totul mi s-a luminat în fața ochilor." Am început să văd și să aud tot ceea ce spunea el." Și sunt absolut de acord cu ea: mi se pare că a avut loc un fel de acumulare a experienței colective de ascultare.

Muzica lui Johann Sebastian Bach a avut un rol esențial în repertoriul dumneavoastră în ultimii ani. S-a spus și s-a scris mult despre legătura dintre Dmitri Șostakovici și Bach, despre atitudinea lui Șostakovici față de Bach. Cum simțiți, așa, să spunem, acești compozitori din interior?

Lucrând cu Johann Sebastian Bach, adâncindu-mă în muzica sa, mi-a venit în minte un gând interesant: de fapt, ambiția compozițională a lui Bach este atât de colosală încât chiar și legăturile sale evanghelice și coralele sale reprezintă doar un context. El este obsedat de ideea de a-și crea propriul univers muzical; acesta este scopul său suprem. Și, într-un fel, te "recrutează", iar la un moment dat realizezi că ai fost "încorporat" în uriașa lui creație, în jocul său imens. Desigur, fără a pierde din vedere aspectul spiritual, rugător. Și mi se pare că Dmitri Șostakovici a înțeles acest lucru și i-a acordat lui Johann Sebastian Bach întâietate structurală în crearea unui univers muzical. Shostakovich pare că se îndreaptă către Bach, dar îi acordă în mod conștient întâietatea.

Andrei, cum te simți tu ca om și ca muzician? Mai este astăzi posibil să te simți un "cetățean al lumii"?

Pandemia de Covid ne-a învățat pe noi, artiștii, să fim recunoscători pentru fiecare concert. Profesionismul nostru seamănă cu cel al unui actor: te adâncești în compozitor, în compoziție, în tot ceea ce reușești să înțelegi despre ele.

De fapt, o persoană rămâne aceeași care a fost la vârsta de douăzeci de ani pe toată durata vieții. Când aveam douăzeci de ani, lumea părea că se îndreaptă către unitate. Apoi, însă, ceva s-a rupt. Sper că acest lucru poate fi inversat istoric. Până la urmă, Fyodor Dostoevsky spunea că "frumusețea va salva lumea." Trebuie să crezi - și să-ți faci treaba.