Pianistul american Anthony Ratinov este câștigătorul din 2026 al Premiului ICMA Classeek. Marie Schockmel, de la Radio Opus, membru al juriului luxemburghez, a realizat următorul interviu cu acesta.

Ați vizitat vreodată Bamberg sau Germania în general?

Nu am fost niciodată la Bamberg până acum, dar am auzit că este unul dintre cele mai frumoase locuri din Germania. În schimb, am fost de multe ori în Germania și voi reveni în luna mai pentru a cânta la Filarmonica din Berlin, așa că sunt foarte încântat să fac prima dintre mai multe călătorii în Germania din 2026.

Motivul pentru care veniți la Bamberg este faptul că ați câștigat în 2026 Premiul ICMA Classeek. Cum a fost pentru dumneavoastră momentul în care ați aflat că ați câștigat?

Ei bine, am fost absolut încântat. Este o mare onoare. Am avut parte de o experiență minunată ca membru al programului Classeek în acest an, în Elveția. Au fost cu adevărat extraordinari și eram deja foarte bucuros că am fost admis în acest program, iar apoi faptul că am aflat că am primit și acest premiu suplimentar a fost cu adevărat ceva foarte special și plin de semnificație pentru mine.

Unde vă aflați când ați primit această veste?

Am aflat înainte ca informația să devină publică, în timp ce mă aflam în Elveția, la unul dintre workshopuri. Tocmai mă întorsesem de la Concursul Chopin de la Varșovia, din octombrie, unde am ajuns în runda a doua. Aveam o întâlnire în cadrul programului Classeek. Vorbeam despre viitor, concursuri și premii, iar ei au spus: "Apropo de premii și competiții, suntem foarte bucuroși să îți spunem că ai primit Premiul ICMA Classeek". Așadar, vestea a apărut în conversație exact la momentul potrivit.

Ați fost foarte surprins sau vă așteptați cumva la acest rezultat?

Oh, știți, nu mă gândeam cu adevărat la asta. Știam că este un premiu pe care îl primește cineva din programul Classeek, dar nu așteptam cu nerăbdare anunțul. Mă gândeam la alte lucruri și am genul de mentalitate că, dacă ceva se concretizează, este minunat, dar uneori e bine să te concentrezi pe alte lucruri între timp, ca să nu anticipezi prea mult. Sunt însă foarte fericit și nu aș putea fi mai entuziasmat pentru Concertul de Gală.

La Concertul de Gală ICMA, interpretați ultima parte a Concertului nr. 1 pentru pian de Ceaikovski. Cum vă simțiți atunci când cântați această lucrare?

Ei bine, va fi pentru prima dată când o voi interpreta alături de o orchestră. Este o lucrare pe care o cunosc și o iubesc de toată viața și sunt entuziasmat să o aduc pe scenă. Ultima parte durează doar aproximativ șase-șapte minute, dar este foarte energică, astfel că nu există niciun moment în care să te poți relaxa cu adevărat. Dar din punct de vedere muzical, conține unele dintre cele mai frumoase melodii pe care Ceaikovski le-a scris vreodată, și sunt foarte entuziasmat să le aduc la viață.

V-ați descrie și ca fiind o persoană energică?

Da, cu siguranță. Când eu și Remy Franck [președintele ICMA] discutam ce piesă să interpretăm, aceasta a fost prima care mi-a venit în minte pentru că e scurtă, dar foarte drăguță și oferă multe. Aș spune cu siguranță că sunt și eu o persoană plină de energie și îmi place emoția de a fi pe scenă și de a împărtăși muzica mea cu publicuri din întreaga lume.

Există ceva ce faceți înainte de a urca pe scenă pentru a vă pregăti pentru această energie intensă?

Ceea ce este cel mai important nu este ceva ce fac chiar înainte de a urca pe scenă, ci mai degrabă în luna precedentă. Este vorba despre pregătirea completă a muzicii, astfel încât să mă simt pregătit pentru orice situație neașteptată care ar putea apărea înainte sau în timpul interpretării. A cânta alături de o orchestră este, de asemenea, tipul meu preferat de interpretare și motivul pentru care am visat mereu să devin muzician. Există întotdeauna atât de multe momente frumoase și spontane care apar, încât este important să pregătesc muzica în așa fel încât să pot rămâne deschis spontaneității, să simt energia din sală - energia dintre mine, dirijor și orchestră - și să fiu flexibil, lăsând lucrurile să evolueze natural.

Având în vedere că va fi prima dată când veți interpreta acest concert alături de o orchestră, sunteți mai degrabă emoționat sau așteptați cu nerăbdare acest moment?

Aștept cu mare nerăbdare acest moment. Nu prea mai am emoții în sensul obișnuit; mai degrabă simt uneori stres, însă în acest caz nu este vorba despre asta. Cred că va fi un concert minunat, o ocazie de a împărți scena cu atât de mulți muzicieni extraordinari, și aștept cu mult entuziasm acest moment.

Există un concept numit «stres pozitiv». Credeți în acest termen?

Cred în el în totalitate. Aș spune că acesta este modul în care sunt motivat. Încerc să nu fiu motivat de stres negativ, de emoții sau de teamă, ci mai degrabă de stres pozitiv. Îmi spun pur și simplu: «Aceasta este emoție, este entuziasm», iar exact așa se și simte.

Când și de ce ați ales să cântați la pian?

Am început să cânt la pian la vârsta de patru ani, pentru că bunica mea a început să mă învețe. A fost profesoară de pian la Moscova timp de aproape 50 de ani. Imediat după ce m-am născut în Statele Unite, a decis să se mute în America, în principal pentru a începe să mă învețe. Obișnuia să cânte la pian valsuri de Chopin când aveam trei ani, iar eu dansam. Atunci și-a dat seama că trebuie să înceapă să mă învețe cu normă întreagă. Am fost extrem de norocos cu bunica mea. Îi datorez totul. M-a învățat totul încă de la o vârstă fragedă. Așa că, de fiecare dată când cânt, îi dedic ei. Ea a murit în 2021. În adolescență, am renunțat la pian pentru aproximativ cinci ani. Revenirea mea la pian, la nivel profesional, a avut loc în 2020, chiar când a izbucnit pandemia, astfel încât bunica mea a trăit suficient cât să mă vadă alegând pianul ca profesie - iar acesta este, pentru mine, poate cel mai important lucru.

Așadar, ați văzut că era foarte mândră de dumneavoastră, presupun?

Da, absolut, și sunt sigur că încă mă ascultă.

Există un lucru sau o expresie pe care o spunea mereu și care v-a rămas în minte?

Da, era un singur cuvânt pe care îl repeta mereu: «a cânta» sau «a cânta ca la voce». Spunea întotdeauna că cel mai important lucru la pian este să cânți și să faci ca muzica să sune vocal și frumos. Îi plăcea foarte mult muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski, așa că știu că, dacă m-ar fi auzit cântând ultimul rănd al concertului, ar fi spus exact același lucru.

După ce ați studiat la Juilliard School, ați decis să rămâneți la New York. Cum a fost acest lucru pentru dumneavoastră?

Mi-a luat puțin timp să mă obișnuiesc cu faptul că nu mai sunt la școală și că pur și simplu trăiesc aici, dar îmi place viața în New York. Este un loc foarte incitant, dinamic și plin de muzică. Sunt atât de mulți muzicieni extraordinari care locuiesc aici sau vin aici, iar muzica clasică face parte atât de mult din cultura de aici. Îmi place energia și efervescența. Este dificil să trăiești aici, dar cred că tocmai asta face parte din motivul pentru care oamenilor le place să fie aici. După cum știți, se spune «dacă poți trăi aici, poți trăi oriunde», iar eu fac tot posibilul să reușesc să trăiesc aici.

The Big Apple este bine cunoscut pentru apartamentele mai mici, cu spațiu limitat. Îmi imaginez că nu este ușor pentru dumneavoastră să aveți un pian acasă?

De fapt, am avut un noroc extraordinar, pentru că am un prieten care este pianist. El căuta pe cineva care să-i închirieze apartamentul, care venea la pachet cu un pian cu coadă. Pentru mine a fost situația perfectă. Am acest instrument minunat la care pot studia și mă simt foarte norocos. Pianul este chiar lângă patul meu, așa că uneori îmi este foarte greu să studiez, când aș putea pur și simplu să mă întind imediat lângă el. Trebuie să fiu foarte disciplinat și să mă asigur că lucrez și nu mă las distras.

O ultimă întrebare: Ce vă place cel mai mult la faptul că sunteți pianist?

Sunt pianist pentru că îmi place să cânt în fața publicului. A fi pe scenă este, fără îndoială, senzația mea preferată din lume. Acolo mă simt cel mai încrezător ca persoană. Nu doar ca muzician, ci simt că am cea mai puternică voce atunci când sunt pe scenă, la pian, și pot să arăt publicului cine sunt și să mă conectez cu adevărat cu oamenii. Pentru mine, muzica este cea mai bună modalitate de a face acest lucru. Este pur și simplu ceva de care lumea are disperată nevoie, mai ales în vremuri ca acestea. Cred că muzica este o sursă de lumină și este un privilegiu să pot face parte din asta.