Aida Pascu, urmează să debutezi în 17 aprilie pe scena Operei Naționale Bucureștene în rolul titular din Traviata de Verdi, unul dintre cele mai iubite și așteptate roluri în cariera unei soprane. Care a fost contextul în care ai primit propunerea de a evolua în Violetta Valery, pentru că eu personal știam de un alt debut în rol aici, la București? Acesta, în Traviata, a venit ca o surpriză.

Și pentru mine a fost o mare surpriză! Contextul a fost absolut întâmplător. Nu m-am așteptat la această propunere și de mult cochetam cu acest rol, însă la Violetta doar visam cândva, gândindu-mă că probabil nu o să ajung vreodată să mă "îmbrac" și eu în acest personaj. Mă limitasem la stilul unor părți mai tehnice din rol și atât. Nu am crezut că această partitură îmi va aduce până la urmă atâtea cadouri, cel mai prețios fiind faptul că m-a forțat să ajung cu tehnica vocală la un punct la care nu aș fi ajuns, poate, la 26 de ani, așa că mă bucur de această întâmplare foarte fericită.

Violetta Valery din actul întâi nu este deloc aceeași cu cea din actul secund, nu e deloc aceeași cu cea din actul final, al treilea, personajul suferă foarte multe modificări pe parcursul operei și sunt niște schimbări ce se aud și în scriitura vocală. Care sunt, din punctul tău de vedere, momentele cele mai provocatoare? Este "Sempre libera" din actul întâi, este Duetul cu Germont din actul doi sau "Addio del passato" al Violettei, care e pe patul de moarte? Sau poate alte momente (deși acestea cred că sunt pilonii operei, practic)?

Da, ai dreptate, aceștia sunt pilonii operei, sunt cele mai intense momente din punctul de vedere vocal. Dar aș vrea să adăug un lucru. Se spune că este nevoie de trei voci pentru Violetta, trei voci în soprană pentru fiecare act. Dar eu cred că mai degrabă este nevoie de o voce care să îndeplinească trei mari cerințe: flexibilitate, linia frazei și o interpretare dinamică, toate învăluite, evident, într-o economie vocală bine intenționată. A avea trei voci, cred eu, poate fi o capcană. o redare a celor trei acte într-un mod foarte diferit, aceea care încurajează, poate, denaturarea vocii pentru anumite secvențe, aducerea vocii spre partitură. Eu cred că este esențial să aducem partitura la vocea noastră, la posibilitățile noastre, iar cel mai important lucru rămâne, după părerea mea, să ne respectăm corpul, mintea și totodată, personajul.

Partenerii tăi în această producție sunt tenorul Alin Stoica în Alfredo și baritonul Adrian Mărcan în Germont. Cum ai descrie această colaborare a ta cu cei doi artiști lirici care sunt angajați ai Operei bucureștene?

Minunată e puțin spus. Am avut marea bucurie de a cânta cu doi ani în urmă, cred, "La Boheme", cu ei pe scena Operei Naționale București și îi pot descrie ca parteneri de scenă foarte, foarte activi, care mă încurajau, mă ajutau cu fiecare moment. Sigur, fiind o producție pe care nu o repetasem foarte mult, a fost o colaborare foarte plăcută și sper că și aceasta va fi, de asemenea, una frumoasă.

Ce înseamnă pentru tine această scenă a Operei bucureștene, în condițiile în care, într-un sens, ai crescut aici, pentru că părinții tăi sunt doi cântăreți de operă ale căror nume sunt, nu-i așa, de foarte multă vreme legate de cel al Operei bucureștene.

Pentru mine a fost chiar la propriu a doua casă. Am locuit o perioadă în Operă, era o perioadă în care ofereau soliștilor și familiilor lor anumite camere aici. Deci a fost și căminul meu și a fost căminul meu în Corul de copii de la vârsta de 9 ani și până la vârsta de 20, când nu mai eram chiar atât de copil, dar am continuat în Corul de copii. Deci mă leagă amintiri foarte frumoase, cunosc Opera ca în palmă și o iubesc, rămâne acasă pentru mine, acasă în București, acasă unde sunt născută și unde am crescut într-un mediu artistic, care m-a făcut să evoluez cum nu aș fi evoluat în alt context.

Foarte mulți artiști spun că a cânta acasă este cel mai dificil şi emoționant lucru. E valabil și pentru tine?

Absolut, da. Este faptul, pe de-o parte, ca să fiu sinceră, cunoaștem foarte mulți oameni acasă, ei ne cunosc pe noi, poate că vin să se bucure cu adevărat pentru noi, însă noi știm ce putem și știm că noi înșine avem așteptări de la noi, că ei au anumite așteptări de la noi și ne dorim să facem cumva să mulțumim pe toată lumea. Aceasta, cred, este fundația acestei temeri de a cânta acasă, a fi expus în fața celor dragi sau celor mai apropiați. Este poate o teamă irațională, pentru că cei dragi vin să ne încurajeze, evident. Dar da, e adevărat, e acolo o emoție mai mare pentru acasă.

Tot în această stagiune urmează un alt debut foarte important, în rolul titular din Madama Butterfly, de Puccini în mai, puțin mai târziu. Ce reprezintă pentru tine ca artistă aflată încă la începutul carierei (deși ai foarte multă experiență diversă în spate), faptul că debutezi în două roluri de o asemenea anvergură?

Pentru mine este, în primul rând, o responsabilitate ca interpretă să onorez fiecare personaj în parte și cred că aici cea mai dificilă parte din aceste două debuturi care sunt la o distanță destul de mică unul de celălalt, este cât de diferite sunt personajele. Nu vorbim de partitură, de faptul că Verdi nu e Puccini, acesta este un cu totul alt aspect, dar pur și simplu la faptul că Violetta este un personaj european, parizian, nu? Iar apoi trecem direct la Japonia, la caracterul unei gheişe. Este cu totul diferit și iubesc să studiez aceste diferențe culturale, sunt fascinată de culturile orientale și mă bucur foarte mult. Acesta reprezintă pentru mine începutul drumului meu cu cele două roluri. Firește, nu mă aștept ca peste 10 ani să le cânt sau să le gândesc în același fel, dar reprezintă un început bun, sper eu,  pentru viitorul meu cu aceste două mari roluri, mari responsabilități. Sincer, nici nu cred că trebuie să mă mai gândesc ce responsabilități sunt, pentru că devine aproape copleșitor, însă sper să reușesc să le onorez așa cum merită. Și aici vreau să adaug un singur lucru: dedic interpretarea rolului Violetta Valery prietenei mele, care nu mai este cu noi, Smaranda Drăghici, care și-ar fi dorit foarte mult să fie în acest rol și fiecare reprezentație pe care o voi cânta de acum încolo în viața mea cu La Traviata, i-o voi dedica ei.

Ce frumos și emoționant! Îți mulțumesc foarte mult, Aida Pascu. Ar mai fi multe de spus, de exemplu, cum te pregătești pentru Traviata de acum și cu cine? Iarăși un aspect interesant.

Pentru la Traviata am niște prieteni foarte buni. Îi numesc deja prieteni, sunt coach. Unul este italian, iar cealaltă este franceză. Îmi sunt alături de ceva vreme. Coachul italian este de la Glzyndebourne, l-am cunoscut acolo și m-a îndrumat cu Mimi. Este persoana în care am foarte mare încredere, pentru că mi-a înțeles foarte bine vocea de la bun început și m-a ajutat să capăt mai mult control, dar pentru Butterfly, firește, o adaug aici în discuție și pe mama mea.

Care a debutat puțin mai devreme chiar decât tine. Era încă un pic mai tânără decât tine atunci când a debutat în Butterfly.

Exact. Deci pregătirile sunt intense, sunt foarte separate. Trebuie două fișiere complet diferite în creierul meu pentru cele două. Da, intens.