Formația „Opening Theory” susține pe 31 mai 2026, la Club Control, un concert în cadrul festivalului „World New Music Days”. Ana Sireteanu a stat de vorbă cu compozitorul George Păiș, membru al „Opening Theory”, despre acest concert și activitatea formației în general.

George Păiș, ești membru al „Opening Theory”, alături de Ștefan Stoianovici la pian și Alex Mușat la tobe și împreună vă autodefiniți ca „un trio de rockeri deghizați într-o formație de jazz”. Ce doriți să exprimați prin muzica voastră și cum decurge procesul vostru creativ?

E destul de greu să spun că noi căutăm să exprimăm poate un singur mesaj unitar sau un fel de concepție muzicală super coerentă cap-coadă. Eu, cel puțin, nu-mi pun problema în sensul acesta de cele mai multe ori. Iar în legătură cu procesul creativ, efectiv, suntem într-adevăr cumva la graniță între o formație rock și o formație jazz. Deci cumva în zona aceasta dintre jazz și rock progresiv, dar se simte cu claritate faptul că atât eu, cât și Ștefan Stoianovici avem background în zona de compoziție clasică.

În acest sens, de multe ori eu vin la repetiții cu temele scrise chiar pe note, apoi anumite aspecte care țin de aranjament sau de armonie sau în special de zona percuției, le negociem împreună, lucruri care sunt foarte mult un modus operandi obișnuit în zona muzicii rock în special, mai puțin poate în sfera de clasic și, de altfel, melanjul acesta de rock cu jazz și cu elementul scris, care ține cumva de compoziția clasică, eu cred că duce la un rezultat sonor interesant.

Suntem în epoca muzicii fusion, care îmbină diferite stiluri în căutarea unei noi estetici. Cum vezi locul muzicii jazz-rock în acest context și de ce ați ales să le asociați?

Asocierea e cumva firească, cel puțin pentru mine, fiindcă aș zice că muzica asta se poate înscrie cumva într-o fel de continuare față de niște trupe celebre din anii '70, de exemplu Mahavishnu Orchestra, care mă influențează foarte, foarte mult în muzica pe care o scriu pentru „Opening Theory”. Și, de altfel, da, ideea asta fusionului și a combinației dintre genuri a devenit cumva aproape ca un fel de memă foarte răspândită. Cred că la noi se simte poate un pic mai tare din cauza faptului că uneori lipiturile sunt destul de evidente. Adică trecerile de la o secțiune care este influențată mai mult de un anumit tip de limbaj la o secțiune care este influențată de un alt tip de limbaj, lipiturile astea sunt un pic mai abrupte și contrastul între segmente e mai mare. Și atunci, într-adevăr, putem spune, nici nu știu dacă atunci mai e neapărat vorba de fusion, pe cât e vorba cumva de un fel de estetică a colajului.

Altfel, asocierea dintre jazz și rock vine și din background-urile noastre muzicale. Eu mi-am început drumul în muzică fiind pasionat de muzica rock și activând într-o trupă de metal în anii de liceu. Alex Mușat, la fel, are un background în zona de rock progresiv. Ștefan și el, oarecum rocker deghizat, însă el este într-adevăr în formație elementul care aduce, în modul cel mai evident, acea infuzie de jazz, fiind un pianist de jazz foarte, foarte bun și foarte activ în scena românească de jazz.

„Opening Theory” are deja o colaborare și cu Festivalul „Meridian”, în cealaltă importantă serie de evenimente dedicată muzicii noi în România. Cum reacționează publicul la propunerile sonore ale formației voastre în comparație cu cele de muzică contemporană savantă?

Cred că reacționează foarte bine, surprinzător de bine. Știu că aici chiar mi-am pus la un moment dat problema dacă sonoritățile formației noastre sunt potrivite sau nu în mediul ăsta și am observat că, aș zice poate că merg, nu știu dacă mănușă, dar se potrivesc în sfera asta, fiindcă până la urmă o trăsătură definitorie pentru muzica nouă și pentru muzica contemporană este spiritul acesta de explorare și de căutare a unor timbralități noi, căutarea unor îmbinări noi, a unor noi moduri de expresie. Și de asta cred că ceva care vine dintr-o sferă cumva adiacentă nu poate fi decât un câștig.

Acum, într-adevăr, avem și acest background de compoziție savantă, cum ai spus, atât eu cât și Ștefan, și probabil pe undeva în compozițiile noastre și în muzica noastră încă răzbate chestia asta, însă nu cred că ăsta este firul care ne leagă neapărat de un festival ca „Meridian” sau de un festival ca „World New Music Days”, în cazul acesta.

M-am gândit de câteva ori dacă poate un concert de genul ăsta, care merge mai înspre sfera rock, nu e potrivit, fiindcă de multe ori tindem să asociem zona asta de muzică clasică, chiar dacă e vorba de muzică nouă, cu o oarecare formă de protocol, aș îndrăzni să spun de îmbățoșare, poate, în mersul la concert, în relația cu scena, în relația cu artiștii. Și poate, da, lucrurile sunt un pic mai nonconformiste, să zic, din punctul acesta de vedere, dar altfel, pe plan strict muzical, ca sonorități, nu am văzut niciun fel de problemă.

Mai simte omul contemporan nevoia de a merge la concerte de tipul celor semnate de „Opening Theory”? Care este experiența oferită de această muzică?

Sper să mai simtă nevoia de concerte. Eu cred și sper, e o nădejde pe care o nutresc cumva în interiorul meu, că muzica live va cunoaște o explozie și o creștere masivă în viitorul imediat apropiat, poate și ca o reacție la faptul că astăzi, într-adevăr, avem un acces la informație copleșitor și muzica a devenit cumva, sau riscă să devină un fel de „bâz” de fundal permanent, cu care nu mai interacționăm, poate, cu sinceritatea potrivită, sau nu intrăm într-o relație potrivită, de multe ori, cu muzica, lucru care nu se întâmplă în cazul muzicii live, în cazul unui context de concert live.

De altfel, un alt lucru la care mă gândesc și unde cred că muzica live o să fi un lucru important, este apariția muzicilor generate cu inteligența artificială. Clar, ca o reacție, interesul publicului pentru actul artistic făcut în timp real pe scenă de către muzicieni și acel transfer de energie - pe cât de ezoteric și ciudat ar putea să pară, între artist și public - eu cred că va deveni mult mai important.