O întâlnire cu Valeri Gergiev cred că este un privilegiu pentru oricine, meloman sau nu, jurnalist sau nu, aşa că am aşteptat cu emoţie întâlnirea cu dirijorul rus organizată de Festivalul de la Dresda. În 25 mai 2010, cu 3 ore înainte de concertul pe care Orchestra Teatrului Mariinski urma să-l susţină la Palatul culturii din Dresda sub bagheta sa, Valeri Gergiev a venit la o neconvenţională conferinţă de presă, mai curând o întâlnire ca între prieteni.

Am extras cele mai interesante fragmente din discursul lui Valeri Gergiev, care a avut amabilitatea de a-mi vorbi, la final, şi despre proiectatele sale concerte din Festivalul Enescu 2011. Un prim subiect de discuţie a fost premiul Festivalului de la Dresda, oferit în fiecare an unei personalităţi proeminente a muzicii, în acelaşi timp preocupată de promovarea tinerilor interpreţi - premiul Glashutte, după numele sponsorului, în valoare de 25.000 euro.

•

Ce va face Valeri Gergiev cu aceşti bani?

În momentul în care am primit acest premiu, am hotărât să ofer aceşti bani Concursului Ceaikovski de la Moscova; comitetul de organizare se întâlneşte acum, în iunie, dar eu am anunţat mai devreme hotărârea mea; rămâne de stabilit dacă oferim premii unui laureat din fiecare categorie: vioară, canto, pian, violoncel, dar nu vreau să iau singur această hotărâre finală în ce priveşte concursul de anul viitor din 2011.

Poate nu ştiţi, dar de la dispariţia lui Slava Rostropovici, rolul de preşedinte al acestui concurs a fost preluat de mine, tocmai pentru că Slava îşi dorea foarte mult ca acest concurs să revină la strălucirea de odinioară, să reprezinte ceva foarte important pentru tinerii interpreţi de astăzi, un adevărat simbol pentru muzica clasică.

Concursul Ceaikovski a continuat să impună nume importante; unul dintre laureaţii lui este pianistul ce evoluează în concertul din 25 mai 2010 de la Dresda: Denis Matsuev, cel care a câştigat medalia de aur a competiţiei în urmă cu 12 ani. Am început să lucrăm împreună de curând, dar deja am realizat un turneu de mare succes în Statele Unite ale Americii şi Canada, dar şi Japonia, ca şi în Germania şi Franţa. Am lansat deja două CD-uri împreună, ambele orientate asupra unui repertoriu mai aproape de contemporaneitate; Denis Matsuev îşi schimbă în acest moment repertoriul, trecând de la Concertul de Ceaikovski, la Scedrin, Szymanovski, Richard Strauss, Şostakovici, ceea ce este important. El este încă un pianist tânăr, iar tinerii trebuie să ştie ca muzica clasică nu este reprezentată doar de câteva nume de genii: Brahms, Ceaikovski, Sibelius - aceştia doar sunt autorii unor lucrări de mare popularitate. Şi concursul Ceaikovski de la Moscova este gândit acum tocmai în ideea lărgirii repertoriale, a varietăţii repertoriale.

Iată, i-am spus lui Matsuev: "De ce nu înveţi Capriccio de Stravinski?" "Nu am studiat-o niciodată." "Atunci, fă-o". A învăţat această lucrare şi a cântat-o acum câteva săptămâni la New York, în Festivalul Stravinski.

•

Cred că este foarte important să-i ajutăm pe tinerii muzicieni, pentru că şi noi am fost ajutaţi la rândul nostru; îmi aduc aminte de Evgheni Mravinski, care nu mi-a fost niciodată profesor - a murit în 1988, dar eu ştiu şi Dumnezeu ştie câtă influenţă a avut asupra mea, uriaşă. Datorită lui şi orchestrei lui - eram atunci student, aveam 18-19 ani, am învăţat ce înseamnă o orchestră bună, ce înseamnă calitatea sunetului, ce înseamnă interpretare, care este forma de simfonie, ce înseamnă dinamică şi controlul ei, ce înseamnă timbralitate într-o orchestră - că o vioară sună altfel decât mai multe, şi o grupă de viori sună altfel decât o partidă întreagă. Aşadar, deşi Mravinski nu mi-a dat nicio singură lecţie, îl consider totuşi cel mai important profesor al meu.

•

Este foarte important să-i ajutăm pe tinerii interpreţi şi de fiecare dată când simt că este ceva acolo cu vreunul din ei, acţionez imediat. A fost cazul Annei Netrebko, dar şi al celor trei băieţi, ca să le zic, cei trei muşchetari: Vengerov, Kissin, Repin. Maxim Vengerov avea 11 ani, Engheni Kissin 13 - atunci i-am auzit prima oară şi a fost sigur decizia mea să cântăm împreună şi i-am adus în Germania, în Anglia, în Franţa, pentru că am fost de-a dreptul şocat cât de buni erau, nu numai tehnic, ci şi emoţional şi artistic, cât de devreme erau pregătiţi să cânte pentru public. Ceea ce nu le-a ucis viitorul, toţi trei au devenit figuri importante.

•

Am cântat cu Anna Netrebko în 23 mai 2010 la Sankt Petersburg, în cadrul Festivalului "Nopţi albe" care a debutat în 21 mai şi care merge foarte bine. În iunie voi fi acolo aproape tot timpul. Acesta este cel mai mare festival dintre cele şase de care mă ocup şi are o istorie de 17 ani, deja.

Festivalul Nopţi albe aduce multe puneri în scenă noi, pentru operă şi balet. Este mult public venit de pretutindeni din străinătate în lunile mai-iunie şi chiar o parte din iulie.

•

Când aveam 7 ani, nu mă gândeam deloc la muzică clasică. Într-un fel, mama a reuşit să mă facă să devin interesat de muzică, mai ales că eu nu prea înţelegeam de ce trebuia să stau o oră la pian şi să fac game. Pe lângă faptul că era foarte atentă la recomandările profesorilor mei, a luat foarte serios în seamă şi recomandarea profesorului meu de pian de a studia dirijatul de orchestră.

•

Când mi s-a spus că voi fi dirijor am fost de-a dreptul uimit. Nu spun că era o veste proastă, dar pur şi simplu, mintea mea era în altă parte. Jucam fotbal pe stradă, într-o zonă - Osetia de sud - unde fotbalul este de altfel foarte popular; nu contează dimensiunea mingei, minge doar să fie. Doar mai târziu am înţeles că muzica este destinul meu - sună uşor patetic, ştiu - dar cumva mi-am dat seama că vreau să cânt la pian şi apoi că dirijatul nu este un lucru atât de rău. Era însă foarte dificil, mi se spunea să cânt partitura pentru orchestră, ori aceasta înseamnă treizeci de portative simultane în loc de două la pian, aşa că nici nu ştiam unde să mă uit. A fost destul de greu vreo doi ani. Însă profesorul meu de dirijat de la Sankt Petersburg, celebrul domn Musin m-a ajutat, era foarte implicat alături de studenţii săi. Într-o zi mi-a spus: "Ştii, primii 70 de ani sunt mai grei. Apoi va fi mai uşor".

•

Am avut zece concerte de caritate după tragedia de la Beslan din 2004, cu prietenii mei, Domingo, Hvorostovski, Repin, Anna Netrebko. Orchestra Filarmonicii din Viena a avut de asemenea două concerte de caritate atunci sub conducerea mea. Dar aceasta nu este politică. Sunt din Osetia, ştiu exact despre ce este vorba în această situaţie, chiar cei care nu ştiau, cumva, au aflat ulterior. Cred că şi comunitatea internaţională şi-a dat seama că nu a fost vorba despre un scenariu în negru şi alb. Muzicienii nu trebuie să facă declaraţii politice, nu este deloc nevoie de ele, dar eu am văzut părinţii care şi-au pierdut copiii şi copiii care şi-au pierdut părinţii şi vorbesc limba osetă. Aşa că nu trebuie să aflu adevărul de la Televiziunea Rusă sau CNN, pot să aflu de la oamenii pe care-i cunosc de 40 de ani şi locuiesc acolo. Nu amestec politica cu umanul, nu este ceea ce am vrut să fac. Sunt milioane de oameni care pur şi simplu doresc să trăiască în pace şi nu reuşesc să atingă acest deziderat, pentru că dacă politicienii care îi conduc nu pot face asta, nu este nicio şansă de pace pentru populaţie.

•

Dacă oamenii îţi spun că eşti influent, este foarte multă responsabilitate pe umerii tăi, pentru că trebuie să facem ceva care să schimbe lumea în mai bine. Trăim într-o lume în care se pun multe întrebări importante: în primul rând, dacă lumea noastră este sustenabilă, în sensul calităţii, vorbind aici despre apă, mâncare, însă Bill Clinton este preocupat de sustenabilitatea lumii în întregimea ei, iar eu consider că este un om inteligent şi experimentat, deci ar trebui să ne preocupe şi pe noi frământările lui.

La această gală - Times desemnându-i pe cei mai influenţi 100 de oameni ai planetei, am stat alături de Elton John, dar a fost ca şi cum aş fi stat alături de dumneavoastră, nu mi-am pierdut deloc capul din această cauză. Acum câţiva ani şi Anna Netrebko a fost pe această listă; muzica clasică trebuie să fie reprezentată în toate listele serioase importante, noi credem că prin aceste apariţii servim muzicii; muzica este importantă pentru noi şi sperăm că este importantă şi pentru alte milioane de oameni din lume.

•

Este important pentru mine să continuu la Mariinski. În 2010 va începe cea de a 228-a stagiune. A început ca un teatru imperial, bineînţeles, sub o prinţesă germană, Ecaterina cea Mare, cea care 1783 scria un decret: "Se va înfiinţa un teatru imperial pentru cânt şi dans", şi aşa a început. De-abia în 1860 Mariinski a fost construit aşa cum îl vedem astăzi, înainte era un teatru de lemn, aşa cum erau peste tot în Europa.

•

A defini influenţa mea este foarte simplu: dirijez mult mai des decât alţi dirijori. Dirijez circa 200 de concerte pe an, ceea ce este o cifră astronomică, însă 30-40% dintre aceste concerte le dirijez pro bono pentru un public tânăr şi foarte tânăr, mă refer aici la copiii care vin la concert cu bunicii sau părinţii. Eu am inventat Festivalul de la Moscova al cărui concept s-a schimbat repede: avem un tren charter care ne ducem către oraşe mari ca Ekaterinburg, Samara, Novosibirsk, Murmansk, Arhanghelsk - acestea sunt oraşe mari cu mai mult de un milion de locuitori în care cântăm două concerte; la unul dintre ele, intrarea este gratis. Este cererea mea ca la aceste concerte să nu vină oficiali, birocraţi, agenţi, manageri, doar oameni care poate nici nu ştiu încă ce este o orchestră simfonică, dar şi copii de la şcolile de muzică.

•

Când a început criza, am oprit alte achiziţii şi am cumpărat doar o colecţie nouă de instrumente cu coarde pentru orchestra Mariinski. A fost multă discuţie în teatru, pentru că şi un scaun sau o ceaşcă sunt importante, însă în vremurile de criză, eu cred că ne trebuie în orchestră o vioară Stradivarius sau un violoncel Guarneri. Nu am venit la Dresda cu toate aceste instrumente, dar cu câteva dintre ele, da. Aceasta este o altă faţetă a influenţei mele, pentru că nu oricare director muzical din lume poate realiza asta, pentru că se poate ca superiorii lui să creadă că alte lucruri sunt importante. Însă iată, eu am spus: avem nevoie de o sală nouă şi chiar dacă unii s-au împotrivit, eu am mers mai departe. Şi dacă priveşti tabloul general, îţi poţi da seama că eu am avut dreptate: cu instrumentele, cu sala, acum clădim un al doilea teatru, să sperăm că va merge bine şi că vom avea o acustică bună.

•

Am fost la Bucureşti de patru-cinci ori deja. De fiecare dată mi-a plăcut să lucrez cu muzicienii, artiştii români, am mare respect pentru interpreţii români importanţi. Voi dirija Enescu, am dirijat deja Enescu. Va fi o mare plăcere pentru mine şi pentru colegii mei.