>
Violonistul Sherban Lupu despre Festivalul Internațional ''Cetatea muzicală a Brașovului''
Ediția a VIII-a a evenimentului s-a deschis în data de 13
august 2010. Inițiatorul evenimentului, violonistul Sherban Lupu ne-a acordat
un scurt interviu cu acest prilej.
Ați ajuns în acest an la cea de-a VIII-a ediție a acestui
festival. Care ar fi particularitățile Festivalului „Cetatea muzicală a
Brașovului” în anul 2010, punctele sale de atracție?
Într-adevăr, iată-ne ajunși la cea de-a VIII-a ediție, care
în acest an este dedicată celor două mari aniversări pe care le celebrează
lumea muzicală, adică Robert Schumann și Frédéric Chopin, de la a căror naștere
se împlinesc 200 de ani. În consecință, ne-am gândit să organizăm un festival
pianistic, care să pună în valoare lucrările celebre ale acestor doi mari
compozitori. Avem privilegiul și bucuria să beneficiem de prezența unor
pianiști de talie internațională, niște artiști minunați, precum Cordelia
Hoefer de la Academia Mozarteum din Salzburg, buna mea prietenă și
colaboratoare Ilinca Dumitrescu, Lilien Akopova, o pianistă ucraineană, care
chiar de curând, săptămâna trecută a câștigat concursul Vianna da Motta de la
Lisabona și Henri Bonamy din Franța. Iată patru pianiști care sunt într-adevăr
minunați. În afara repertoriului pianistic vom avea și alte lucrări camerale.
De exemplu, avem o seară specială duminică, 15 august, la Biserica
Romano-Catolică, unde va evolua soprana Georgeta Stoleriu, care în această zi
spirituală va interpreta arii acompaniată la orgă de Paul Cristian. Eu voi
interpreta lucrări de mare virtuozitate ale secolului XIX, în special lucrările
lui Ernst, urmașul lui Paganini. Nu în ultimul rând ne bucurăm că o avem
printre noi pe violonista americană Jennifer Curtis, o mare iubitoare a muzicii
enesciene, care va interpreta atât
lucrări de Enescu dar și lucrări de virtuozitate pentru vioară solo, pe lângă
cele camerale. Mai avem de asemenea alături de noi doi muzicieni deosebit de
talentați, Goetz Teutsch din Germania, care timp de decenii a fost
prim-violoncelist al Orchestrei Filarmonicii din Berlin și Daniel Rubenstein,
violistul din Belgia, care ne-a delectat cu talentul său și în ediția trecută.
Vom mai prezenta în premieră Poemul pentru vioară și pian de Andrei Tănăsescu,
pe care-l voi interpreta împreună cu compozitorul. Așadar o largă gamă și
varietate de lucrări, în special însă axate pe celebrarea celor doi mari
compozitori, Schumann și Chopin.
Cum considerați că a evoluat acest festival de la începutul
său și până în prezent?