Joshua Bell, în primul rând, bun revenit în România! Este a treia dvs. vizită aici, însă doar primul recital cameral pe care îl oferiţi la Bucureşti. Presupun că ştiţi cât de mult sunteţi apreciat în ţara noastră – e clar că Sala Ateneului va fi plină în seara de 11 mai. Sunteţi conştient de nivelul de popularitate de care vă bucuraţi în România? Şi ce înseamnă pentru dvs. această nouă prezenţă în faţa publicului nostru?

Vă mulţumesc foarte mult pentru aprecieri! Sunt foarte încântat că mă întorc la Bucureşti, însă nu aş putea spune că simt care este nivelul de popularitate de care mă bucur. Nu am prea multe date pentru asta, exceptând faptul că am fost invitat să revin - acesta e, cred, un semn bun – dar şi faptul că, de fiecare dată când mă întorc chiar simt că publicul răspunde ca şi când ar începe să mă cunoască – ceea ce îmi dă un sentiment realmente reconfortant!

Am avut experienţe foarte pozitive în ceea ce priveşte publicul în precedentele ocazii când am cântat în România, l-am simţit foarte cald, am simţit că există o reală comunicare. De-asta îmi doresc să mă reîntorc – aştept cu nerăbdare asta!

Veţi cânta lucrări muzicale camerale de Mozart, Beethoven, Ravel, Ceaikovski şi Pablo de Sarasate. Cum aţi descrie alcătuirea acestui program?

Vedeţi, există modalităţi diverse de a alcătui un program. Acesta poate fi comparat cu un „tasting menu” într-un restaurant de înaltă clasă, care pune laolaltă şi îţi oferă, în porţii mici, feluri dintre cele mai diverse. Ceea ce am vrut să fac a fost să compun un program care să însemne, pentru melomani, un periplu prin repertoriul violonistic, care să-i poarte prin diverse stiluri, să-i facă să trăiască emoţii dintre cele mai diferite, unele din zona comică, altele dramatice, senzaţii de frumos pe care le oferă câţiva dintre cei mai mari compozitori (Mozart, Beethoven, Ceaikovski sau Ravel – prin Sonata sa în Sol, o capodoperă, cu elemente de jazz). Sunt convins că, la finalul recitalului, ascultătorii vor avea sentimentul unei experienţe muzicale complexe – de aceea îmi place, în primul rând mie, programul. Este primul meu recital în România, de aceea ţin să subliniez că recitalul înseamnă o formă de trăire a muzicii mai interiorizată şi, în anumite privinţe, mai profundă decât cea oferită de concertele pentru solist şi orchestră simfonică.

Concluzionând, putem vorbi de un element definitoriu comun pentru lucrările din program, de o idee generală a acestuia?

Vedeţi, cred că toate marile creaţii ale muzicii clasice au în comun capacitatea de a comunica adevăruri universale, anumite emoţii general umane. În acest caz, nu putem vorbi despre un program tematic, de o temă ce leagă totul laolaltă; însă Mozart şi Beethoven merg foarte bine împreună şi datorită influenţei pe care Mozart a avut-o asupra lui Beethoven; e interesant de urmărit, spre exemplu, simţul dramatic, operistic, specific mozartian şi modul în care a fost preluat acesta şi dus de Beethoven la un alt nivel de intensitate emoţională; aşa încât mi se pare foarte potrivit să fie împreună în prima parte a recitalului.

Recitalul de la Bucureşti face parte dintr-un amplu turneu european, ce include, însă, şi concerte în Israel. Cântaţi pe extraordinara dvs. vioară Stradivarius Gibson ex. Huberman în acest turneu?

Da, chiar pe această vioară cânt. La Bucureşti se încheie turneul, care s-a deschis la Atena şi a mai cuprins Londra, Paris, Istanbul… În acest moment, vorbesc cu dvs. de la Tel Aviv, unde concertez cu Orchestra Filarmonică a Israelului. Cânt pe vioara Stradivarius care este extrem de respectată aici, la Tel Aviv, pentru că Bronislaw Huberman a fondat orchestra amintită. Deci, faptul că sunt în posesia acestei viori şi că mă aflu în această ţară îmi dă o stare de satisfacţie. Huberman rămâne printre violoniştii legendari şi sunt mândru să deţin instrumentul pe care a cântat.

Cum l-aţi descrie pe partenerul dvs. de scenă în acest recital – pianistul Sam Haywood şi cum este să faceţi muzică împreună cu acest muzician?

Sam Haywood este un colaborator nou pentru mine. Am auzit lucruri minunate despre el de la prieteni muzicieni – între care Steven Isserlis, violoncelistul cu care lucrez constant de mulţi, mulţi ani. Căutam un pianist pentru acest turneu iar el mi l-a sugerat pe Sam. Acesta este cel mai mare turneu pe care îl facem împreună, cântă fantastic, are un bun gust muzical desăvârşit, este un artist minunat. Pentru mine înseamnă o nouă descoperire, o relaţie de colaborare nouă şi care decurge foarte bine.

Aţi cântat vreodată – sau fie şi numai aţi studiat – muzică românească, de Enescu, spre exemplu? Sunteţi interesat de acest repertoriu?

Îmi face mare plăcere această muzică iar profesorul meu, Joseph Gingold, obişnuia să-mi povestească despre Enescu, atunci când eram foarte mic îmi spunea cât îl respecta, ce artist extraordinar era, în calitate de compozitor, violonist, pianist… Gingold îl dădea pe Enescu drept exemplu de ceea ce înseamnă un muzician complet, ceea ce m-a inspirat foarte mult, copil fiind. Nu i-am cântat, până în prezent, sonatele, nu i-am cântat muzica, însă este ceva ce am de gând să fac, sper ca în următorii ani să am ocazia să-i studiez unele lucrări.

„Acasă cu prietenii” – acesta este titlul celui mai recent disc ce vă aparţine, imprimat cu participarea unor muzicieni americani, majoritatea mai puţin cunoscuţi în ţara noastră. Care este povestea acestui album? Este un succes, a fost bine primit de iubitorii muzicii clasice?

Discul a apărut ca urmare a unei idei pe care am avut-o, pentru că mi-am făcut foarte mulţi prieteni muzicieni în ultimii 25 de ani, de la perioada colegiului şi până la experienţa ca profesionist. Am întâlnit numeroşi artişti din zona clasică, desigur, dar nu numai – şi din sfera jazzului sau a muzicii pop. Aşa că am decis să fac un album de duete, care să fructifice colaborări cu muzicieni din domenii dintre cele mai variate. Asta a făcut să fie incluşi şi artişti extrem de cunoscuţi în Statele Unite ale Americii – între care, bineînţeles, Sting, o vedetă pretutindeni - dar şi Josh Groban, muzician pop foarte iubit în America, Anoushka Shankar, fiica marelui interpret indian la sitar Ravi Shankar, o trupă latino-americană cu care am colaborat... Discul reprezintă o celebrare a muzicii ca muzică, dincolo de definiţii şi stiluri. A fost un proiect care mi-a adus mari satisfacţii!