>

Archived : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 | 2007 | 2005 | 2004 |

Mihai Ritivoiu în recital la Drapers Hall din Londra

Tuesday, 12 March 2013 , ora 13.49
 

După prezența în concertul final al Festivalului "Zilele Lipatti" de la sfârșitul anului trecut, o altă apariție scenică importantă a pianistului Mihai Ritivoiu a avut loc în 6 martie la Londra. Mihai Ritivoiu a fost invitat să susțină un recital în cadrul seriei organizate la Drapers Hall, unde publicul a fost numeros și foarte impresionat de interpretarea pianistului român, care urmează în prezent studii de masterat la Guildhall School of Music & Drama. Căldura publicului a fost simțită pe parcursul evoluției scenice și de artist, așa cum a declarat acesta într-un interviu realizat după recital.

Pianistul Mihai Ritivoiu ne-a vorbit de asemenea despre programul recitalului său de la Londra și despre proiectele sale următoare:

«Mi-a făcut o deosebită plăcere să cânt în superba Drapers Hall. Aș putea spune că a fost prima mea apariție mai importantă în Londra, iar publicul numeros și foarte entuziast m-a făcut să mă simt foarte bine pe întreg parcursul recitalului.

Am început cu transcripția Coralului de Bach "Schafe können sicher weiden", transcripție făcută de Egon Petri, am continuat cu Preludiu, coral și fugă de Cesar Franck - o impresionantă piesă romantică a cărei construcție grandioasă polifonică amintește de lucrările de mari proporții ale lui Bach. După aceea, am continuat în lumea impresionismului francez cu prima serie de Images de Claude Debussy și în încheiere am cântat Studiul transcendental în fa minor de Franz Liszt.

Următoarele apariții pe scenă includ Triplul concert pentru pian, vioară, violoncel și orchestră de Paul Constantinescu, la București, în cadrul "Săptămânii internaționale a muzicii noi". În același timp lucrez la Gaspard de la nuit de Ravel, precum și Concertul nr.1 pentru pian și orchestră de Chopin. Pe 15 martie voi avea împreună cu cvartetul recent format aici, la Londra, un recital care va cuprinde Cvartetul în sol minor de Mozart și Cvartetul în do minor de Gabriel Faure.»

Andreea Chiselev