"Încerc să pătrund, să înţeleg orice partitură nouă, să descopăr modul de gândire al compozitorului." - Martin Yates

"…one of the most exciting and versatile British conductors of his generation…" ("…unul dintre cei fascinanţi şi versatili dirijori britanici ai generaţiei sale…") - The Times

D-le Martin Yates, vă mulţumim că aţi acceptat să ne acordaţi un interviu în exclusivitate. În luna septembrie vă veţi afla în România la Festivalul Internaţional George Enescu. Ce înseamnă pentru dumneavoastră participarea la această manifestare?

Festivalul Internaţional George Enescu relevă tot ceea ce s-a realizat mai interesant în universul muzicii în lumea întreagă. Are o concepţie adecvată, cu rigoare a programărilor, cu multă fantezie. Să oferi lumii un festival cu multiple faţete, multicultural este o performanţă. Mulţi dintre muzicieni acceptă cu plăcere invitaţia de a participa la acest Festival. În fond acesta reprezintă tot ceea ce poate fi mai bun pentru o asemenea manifestare.

Participaţi la această ediţie în compania Filarmonicii Banatul din Timişoara, cu un program interesant, lucrări semnate de Tiberiu Olah, Michael Hersch, Thierry Huillet şi Rolf Martinsson. Este un program ce aparţine sfârşitului de secol XX şi începutului de secol XXI.

A fost unul dintre primele lucruri care mi-au fost propuse în invitaţia pe care am primit-o. Am încercat să propun alte opusuri aparţinând doar secolului XXI. Avem totuşi o bună viziune asupra a ceea ce se petrece în această perioadă.

Patru piese interesante au fost incluse în acest program, pe care… cum îl puteţi defini?

Aş putea să spun că reprezintă imaginea globală a muzicii sfârşitului de secol XX. Poţi să treci dintr-o parte în alta prin intermediul acestui program. Rolf Martinsson este mult mai romantic, mai învăluitor. Ombres a lui Thierry Huillet priveşte spre începutul de secol XX. Piesa lui Michael Hersch încearcă să evoce starea emoţională actuală a lumii, iar lucrarea lui Tiberiu Olah are un impact direct asupra publicului, asupra instrumentiştilor. Este cu adevărat un tablou complet, fără a include compozitorii care ne-au părăsit demult. Acest program ne relevă cine suntem şi direcţia în care se-ndreaptă muzica şi de asemenea moştenirea muzicii.

Revenind la cariera dumneavoastră, care consideraţi că vă sunt cele mai importante realizări?

Am redescoperit câţiva compozitori uitaţi care se află incluşi în înregistrările mele, creatori britanici şi francezi. Sunt mândru de acestea. Compozitori francezi precum Charles Marie Widor, cunoscut doar pentru o singură piesă, una de orgă. Am interpretat Concertul său pentru pian şi 2 Simfonii, pagini din opera sa, iar lumea a început să fie bucuroasă de aceste descoperiri. Sunt mândru de aceste realizări. Am ales şi creatori britanici care sunt mai puţin cunoscuţi. Cred că aceasta este marea realizare de care sunt foarte mândru. Sunt oaspete al multor orchestre din lume, care sunt alături de mine în aceste proiecte de redescoperire de care eu sunt foarte bucuros.

Martin Yates, sunteţi dirijor, pianist şi compozitor. Cum reuşiţi să îmbinaţi aceste trei domenii?

Cred că este o chestiune de program şi toate aceste arii artistice se întrepătrund. Atunci când doresc să fiu doar compozitor, opusurile pianistice interpretate sau cele simfonice mă influenţează. Atunci când privesc o partitură a unui alt compozitor înţeleg cu totul altfel detaliile incluse şi modul de structurare a acelei muzici. Cred că lucrul cel mai dificil este calendarul evenimentelor mele. Familia nu prea are ocazia să mă vadă prea mult şi îmi spun adesea: "ai petrecut prea mult timp cu una sau cu alta din lucrări". Acestea sunt doar câteva aspecte ale carierei mele. Îmi pare rău că nu am mult timp să studiez la pian, dar atunci când dirijez îmi spun: "ce dificil este să fii pianist". Poţi spune fiecăruia ce să facă. Este foarte bine pentru un dirijor să fie şi pianist, deoarece poate avea ocazia să-şi organizeze şi ansamblurile camerale şi poate contura artistic mai bine partiturile pe care le interpretează.

Care sunt primii paşi pe care-i parcurgeţi, când aveţi de pregătit o nouă partitură?

Încerc s-o înţeleg, să pătrund modul în care muzica a fost construită, modul de gândire al compozitorului. Pentru mine acesta este primul punct. Să văd cum a fost construit. Câteodată când priveşti un facsimil al unui manuscris, poţi vedea demersul pe care l-a făcut compozitorul, locurile unde a modificat, de exemplu la Schumann unde 18-20 de măsuri sunt rescrise, apoi diferitele culori cu care a fost scris. Începutul îl reprezintă să descoperi ce a gândit compozitorul, deoarece în partitură sunt incluse un număr impresionant de detalii, de intenţii ale compozitorului. Concertul lui Rolf Martinsson relevă virtuozitatea fiecărui instrument din orchestră, dar şi o sonoritate globală specifică, dar şi una individuală. Acestea sunt punctele mele de plecare.

Repertoriul dumneavoastră este foarte vast, ca dirijor şi ca pianist. Aveţi însă un compozitor preferat în afară de Martin Yates?

Martin Yates este ultimul meu preferat, este unul cu care mă lupt tot timpul. Preferinţele mele se schimbă peste ani, peste decenii. Îmi plac culorile timbrale, îmi place exotismul, modul de a face o orchestră să sune, dar în aceeaşi măsură mă bucur şi de Ceaikovski, de modul în care construieşte o melodie cu sinusoidele respective. Este o întrebare dificilă. Când ascult muzica, mă gândesc că nu pot trăi fără ea.

Ce vă face fericit atunci când publicul ascultă muzica dvs., interpretarea dvs.?

Ce mă face bucuros este faptul că publicul consideră că-l tratez cu sinceritate. Muzica vorbeşte şi eu sper că o las să se exprime, nu impun nimic muzicii. Unii pot spune că nu sunt un şef dirijor şi aceasta mă bucură foarte mult.

Ce îndrăgiţi cel mai mult într-un concert live?

Spontaneitatea. Mă aflu pe o scenă cu 70 de oameni şi toţi mergem pe acelaşi drum; ei stau în faţa mea, iar eu în faţa lor şi comunicăm intens. Orice se poate întâmpla. Ai un plan, ai repetat dar poate cineva la un moment dat frazează altfel şi atunci toată orchestra preia. Cred că spontaneitatea este absolut uimitoare.

În afara muzicii, ce vă face d-le Yates să vă simţiţi liber?

Îmi place să călătoresc, un lucru obişnuit pentru un dirijor, dar îmi plac călătoriile în care pot să văd lucruri interesante. Să fiu onest, copiii mei mă fac fericit. Am gemeni, de 4 ani şi jumătate. Ei mă fac să mă simt liber deoarece le admir naivitatea cu care privesc lumea şi mă fac să mă bucur de aceasta.

Revenind la cariera dumneavoastră, ne puteţi dezvălui câteva dintre proiectele viitoare?

Când mă voi întoarce din România, mă duc la Covent Garden, unde am orchestrat o nouă versiune a Baletului Don Quijote, pentru coregrafa Califfa Coster. Va avea premiera în septembrie, aici sunt foarte implicat. Scriu o nouă lucrare pentru violoncelistul Rafael Wallfisch, care va fi în fond o piesă de teatru cu actori, mişcare şi lumini. Aceasta va avea premiera la Londra în noiembrie. Apoi la primăvară în Oslo sunt invitat pentru Evgheni Oneghin. Trebuie să realizez 5-6 înregistrări. Sunt foarte ocupat cu un program eclectic, realizând multe lucruri diferite.

În finalul interviului nostru aţi dori să adresaţi câteva gânduri publicului din România?

Sunt bucuros că am fost invitat şi aştept cu nerăbdare să vin în ţara dvs. pentru prima oară. Am lucrat cu muzicieni români la Londra şi întotdeauna mi-au povestit despre ţara lor. Sunt onorat să particip la unul dintre cele mai interesante Festivaluri din lume. Nu-l pot rata!

CV Martin Yates

Născut - 1 iulie 1958 -Londra
Studii -Kimbolton School (1969 - 1974), Royal College of Music and Trinity College of Music, London
-1994 - 1999 - the Principal Conductor of the National Symphony Orchestra in London
-2010 - principal conductor of The Symphony Orchestra of the Cambridge University