Compozitoarea română Isidora Diefenbach semnează coloana sonoră a filmului documentar "Mitgift" ("Moştenirea"), în regia lui Roland Blum. Pelicula se concentrează asupra celor 25 de ani trecuţi de la evenimentele petrecute în 1989 în Germania de Est şi are premiera în data de 27 februarie 2014 la Berlin. Regizorul german motivează, în interviul de mai jos, alegerea acestui subiect pentru unul dintre filmele sale:

Domnule Blum, filmul documentar pe care l-aţi regizat şi produs - intitulat "Mitgift" ("Moştenirea") - va putea fi urmărit în cinematografele din Germania începând din luna martie a acestui an. Care dintre aspectele vieţii în fosta Germanie de Est v-au interesat în mod deosebit?

Eu am crescut aici, în Germania de Vest şi abia după căderea zidului am fost pentru prima dată în Germania de Est. În acel moment partea de Est a Germaniei mi-a adus în minte multe imagini din prima parte a copilăriei mele, printre care se numără şi cea a Hamburgului bombardat. Ceea ce am văzut atunci în Germania de Est m-a îngrozit. Mi-a fost foarte repede clar că lucrurile nu vor rămâne aşa, că se vor schimba foarte repede, şi am decis atunci să amân toate celelalte proiecte ale mele pentru a acorda prioritate acestei părţi a ţării, pentru a documenta ce se întâmpla atunci. Mi-am propus, de asemenea, să revin după o perioadă de timp pentru a redescoperi zona, despre care ştiam sigur că va suferi transformări. Deşi aveam aceeaşi limbă, pentru mine Germania de Est era o ţară necunoscută.

În cariera mea de cameraman şi regizor de filme am avut ocazia să vizitez multe alte ţări, chiar în Europa de Est şi chiar România, şi găsesc foarte interesant că multe dintre ele au trăit lucruri similare în aceeaşi perioadă de timp. Mi se pare însă extraordinar cazul Germaniei de Est (care pentru mine rămâne singular), care a reuşit paşnic, fără vărsare de sânge, să sufere o asemenea transformare.

Din materialele disponibile pe site-ul filmului reiese că cea mai importantă temă a peliculei este mediul înconjurător. Pe ce anume v-aţi concentrat aici?

Foarte devreme şi foarte repede am fost de părere că ceea ce i-a scos pe oameni în stradă cu ocazia acelei revoluţii paşnice era teama în privinţa viitorului copiilor lor. Aer, Apă, Pământ - toate acestea erau pentru mine necunoscute şi sigur că am vrut să documentez şi acest aspect, al mediului în care trăim, însă mi-am dorit încă de la început să merg mai departe de atât, dincolo de aerul şi apele poluate. Pentru mine acest lucru a fost unul dintre cele mai importante, pentru că acest mediu închis nu le-a oferit oamenilor nici o şansă. Din punct de vedere politic era vorba despre o lipsă de consideraţie în privinţa utilizării resurselor naturale. În ochii mei Germania de Est era, din punct de vedere economic şi moral, la capătul puterilor (lucru confirmat, de altfel, de multe studii de specialitate). Poate că situaţia nu era extremă, aşa cum se întâmpla în România din cauza familiei Ceauşescu, poate că elitele din fosta Germanie democrată aveau o altă mentalitate decât cea a oamenilor din restul ţărilor comuniste. Conceptul de mediu înseamnă pentru mine mult mai mult decât natură, murdărită sau frumoasă, se leagă foarte mult de felul în care ne construim viitorul. Aşa încât mediul are un rol foarte, foarte important.

Următoare mea întrebare ar fi fost legată de ceea ce v-aţi propus să obţineţi prin intermediul acestei pelicule. Şi acum mă gândesc că poate aţi vrut să faceţi oamenii conştienţi în privinţa acestei probleme?

Când ne referim la filme ce rulează în cinematografe vorbim întotdeauna despre un soi de fascinaţie pe care acestea trebuie să o aibă asupra publicului; în cazul acestui documentar nu e vorba despre fascinaţie în faţa frumuseţii şi armoniei, ci despre puterea foarte mare pe care acest film o are de a pune spectactorul pe gânduri. Aici nu veţi găsi în prim-plan tehnici artistice, de cineast, pentru că ceea ce a fost mai degrabă important pentru mine este informaţia jurnalistică.

Ce rol a jucat aici muzica scrisă de compozitoarea de origine română Isidora Diefenbach?

Din punctul meu de vedere muzica şi emoţiile pe care aceasta le transmite sunt incredibil de importante în economia unui film. În acest caz filmul este potenţat de muzică. Pentru mine asta înseamnă că emoţiile pe care filmul le transmite sunt, bineînţeles, în prim-plan, dar muzica este un mijloc minunat de a întări aceste senzaţii (fie că este vorba despre bucurie, armonie sau despre meditaţie, frică). Încă de pe vremea filmului mut exista asta. Cred că Isidora (Diefenbach - n. red. )a reuşit foarte frumos să creeze o legătură între imagini şi sunete şi am impresia că faptul că ea a trăit în România acelei perioade (comuniste - n. red.) a ajutat-o. Ea a reuşit să includă în muzică experienţele ei proprii, din trecut, a făcut această paralelă între cele două societăţi. Un alt noroc a fost faptul că încă de la început - înainte de a ne aşeza şi a discuta intens şi în detaliu despre muzică - m-am gândit că am putea folosi pianul (datorită sonorităţii transparente). Alternativa, din punctul meu de vedere, ar fi fost clarinetul şi saxofonul ca mijloace de emoţie potrivite pentru acest film. Însă, pentru că Isidora a studiat şi violoncelul (şi pentru că acest instrument poate, de asemnea, să plângă şi să se bucure poate mai bine decât un clarinet sau saxofon) l-am ales ca instrument principal. De altfel Isidora nu numai că a compus muzica, dar a şi interpretat-o, la pian şi violoncel, astfel că muzica a fost foarte unitară, creată şi cântată de o singură persoană.

Pentru că tema filmului este încă de interes (poate mai ales pentru ţările din fostul bloc comunist) - aş vrea să ştiu dacă avem şi noi, românii, posibilitatea de a urmări această peliculă?

Deocamdată premiera are loc joia aceasta (27 februarie- n. red.) la Berlin şi apoi filmul va rula în cinematografele din Germania. Sigur că m-aş bucura să existe interesul ca filmul să fie proiectat în cinematografele din România. Filmul este în germană, există o versiune în limba engleză şi, de asemenea, şi o versiune ceva mai scurtă (în germană şi engleză) pentru televiziune şi mi-aş putea imagina foarte bine ca pelicula să-şi găsească spectatori interesaţi şi în România.