Ultimul concert din cadrul Festivalului Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi, ediţia a 25-a, are loc vineri, 29 mai 2015, la Sala Radio. De la ora 19.00, din Studioul "Mihail Jora" se va transmite în direct la Radio România Muzical concertul susţinut de Orchestra Naţională Radio condusă de Adrian Morar. Solistele serii vor fi violonista Raluca Stratulat şi violoncelista Andreea Ţimiraş, iar în program sunt incluse creaţii semnate Dan Dediu, Marc Mellits, Ştefan Niculescu şi Octavian Nemescu. Acesta din urmă ne-a vorbit despre opusul pe care îl semnează:

Este doar începutul unei muzici care durează o oră; de aceea şi titlul - 14 minute ale unei ore fatale. Când vorbesc despre fatalitate, mă gândesc şi m-am gândit când am făcut această lucrare la evenimentele tragice din viaţa personală, individuală dar şi colectivă, care pot interveni. Vedeţi, peste tot în lume există evenimente tragice, întâmplări neprevăzute. Ei bine, am propus ideea de a face o cântare într-un asemenea context - tragic - şi, la modul ideal, această muzică ar trebui să fie cântată nu numai într-o sală de concert, ci într-un fel de piramidă care să aibă 7 etaje. Începutul care se va auzi cântat de orchestră încearcă să exprime tragismul acesta al unei situaţii, dar ulterior, după cele 15 minute, 20, 25, Lucrarea e făcută în aşa fel încât la sfârşitul acestei ore, muzica ar trebui să însenineze, să fie privit evenimentul de undeva de foarte sus. Această lucrare a fost imprimată acum două săptămâni datorită unei conjuncturi favorabile de împrejurări pentru mine. Şi a fost atunci domnul Cristian Brâncuşi, deci un alt dirijor care a făcut înregistrarea. Orchestra era aceeaşi. A fost o colaborare foarte bună.

Suntem în faţa unui concert care încheie cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi. În opinia dumneavoastră, cum a decurs această ediţie a festivalului?

A fost interesantă ca totdeauna. De altfel, acest festival oferă o panoramă a tuturor întâmplărilor din plan estetic şi din plan mondial ce se întâmplă în întreaga lume. De vreo 10-20 de ani, acest peisaj este foarte variat, un pluralism de direcţii uneori contradictorii; aceasta, în general, este o caracteristică a postmodernismului, care s-a întronat de vreo 30-40 de ani. Din păcate, de atunci nu se mai întâmplă nimic. Mă tem să nu fie nişte semne ale unei crize a culturii, a societăţii europene, occidentale pe care nu numai eu o semnalez, dar şi mulţi alţii. Deci, foarte multă varietate de estetici, de direcţii, multe dintre ele nu sunt noutăţi, sunt repetări a ceea ce se ştie deja şi există un pluralism pe emisie şi bănuiesc că şi pe recepţie. Adică fiecare ascultător îşi alege propriile sale lucrări care-i convin, care-i sunt proprii.