În această seară de 10 mai 2017, se vor desfăşura la Ateneul Român două evenimente muzicale. De la ora 19.00, în Sala Mare, va putea fi urmărit în recital pianistul Vlad Dimulescu, care va interpreta Sonata în Do major, op. 2 nr. 3 şi Sonata în Sol major, op. 14 nr. 2 de Ludwig van Beethoven şi, respectiv, Sonata în Re major op. 53 (D 850) de Franz Schubert.

Susţineţi diseară un recital în Sala Mare a Ateneului Român. Aş vrea să vă întreb ce program propuneţi publicului bucureştean şi care sunt criteriile pe baza cărora l-aţi alcătuit?

Este vorba despre un recital de sonate de Beethoven şi Schubert; sonate de tinereţe ale lui Beethoven - op.2 nr.3 şi op.14 nr.2 - şi Sonata de Schubert op.53, o sonată mare, de amplă întindere, în Re major. Principalul criteriu a fost lumina, în sensul unei abordări optimiste. E un repertoriu primăvăratic, cu o tentă de optimism. Toate cele trei sonate sunt în tonalităţi majore.

Ce trebuie să aibă în vedere un pianist, în opinia dumneavoastră, când interpretează, spre exemplu, Beethoven? Care sunt provocările pe care le lansează această muzică?

Beethoven este o personalitate complexă şi dacă în recitalul de astă seară se dezvăluie ca un tânăr impetuos pianist şi cu unde lirice în cea de-a doua sonată a sa pe care o interpretez, op.14 nr.2… Beethoven spuneam că are o personalitate complexă şi deschide şi din punct de vedere formal, dar şi estetic noi căi. Chiar şi în aceste două sonate, scrise mai la tinereţe, găsim elemente noi; introduce scherzoul în sonata op.2 nr.3, cât şi vocalitatea în cea de-a doua sonată pe care o voi interpreta. Îmi aminteşte puţin de o vocalitate de tip italienesc, foarte rar întâlnită în creaţia lui Beethoven.

Spuneţi-ne, în final, ce alte proiecte se anunţă în agenda dumneavoastră pentru viitor.