>

Archived : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 | 2007 | 2005 | 2004 |
You need Flash Player 8 or newer to listen to this clip.

AUDIO. Interviu cu Tatiana Moroșanu despre Concursul de Violoncel ‘Alexandru Moroșanu’

Friday, 23 June 2017 , ora 13.47
 

Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” găzduiește astăzi cea de-a patra ediție a Concursului Național de Violoncel „Alexandru Moroșanu”. Concursul este dedicat memoriei violoncelistului Alexandru Moroșanu care a fost, pentru o lungă perioadă de timp, solist-concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio. Președinta juriului, pianista Tatiana Moroșanu, ne-a oferit mai multe detalii în următorul interviu.

Cum arată în linii mari această a IV-a ediție?

Concursul se va desfășura pe cele trei categorii stabilite: 10-14 ani, 15-19 ani și 20-24 ani. Sunt tineri care vin din toată țara; chiar în acest an avem și un concurent care vine din Germania și avem perspectiva de a organiza în anii viitori, sperăm, un concurs chiar internațional. Acesta se desfășoară pentru promovarea valorilor reale ale artei interpretative românești și am avut în anii precedenți premianți care s-au afirmat ulterior și în viața muzicală internațională, câștigând concursuri internaționale.


Aș vrea să vă întreb care sunt personalitățile ce vor alcătui juriul competiției?

Juriul competiției este alcătuit din violonceliști de renume: domnul Marin Cazacu, anul acesta alături de doamna profesor violoncelistă Anca Vartolomei. Întrucât fiica mea a avut o problemă de sănătare, anul acesta nu va ajunge în juriu, de obicei participând ca președintă. O voi înlocui eu, în calitate de președintă a juriului.


Clubul Rotary oferă o bursă importantă celui mai bine pregătit dintre concurenți. Ne puteți oferi mai multe detalii?

Atât anul acesta, cât și în anii trecuți, la inițiativa Rotary Club București, s-a constituit o bursă care se oferă unui tânăr violoncelist pentru studiul violoncelului pe o perioadă de un an. Bursa este în valoare de 2000 de euro și în ultimul an a fost câștigată de Sofia Blându. De asemenea, Marele premiu al Concursului „Alexandru Moroșanu” este oferit de Grawe Asigurări, cei care organizează acest concurs de la prima ediție și până în prezent. Pe lângă acest mare premiu, sunt premiile I, II și III, oferite tot de Grawe Asigurări.


Interviu realizat de Ana Diaconu