Violoncelistul Cornelius Zirbo va susține un recital pe scena Sălii Radio alături de pianistul Gabriel Gâțan. Evenimentul are loc joi, 1 octombrie.

Proiectul pe care l-am propus pentru Bursa "Moștenitorii României muzicale" a constat într-o serie de masterclass-uri pe care le-am considerat benefice ascensiunii mele ca muzician și pe care mi-am dorit să le punctez. E vorba de o serie de masterclass-uri în Germania, în Statele Unite și în Marea Britanie; muzicieni consacrați, pedagogi despre care toată lumea știe și pe care toată lumea dorește să-i cunoască, să lucreze cu dânșii. Și eu, la rândul meu, am considerat că ar fi fantastic dacă aș reuși să lucrez cu ei.

Ce înseamnă pentru tine, ca student, participarea la masterclass-uri?

Un masterclass poate însemna o foarte bună sursă de inspirație. Noi mergem la masterclass-uri pentru a fi inspirați de muzicienii cu care lucrăm și, din acest motiv, încerc cât de des să particip la masterclass-uri, să lucrez cu muzicieni pe care-i consider maturi și capabili să poată să-mi ofere această inspirație de care povesteam și de care avem nevoie fiecare.

Cum se manifestă la tine inspirația respectivă după ce ai plecat de la masterclass?

Pur și simplu prin modul profesorului de a privi o anumită lucrare sau muzica în general, ți se deschid noi orizonturi, ți se deschid noi moduri de a privi muzica și consider că asta te maturizează, te face să ajungi la statura unui muzician matur.

Înțeleg că vei realiza și o serie de înregistrări speciale în studiourile Radio România. Cum se vor concretiza acestea? Care va fi rezultatul?

Am propus două sonate foarte reprezentative pentru repertoriul violoncelistic și voi avea privilegiul săptămâna viitoare să încep această sesiune de înregistrări alături de colegul meu, Gabriel Gâțan. Suntem amândoi foarte entuziasmați! Este vorba despre sonatele de violoncel de Claude Debussy și George Enescu.

Ai participat la o serie de concursuri în timpul perioadei de izolare socială. Majoritatea muzicienilor a încercat să fructifice acest moment, mulți dintre ei investind mai mult timp în anumite activități pe care poate simțeau că le-au neglijat. În ce domeniu ai încercat să-ți investești tu timpul, în afară de participarea la concursuri?

Fiind pandemie, eu am fost nevoit să mă întorc înapoi în orașul meu natal, în Cluj Napoca. Pentru mine, toată pandemia a fost extrem de benefică. Am avut privilegiul de a petrece mai mult timp cu familia - cu părinții, cu frații - și tot acest moment de respiro pentru mine a fost vital. M-am întors înapoi la București cu forțe noi, forțe proaspete și cu o foarte mate poftă de muncă și de studiu.

Să vorbim despre colaborarea dintre tine și Gabriel Gâțan. Cum v-ați cunoscut și cum de veți cânta împreună în recitalul din 1 octombrie?

Colaborarea noastră a început acum un an. Noi suntem colegi la clasa de muzică de cameră a profesoarei Verona Maier și ne-am dorit foarte mult amândoi să cântăm Sonata de George Enescu. Amândoi fiind foarte mari fani ai compozitorului George Enescu, ne-am dorit foarte mult să interpretăm Sonata nr.2 și, la un moment dat, pe coridoarele conservatorului, povestind și descoperind că avem amândoi aceeași pasiune am decis să începem această colaborare, care s-a dovedit a fi una foarte fericită.

Unii interpreți de vârsta ta preferă să colaboreze cu un corepetitor, uneori chiar cu un cadru didactic al instituției de care aparțin. Care sunt avantajele, din punctul tău de vedere, în colaborarea cu un coleg?

Probabil primul dintre avantaje ar fi faptul că altfel te poți apropia de un coleg. În cazul nostru, noi suntem și prieteni foarte buni; după repetiție putem ieși la o cafea, putem ieși în parc să povestim despre complet alte lucruri care ne apropie și consider că acest lucru se reflectă și în muzică și în colaborarea noastră, ceea ce un lucru pe care-l găsesc absolut fantastic. Iar al doilea beneficiu este faptul că fiind cumva independenți și neavând alte responsabilități, cum ar fi de exemplu cea pe care o are un profesor corepetitor, avem mai mult timp să investim în muncă și în studiu și ne putem întâlni mult mai des decât m-aș putea întâlni cu un profesor care are de acompaniat o clasă întreagă la facultate. Nu există ca unul să fie superior celuilalt, suntem amândoi la același nivel și acest lucru ne face să ne putem spune părerile liber, fără să fim constrânși de vreo presiune; poate acesta ar mai putea fi un alt avantaj al faptului că suntem doi studenți - faptul că fiecare are dreptul la replică și părerea fiecăruia poate fi perfect validă și pertinentă.

Sonata în re minor de Claude Debussy și Sonata op.26 nr.2 de George Enescu sunt cele două lucrări pe care le vom putea asculta în data de 1 octombrie. Ce ar trebui să știm despre cele două opusuri înainte de recital și care a fost motivul pentru care le-ați ales?

Aceste două lucrări, în ciuda faptului că au foarte multe similitudini în ceea ce privește limbajul componistic, sunt două lucrări foarte diferite, foarte diverse. Într-adevăr, Sonata de Enescu poate e cântată un pic mai puțin - a câștigat mai mult teritoriu de când este impusă în etapa a III-a a Concursului Internațional "George Enescu" - însă consider că este o lucrare absolut senzațională și care merită cântată mult mai des. Din punctul meu de vedere, e o lucrare foarte introspectă și prezintă foarte multe din stările și sentimentele compozitorului. Este o lucrare târzie extrem de complexă și, bineînțeles, a necesitat foarte mult timp pentru descoperirea lucrurilor un pic mai abstracte și mai discrete pe care le putem găsi în text. Iar Sonata de Debussy, desigur, este foarte cunoscută și se cântă peste tot; o lucrare foarte scurtă, dar extrem de diversă, în trei părți, pe care sperăm să le putem transmite cu multă bucurie și cu mult drag și entuziasm publicului care ne va asculta.

Nu pot să nu observ că ambele lucrări sunt scrise în secolul XX. Generația nouă este atrasă de muzica modernă mai degrabă decât de alte perioade muzicale?

Personal pot să mărturisesc că sunt mare fan al muzicii moderne, al muzicii secolului XX și doresc să-mi extind repertoriul și în direcția aceasta, dar asta nu înseamnă că nu suntem în același timp atrași și de lucrări din secolul XIX, din clasicism, din baroc, din... chiar muzică contemporană, aș putea spune. Dar, într-adevăr, este una dintre pasiunile mele muzica secolului XX.

Ți se pare o provocare să prezinți aceste două lucrări în același recital având în vedere similitudinile dintre cele două?

Aș putea spune că în cazul Sonatei de George Enescu este o mare provocare într-adevăr pentru că nu am mai cântat-o. Va fi, în cazul meu, premieră absolută. În rest, aștept cu mare entuziasm și cu mare drag să le cânt. Nu am vreo presiune sau vreo teamă de recitalul care urmează, doar faptul că Sonata de George Enescu este extrem de proaspătă.

Evenimentul va avea loc fără public. Ce înseamnă pentru tine?

Nu am mai cântat într-o sală fără public și nu pot să nu mărturisesc faptul că îmi lipsește enorm publicul și mi-aș fi dorit să fi fost sala plină. Dar situația e de-așa natură și trebuie să ne conformăm și trebuie să facem ce putem pentru a ne face vocali și pentru a dovedi faptul că muzica este importantă și că o societate fără artă și fără muzică este incompletă categoric.

Ce proiecte urmează în calendarul tău?

O serie de concerte și recitaturi. Tot așa, nu sunt foarte sigur de forma pe care o vor avea în ceea ce privește publicul. Voi interpreta în luna noiembrie, în Stagiunea de marți seară, în Sala mică a Ateneului Român. În alte stagiuni, cum ar fi stagiunea de la Palatul Suțu. Și sunt, de asemenea, masterclass-uri și festivaluri la care doresc să aplic și la care sper să am șansa să particip. Și, bineînțeles, mi-ar plăcea la un moment dat să mai încerc niște concursuri, dar vom vedea.