Pianistul Florian Mitrea va susține trei recitaluri, pe întuneric, în cadrul evenimentului Unseen CoNCERT in the Dark. Florian Mitrea este printre cei mai apreciați interpreți pe plan internațional și este în prezent profesor la Academia Regală de Muzică din Londra.

Florian Mitrea, veți susține trei recitaluri în cadrul evenimentului Unseen ConCERT in the Dark, care presupune pe scurt susținerea unor recitaluri pe întuneric. Conceptul Unseen reflectă intimitatea actului muzical. Cum vă regăsiți dumneavoastră personal, în acest concept?

Este un concept inovator. Este, practic, concepția unui artist minunat, se numește Cristina Bobe, este un artist, să-i spun, vizionar, care înțelege experiența de concert dintr-un total alt unghi. Cristina este fotogtaf, este artist vizual. Pentru ea, muzica înseamnă mai mult o experiență intimă, o experiență personală, care nu are nimic de-a face cu vizualul, ci se concentrează exclusiv, am putea spune, pe latura audio și pe călătoria pe care muzica ne-o provoacă. Acest lucru m-a fascinat pentru că, sigur, ca muzician lucrez întotdeauna cu arta sunetului și acesta trebuie să fie motivul principal pentru care te apuci să faci muzică. Este o provocare, bineînțeles, este un lucru total neobișnuit, nu mi s-a întâmplat niciodată să trebuiască să cânt în întuneric, în lipsa luminii, dar este o provocare care m-a stimulat și m-a motivat și sunt foarte curios de reacția publicului la sfârșitul acestor evenimente.

Cum se reflectă lucrările din program în tematica evenimentului?

Lucrările din program au fost alese pe tema întunericului. Începem cu o sonată de Beethoven, compusă când deja Beethoven începuse să surzească, putem spune că auzul începe să se întunece. Este vorba despre un întuneric al auzului, care la Beethoven înseamnă însă o spiritualizare a muzicii, o transcendență până la urmă. Deci, iată, un întuneric care de fapt deschide o nouă poartă. Ne mutăm apoi la Mozart, la Fantezia în re minor, care este neterminată. Iată, aici este vorba despre un întuneric care survine în preajma morții, a dispariției fizice. Nu vom ști niciodată cum Mozart și-ar fi dorit să termine lucrarea respectivă. Iată un semn de întrebare într-un întuneric al morții, al dispariției fizice. Urmează o miniatură de Arvo Pärt, se cheamă Für Alina. Pärt a scris lucrarea aceasta pentru o prietenă de familie, care trecea printr-o dramă personală. Iată, este vorba despre un întuneric al singurătății, al despărțirii. Iar ultima lucrare, sonata Fantezie, după o lectură de Dante, de Franz Liszt, este de fapt o personificare a întunericului, am putea spune, un întuneric al infernului al lui Dante și ajungem la sfârșit, mântuiți. Practic, ajunge în tonalitatea fa diez major, tonalitatea mistică, așa cum o numea Liszt, ajungem mântuiți la sfârșit. De fapt, aceasta era întreaga filosofie a lui Liszt și a ginerelui său Wagner, că muzica mântuiește, muzica ajunge la sfârșitul lucrării la o salvare, practic. Publicul ajunge salvat. Evenimentul este multifațetat. Începe cu o proiecție vizuală, cu o muzică contemporană, scrisă special pentru acest eveniment și omul de artă, Cristina Bobe, a gândit acest lucru, per total. Va fi o experiență absolut holistică pentru public.

Lucrările din program le-ați lucrat special pentru acest recital?

Sonatele de Beethoven și de Liszt sunt parte din repertoriul standard, aș spune, al instrumentului. Nu sunt neapărat lucrate pentru acest spectacol. Lucrarea de Arvo Pärt mi-a fost cerută de către Cristina Bobe. A considerat-o absolut potrivită acestei concepții, dar ceea ce este frumos este faptul că muzica face conexiuni între secole, între idei, între filosofii. Muzica are această putere inexplicabilă de fapt, de a exprima mai mult decât arată partitura la început și de a exprima mult mai multe, în momentul când se fac aceste conexiuni cu alte lucrări sau cu alte concepte artistice, cum este în cazul de față, un concept vizual.

La finalul fiecărui recital știm că publicul este invitat să participe la o discuție liberă cu artiștii. Ce încurajează din punctul dumneavoastră de vedere aceste discuții?

Sigur, suntem foarte interesați până la urmă de reacția publicului în acest nou gen de eveniment. Acest concept, să spunem, este la ediția a doua și au fost niște reacții extraordinar de interesante. O persoană din public a spus la un moment dat că, pur și simplu, s-a imaginat într-o poiană luminoasă pe durata întregului concert. Deci, e vorba până la urmă de un drum cu două sensuri. Sigur, noi ca organizatori, ca artiști propunem, iată, un nou concept publicului și suntem interesați să aflăm cum este el perceput sau poate că vor avea și alte întrebări pe care nu le-am putea altfel adresa decât prin această discuție liberă, dar acest gen de întâlnire cu publicul este, de fapt, din ce în ce mai întâlnit în Europa. Este un lucru care se practică din ce în ce mai mult și cred că este un lucru foarte bine venit și foarte avantajos. Practic, rupe această barieră între muzician, între artist și public.