În ianuarie, juriul din partea International Classical Music Awards (ICMA) a anunțat lansarea Premiului Classeek pentru a promova un tânăr muzician extraordinar în rândul finaliștilor din Classeek Ambassador Program, o platformă dedicată artiștilor în devenire, a cărui principal scop este realizarea unui program anual destinat descoperirii, oferirii sprijinului și promovării tinerilor artiști promițători de muzică clasică. Marc-André Teruel, un contrabasist la origini francez-austriac, este primul căruia i-a fost acordat acest premiu nou ICMA. Își va primi trofeul pe 21 aprilie la ceremonia premiilor ICMA din Wroclaw, Polonia. Charlotte Saulneron reprezentant ResMusica și membru al juriului, i-a luat un interviu muzicianului.

Când se vorbește despre munca ta, de cele mai multe ori este adusă în discuție abilitatea de a "împinge către crearea unor noi limite". Ești de acord cu această abordare? Și dacă da, ne poți povesti despre aceste limite?

În lumea muzicii clasice, contrabasul este supus multor clișee: prea jos pentru a fi un instrument solo, de fiecare dată obligat să acompanieze, lipsit de repertoriu. Din punct de vedere istoric, instrumentul respectiv a avut mereu un rol de acompaniere. Când se vorbește despre munca pe care o depun alături de "crearea unor noi limite", rămân plăcut impresionat întrucât este un semn că lucrurile încep avanseze: percepția asupra contrabasului se schimbă. Cea mai mare problemă a contrabasului este gama sa joasă, ce îl împiedică să fie perceput ca un instrument solo. O particularitate a modului în care cânt este fapul că folosesc o acordare diferită (exact ca pe timpul Barocului): instrumentul meu este acordat mai sus, ce îl duce dintr-un registru de bas în unul de bas-bariton.

Cum devine cineva cântăreț la contrabas? Îți reflectă cumva personalitatea instrumentul?

Este o întrebare destul de interesantă pe care mi-o adresez și eu de multe ori, având un răspuns atipic. Născut într-o familie de muzicieni, am început să cânt la vioară la vârsta de 4 ani. Mi-am dat seama destul de devreme că nu era ceea ce aveam nevoie. Aveam nevoie de un instrument mult mai mare, mai profund. Mi se spunea adeseori că aveam prea multă forță. La vârsta de 5 ani am descoperit violoncelul, un instrument ce deja îmi plăcea mult mai mult. Abia la vârsta de 10 ani mi-am dat seama că mărimile violoncelului nu mă mai mulțumeau, așa că am decis să merg mult mai departe: contrabasul. Sunt de părere că fiind un contrabasist, instrumentul îmi reflectă într-o oarecare măsură trăsături de caracter. Zi de zi, contrabasiștii se confruntă constant cu limitele fizice ale corpului uman. Doar pentru a te deplasa cu instrumentul respectiv, trebuie să fii creativ pentru a ajunge la destinație, iar instrumentul e atât de masiv și de dificil de stăpânit încât ai nevoie de multă forță fizică. Sunt o persoană ce simte mereu nevoia de a se proiecta dincolo de propriile limite (de exemplu la sport). Ceea ce mă fascinează în viață este să avansez mereu și să descopăr o nouă provocare.

Ce piesă te reprezintă cel mai mult ca instrumentist, și de ce?

Cred că vorbesc în numele multor artiști când spun că este imposibil să te limitezi la o singură piesă. Ceea ce face lumea frumoasă este diversitatea, și același lucru se aplică și pentru mine când vine vorba de muzică. Să poți să cânți de-a lungul perioadelor diferite din istoria muzicii este ceea ce mă umple de energie în fiecare zi. Cu toate acestea, Romantismul este o perioadă de m-a atras dintotdeauna și mi se potrivește foarte bine.

Și spre ce piesă ai dori să-ți îndrepți eforturile, fie din punct de vedere al cântatului sau a interpretării? Sau din oricare alt punct de vedere!

Sunt atât de multe piese pe care îmi doresc să le cânt. Întotdeauna îmi spun că sunt muzician înainte de contrabasist: ce mă atrage este muzica frumoasăși îmi văd instrumentul ca pe o unealtă menită accesării acelei muzici. Una dintre următoarele piese la care am să lucrez este ciclul Dichterliebe op. 48 de Robert Schumann.

Dacă ar fi să visezi o seară muzicală ideală ca interpret, ce fel de program ai concepe și ce muzicieni și orchestre ai invita să ți se alăture pe scenă?

O seară muzicală ideală poate fi diferită pentru fiecare. Ceea ce este important pentru mine este să interpretez muzica divină a unui compozitor de primă clasă alături de muzicieni ce-mi împărtășesc dragostea pentru muzică. Pentru mine, compozitori de primă clasă sunt Bach, Beethoven, Brahms, Schumann etc. Visul meu ar fi să cânt ca solist cu Orchestra Filarmonică din Viena.

Tinerețea ta te determină să demitizezi un repertoriu ancorat într-un univers mai degrabă conservator, grație unei relații cu rețelele de socializare ce lasă loc dezvoltării în cadrul lumii de muzică clasică. Pentru tine, acest proces este unul fabricat sau instinctiv?

Asemenea tuturor aspectelor din viața mea, instinctul domină. Abordarea mea față de rețelele de socializare este foarte instinctivă și sunt de părere că este destul de important să poți fii autentic față de propria persoană și, desigur, față de lume.

Ai câștigat deja foarte multe premii (competiția Rhan Musikpreis, Primul Anton Bruckner de la Orchestra Simfoniei din Viena, premiul de la competiția Karl Ditters von Dittersdorf etc.) Ce consideri că îți va aduce obținerea acestui premiu Classeek din partea ICMA?

Este o mare onoare pentru mine să am șansa de a fi beneficiarul unui asemenea premiu. Având o astfel de misiune deosebită, este important să ai parte de sprijin. Acest premiu este o oportunitate minunată de a atinge o audiență mai vastă și de a surprinde lumea cu contrabasul, dar, mai mult de atât, este un semn al încrederii, nu numai în sine, ci și în misiunea mea: de a aduce contrabasul solo în atenția publicului general în același mod în care vioara sau pianul sunt portretizate.

Și într-un sfârșit, acum că te cunoaștem mai bine, Marc-André Teruel, ne poți prezenta instrumentul tău?

De-a lungul anilor, am avut oportunitatea de a cânta la diferite instrumente vechi, experiență din care am învățat multe. Fiecare instrument are un suflet diferit, și, asemenea unei persoane, trăsături de caracter diferite. Nu pot cânta la fel la fiecare instrument. Ai putea spune că fiecare instrument trebuie să mă învețe mai întâi cum să cânt la el pentru a putea să dobândesc abilitatea de a-i pune în evidență diferitele trăsături. La momentul actual, am ocazia să cânt la un contrabas vienez din 1827, construit de Martin Stoß. Pentru mine, acest contrabas are un caracter foarte puternic, foarte extrovertit, dar este încăpățânat pe alocuri și nu se lasă bătut. Puțin asemănător mie!