>

Archived : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 | 2007 | 2005 | 2004 |

Interviu cu compozitorul Dan Dediu, Președintele UCMR

Monday, 8 May 2023 , ora 10.09
 


Domnule Dan Dediu, Gala Premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România va fi nu doar o festivitate de premiere, ci un adevărat spectacol ce va ilustra diversitatea preocupărilor din sfera componisticii românești și, totodată, primul eveniment festiv organizat de Uniune de când dumneavoastră ați preluat mandatul de Președinte. O gală despre ale cărei semnificații și simboluri v-aș ruga să ne vorbiți în deschiderea acestui dialog.

Într-adevăr, aveți perfectă dreptate! Este o premieră, pentru că, până acum, Premiile Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor se acordau în frumoasa Aulă a Palatului Cantacuzino de pe Calea Victoriei. Dar, după cum se știe, Palatul a intrat în consolidare și noi ne-am strămutat pentru o vreme în altă parte, astfel încât am simțit nevoia să ne adunăm laolaltă cu toții, cu publicul meloman și să facem acest efort (pentru că este vorba de un efort) cu ajutorul prietenilor noștri interpreți. Și aici vorbesc despre Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, vorbesc despre Corul de Copii Radio, vorbesc despre duo-ul Nadia Trohin și Mircea Tiberian și, nu în ultimul rând, despre un ansamblu emblematic în contemporaneitate, Flaut Power al lui Ion Bogdan Ștefănescu.

Trebuie să remarc aici faptul că ne-au sărit imediat în ajutor instituții venerabile din țara noastră - cum sunt Radio România, Universitatea Națională de Muzică din București, Opera Națională din București, cea care ne-a pus la dispoziție cu generozitate sala. Și aici, rolul directorului general Daniel Jinga trebuie subliniat; încearcă cu fiecare manifestare să aducă muzică românească în sălile operei. Și, de asemenea, pentru că tot vorbeați de simboluri și semnificații... ar mai fi faptul că, iată, toate secțiile Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor sunt reunite, indiferent de estetica muzicală abordată și indiferent de genul muzical abordat. Și aici, să nu uităm, nu este o gală numai pentru compozitori, este și o gală pentru muzicologi, pentru că noi premiem și volume de istoriografie, de sistematică muzicologică și de publicistică.

Așadar, avem o paletă largă. Premianții noștri sunt, unii dintre ei, mari personalități ale culturii muzicale românești; alții dintre ei sunt tinere speranțe care, iată, prin votul membrilor fiecărei secții, au ajuns în această ipostază de a fi premianți.

Sperăm ca acest spectacol să fie de bun augur. În orice caz, împreună cu colegul meu, vicepreședintele Uniunii, Nicolae Gheorghiță, am machetat un program artistic succint - punct ochit, punct lovit, ca să mă exprim așa - și iată că ne aflăm în prezența unei gale festive de acodare a unor premii un pic atipică față de ceea ce se obișnuiește în România. Și anume, fără nominalizări. Nominalizările au fost făcute în cadrul secțiilor Uniunii - aici avem doar decernarea premiilor și momente muzicale care să despartă secțiunile și genurile muzicale premiate.

Vor fi pe scenă importante personalități ale culturii muzicale românești și eu sper ca această primă manifestare sub formă de spectacol să aibă o continuare și în anii viitori.


Privind această gală, probabil că orice spectator ar pleca cu gândul către deja tradiționala Gală a Premiilor UNITER...

Evident că toată lumea se raportează la asta, pentru că este paradigmatică.


Este greșită această asociere sau considerați că Gala UCMR este o binevenită și o necesară punere pe tapet, în mod festiv, a ceea ce înseamnă succesul muzicii românești în contextul cultural actual?

Gala UNITER are o tradiție foarte mare, legată și de numele marelui actor care a fost Ion Caramitru. Noi nici nu vrem să ne diferențiem prea mult; oricum ne diferențiem pentru că nu avem nominalizări. Suspansul există, dar sub altă formă. Pe de altă parte, formatul galei noastre nu este unul centrat pe figura unui lider, ci fiecare secretar al secțiilor - avem 7 secții și 2 subsecții - își va prezenta proprii premianți; pentru că ei i-au votat și întreaga responsabilitate le aparține.

Și mai este un lucru. Învățăm din greșeli, învățăm și din sugestiile pe care le vom primi și cred că, la un moment dat, Gala UCMR sub formă de spectacol își va găsi propriul format, propriul făgaș, cum este și un pârâu care curge și, până la urmă, își găsește făgașul. Nu e nevoie să imităm alte gale, dar sigur că o gală este oarecum echivalentă cu un rit de trecere. Pentru că un premiu este o modalitate de validare culturală pe care o fac profesioniștii pentru profesioniști și lucrul ăsta nu este puțin, este un element prin care uniunea noastră a trecut. Iată, este a 52-a decernare a premiilor Uniunii, s-a început din 1957, și de data asta se face sub formă de spectacol.

Sperăm că și alte idei ne vor veni și următoarele gale ale Premiilor UCMR, în anii viitori, vor fi din ce în ce mai complexe și din ce în ce mai spectaculoase.


Se apropie finalul primului an în care dumneavoastră, domnule Dan Dediu, ați condus UCMR-ul... Cum a decurs acest an, domnule Dan Dediu? A fost un an greu?

Nu pot să zic că a fost ușor, ca să mă exprim eufemistic. A fost un an în care am învățat foarte multe, ne-am lovit și de foarte multe opacități și de multe neînțelegeri. Pe de altă parte, am încercat să le rezolvăm cu calm cu colegii mei, să ne vedem de treabă, să facem lucrurile așa cum știm. Uneori, lucrurile se acumulează în adânc, ca într-o clepsidră, oamenii nu le văd îndeajuns, dar ele sunt acolo și, la un moment dat, se va vedea acel deal de nisip care se strânge dintr-un firicel care curge în fiecare zi, pentru că, muncind, pe principiul termitierei - cum spunea Mircea Cărtărescu, se acumulează. Și noi am acumulat și experiență, am acumulat și elemente care ne vor folosi în viitor. Bunăoară, biblioteca noastră. Avem o bibliotecă de peste 100 de ani, cu manuscrise, cu partituri, cu știme... Lucrurile astea nu se văd, dar fără ele cultura muzicală românească ar fi infinit mai săracă.


Deja se văd! Am văzut un site nou și foarte proaspăt, cu multă informație...

Mă bucur că spuneți asta, pentru că am muncit mult la el. Am muncit 5 luni la site pentru a face un site transparent, ușor de văzut, cu informație adusă la zi și, sigur, se mai poate îmbunătăți.


Vă mulțumim foarte mult, domnule Dan Dediu și mult succes!

Interviu realizat de Monica Isăcescu