Muziciana susține sâmbătă, 24 iunie, un recital de pian în cadrul Athenaeum Summer Festival.

Doamnă Gulsin Onay, vă rugăm să ne vorbiți despre anii formării și despre parcursul dumneavoastră profesional.

M-am născut în Istanbul, iar primul meu profesor de pian a fost mama mea, o pianistă excelentă, foarte muzicală și o adevărată virtuoză. Tatăl meu a fost violonist, iar ei s-au întâlnit la Universitate, în Stuttgart. Tatăl meu este german, iar după terminarea studiilor a venit împreună cu mama mea la Istanbul, unde s-au căsătorit. Din câte îmi amintesc, am început să cânt la pian ca o joacă, cu mare bucurie, iar la vârsta de 3 ani am început să studiez cu mama mea, urmând ca la 6 ani să am primul concert, la Sala Radio din Istanbul.

În Turcia există o lege care le permite copiilor performanți să studieze la Paris, acoperind costurile necesare pentru a fi însoțiți de părinți. Eu am obținut această bursă și, la 12 ani, am plecat la Paris, unde l-am avut profesor pe Pierre Sancan, iar la 16 ani ani am obținut prima distincție la un concurs. După aceea, am studiat cu Nadia Boulanger, care a fost, după cum știți, profesoară a numeroși muzicieni, având o personalitate admirabilă. Pe mine mă impresiona de fiecare dată când mă reîntâlneam să lucrez cu ea; era ca și cum descopeream noi fațete ale lucrărilor pe care le studiam la acel moment. Mai apoi, l-am avut profesor pe Pierre Fiquet, un profesor mai puțin cunoscut, care oferea lecții private în locuința sa. El a fost discipolul unui pianist care studiase cu Liszt și Busoni. A fost pentru mine o mare descoperire pentru că avea o tehnică specială și de la el am "reînvățat" să cânt la pian după metoda sa. Urmându-i indicațiile, sonoritatea pianului se schimba semnificativ.

Mai târziu, la Hanovra, am studiat cu Bernhard Ebert, un maestru în interpretarea muzicii germane, lecțiile cu el aducând, de asemenea, un plus important în educația mea. Mai târziu, am realizat un fel de sinteză a informațiilor pe care le auzisem pentru a îmi forma propriul stil de a cânta la pian.

Am participat la o serie de competiții, pentru care am pregătit repertorii de mare anvergură. De asemenea, am avut ocazia să concertez alături de orchestre și dirijori importanți, printre care se numără Andrey Boreyko, Edward Gardner sau Vladimir Ashkenazi. M-am simțit onorată să pot cânta alături de acești mari dirijori, iar una dintre cele mai dragi amintiri din cariera mea este momentul când am cântat Concertul nr. 3 de Rahmaninov cu Ashkenazi la pupitrul dirijoral. Am învățat multe de la mari muzicieni și am avut ocazia să iau contact cu modul în care aceștia abordează lucrările muzicale. Deoarece încă de la 18 ani aveam concerte cu mari orchestre, interpretând lucrări de Rahmaninov sau Ceaikovski, nu am mai mers la școală, iar întâlnirile și repetițiile cu dirijorii și ansamblurile orchestrale au însemnat propria mea școală.

Pe parcursul ultimilor 20 de ani, am organizat un festival la Gumulsluk la care participă artiști din toată lumea, care vin să ofere cursuri de măiestrie tinerilor muzicieni turci.

Înainte de plecarea mea la Paris, profesorii mei din Turcia au fost Mithat Fenmen și Ahmed Adnan Saygun, aceștia având un rol important în pregătirea mea. Compozițiile lui Saygun au un loc aparte în repertoriul meu. El este un compozitor turc important, iar lecțiile cu el au însemnat baza mea muzicală. Lui i-a fost profesor Vincent d'Indy și a lucrat de asemenea cu Bela Bartok în culegerea de cântece populare. Creația sa cuprinde genuri diverse, de la oratoriul "Yunus Emre" la concerte pentru pian, vioară, violoncel, lucrări pentru pian. M-a bucurat faptul că mi-a dedicat cel de-al doilea concert pentru pian al său. Eu am cântat pe numeroase scene lucrările sale, cu precădere cele două concerte pentru pian. De asemenea, Mithat Fenmen a fost elevul lui Cortot, deci mi-a transmis școala franceză de pian.

Ca să concluzionez, consider că maniera mea de a cânta la pian este o sinteză între școlile lui Cortot, Liszt și Busoni, fiecare fiind diferite și valoroase în felul lor.

Cum ați spus, sunteți și o promotoare a muzicii contemporane, numeroși compozitori dedicându-va lucrări pentru pian pe care le prezentați pe diverse scene din lume. Acesta este și cazul compozitorului Ahmet Adnan Saygun, din creația căruia aduceți la București Sonatina op. 15, în primă audiție în România. Cum ați descrie această lucrare?

Aceasta este o lucrare de tinerețe, op. 15. Saygun nu mi-a sugerat niciodată să îi cânt lucrările; inițiativa de a-i descoperi piesele mi-a aparținut. Eu l-am întrebat adesea: "Ce lucrări de ale tale aș putea cânta?", iar într-una din zile mi-a arătat partitura Sonatinei op. 15, care mi-a plăcut foarte mult. El nu o considera o lucrare foarte bună, dar mi-a spus că dacă îmi place, o pot cânta. După aceea, am interpretat lucrarea de sute de ori, uneori cu mici modificări aduse de mine, după ce am avut acordul său. El consideră acum lucrarea aparținându-mi mai mult mie decât lui.

Prima mișcare prezintă o structură armonică modală, cu câteva culori impresioniste pe parcurs. A doua parte are o atmosferă foarte anatoliană, iar a treia parte este foarte vie, având un ritm de dans, ce aduce motive tradiționale de la Marea Neagră. Îmi este foarte dragă această lucrare și sunt foarte bucuroasă că o pot aduce în fața publicului român.