>

Archived : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 |

Elena Bibescu, in casa lui George Enescu

Tuesday, 5 May 2009 , ora 13.43
 
Bookmark and Share
Unicul portret pictat al Principesei Elena Bibescu va fi expus la Muzeul National "George Enescu"

Singurul portret pictat al Elenei Bibescu, personalitate a sfârsitului de secol XIX careia George Enescu îi datoreaza lansarea în viata culturala pariziana, a fost achizitionat de Muzeul National "George Enescu" si urmeaza sa faca parte din expozitia permanenta a institutiei bucurestene.

Tabloul fost câstigat de Muzeul "Enescu" în urma unei licitatii ce a avut loc la Hotelul Drouot din Paris, una dintre cele mai importante case de licitatii din lume, specializata în vânzarea de antichitati. Participarea la o licitatie internationala consituie o premiera pentru Muzeul din capitala, care, pentru aceasta lucrare de arta, a platit suma de 4800 de euro. Directoarea institutiei bucurestene, Laura Manolache, a declarat pentru "Evenimentul zilei" ca "tabloul îsi face pe deplin loc în Muzeul National George Enescu, având în vedere ca relatia dintre acesta si principesa Elena Bibescu reprezinta o cheie necesara întelegerii carierei de exceptie a muzicianului."

Pianista princiara

Principesa Elena Bibescu a fost fiica lui Manolache Kostaki Epureanu, ministru si prim-ministru în timpul domniilor lui Alexandru Ioan Cuza si Carol I si sotie a Principelui Alexandru Bibescu. A studiat pianul cu Anton Rubinstein la Conservatorul din Viena si s-a specializat apoi în arta interpretativa la Paris cu Marc de la Nux. Din pacate, despre Principesa Bibescu se vorbeste prea putin astazi, situatie la care contribuie si faptul ca nu exista nici o înregistrare cu interpretarile sale (Principesa preferând sa dea recitaluri în salonul propriu).

"Vice-mama" lui George Enescu

Anul trecut, în 5 martie, Radio România Muzical difuza un reportaj de la lansarea cartii "Principesa Elena Bibescu - marea pianista" de C.D. Zeletin. În acest volum scriitorul vorbeste si despre celebrul salon literar si artistic - frecventat de personalitati precum Marcel Proust, Charles Gounod, Ernest Chausson sau Gabriel Fauré - pe care aristocrata l-a avut la Paris timp de peste 30 de ani. Unul dintre marile merite ale Elenei Bibescu a fost acela de a îl lansa în viata culturala pariziana pe George Enescu. Episodul este subliniat de C.D. Zeletin, în cartea caruia citim (la pag. 15): "La o larga cuprindere a vietii unui om descoperim existenta unui moment de apogeu, caruia îi patrundem sau nu semnificatia. (...) E marele eveniment al vietii, e clipa care creeaza.(...) Pentru Principesa Bibescu, aceasta clipa este debutul componistic al lui George Enescu la Paris, în 1898, cu Poema româna." Într-adevar, Enescu a fost constant sustinut de cea pe care parizienii o cunosteau sub numele de Hélcne Bibesco; dupa absolvirea Conservatorului din Viena, compozitorul si-a continuat studiile la Conservatorul din Paris si a debutat în cadrul Concertelor Colonne datorita Elenei Bibescu. În semn de pretuire pentru cea pe care nu s-a ferit sa o numeasca în public "vice-mama", Enescu i-a dedicat multe dintre compozitiile sale.

Tabloul semnat Henri Martin

Portretul Principesei Elena Bibescu, realizat de pictorul francez Henri Martin, este descris de istoricul de arta Gabriel Badea Paun - care traieste în prezent la Paris si a informat conducerea Muzeului "Enescu" în legatura cu vânzarea tabloului -"Tuse scurte, paralele, rezultatul influentei curentului neoimpresionist construiesc într-o cromatica ideala visarii forma modelului. Lucrarea este încadrata într-o rama neogotica conceputa special pentru ea, care accentueaza impresia de reverie, situând-o într-o epoca atemporala, tema scumpa simbolistilor, ale caror idealuri comanditara operei si pictorul cu siguranta le împartaseau. Este, cred, singura opera a lui Henri Martin pastrata într-un muzeu din România", a mai declarat Gabriel Badea Paun pentru ziarul "Evenimentul zilei". 

Expunerea tabloului

Directoarea Muzeului National "George Enescu" din Bucuresti, Laura Manolache, a anuntat în cadrul unui interviu acordat postului nostru de radio ca tabloul va fi expus începând cu data de 5 mai, în Aula Palatului Cantacuzino, ceremonia de dezvelire a picturii fiind însotita si de un recital de pian la patru mâini, oferit de muzicienii Corina Raducanu si Eugen Dumitrescu.