>

Archived : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 |

Muzică medievală și contemporană la 'Țintea muzicală'

Thursday, 18 July 2013 , ora 10.48
 


Între 18 și 21 iulie are loc în județul Prahova și în București Festivalul internațional de muzică clasică și contemporană "Țintea Muzicală". Organizatorii manifestării - Asociația OPUS, Casa Teodorescu și AKIES Music Today - vă invită și de această dată la o incursiune în istoria muzicii privită prin prisma contemporaneității.

Ediția a V-a a festivalului este pusă sub semnul VOCII. Ea aduce alături lucrări în primă audiție semnate de compozitorii Nicolae Brânduș, Jean-Pascal Chaigne, Dan Dediu, Adina Dumitrescu, Sebastian Dumitrescu, Dieter Kaufmann și Dana Cristina Probst alături de muzică din Codexul Montpellier - cea mai importantă colecție de piese de polifonie vocală medievală, aproape necunoscută în România. Pe parcursul a patru zile publicul este invitat la o întâlnire de excepție cu farmecul deosebit al pieselor de secol XIII, în cea mai mare parte a lor având texte în limba franceză veche sau latină, dar și cu ineditul replicilor sonore contemporane.

Concertele au loc în podul Casei Teodorescu din Țintea-Băicoi, la Biserica romano-catolică "Christos Rege" din Ploiești și Muzeul Național al Țăranului Român din București, iar soliști sunt Carolina Astanei - mezzosoprană, Sebastian Dumitrescu - electronică, Ulrich Kaufmann - video, Roxana Moișanu - harpă celtică, Sapia Nedwed - dans, Maria Magdalena Probst - violoncel, Otto Probst - pian electric/ orgă, Cristina Radu - soprană, Sextetul vocal "București" condus de Emanuel Pecingină, Mladen Spasinovici - violoncel și Irina Ungureanu - soprană.

Ca ultim punct în programul festivalului, duminică 21 iulie are loc în premieră în România spectacolul de video-teatru-dans Klang.Raum.Frau - symphonie pour une femme seule după " symphonie acousmatique" și "Lui comme elle", cu texte de Elfriede Jelinek, al compozitorului austriac Dieter Kaufmann.

Concertele organizate de "Țintea Muzicală" și workshopul de compozitie sunt prezentate de muzicologii Alexandru Bădulescu, Ruxandra Arzoiu și Alina Velea - acestea din urmă, realizatoare de emisiuni la Radio România Muzical.

Programul ediției a V-a a Festivalului "Țintea Muzicală":

JOI 18 iulie ora 19 - Concert - DINCOLO DE VOCI

Biserica Romano-catolică "Christos Rege"

Ploiești, str. Ștefan cel Mare nr.13

VINERI 19 iulie ora 16 - Workshop - REPLICI LA POLIFONII MEDIEVALE

Țintea, casa Teodorescu

Țintea, oraș Băicoi, str. Albăstrelelor nr.25

ora 19 - Concert - VOCILE ASCUNSE

Țintea, casa Teodorescu

SÂMBĂTĂ 20 iulie ora 11 - Concert - VOCILE TRUBADURILOR

Țintea, casa Teodorescu

DUMINICĂ 21 iulie ora 19 - Concert - VOCI ȘI SUNETE

București, Muzeul Național al Țăranului Român

Sala Irina Nicolau

Șoseaua Kiseleff nr.3 - Intrarea prin str. Monetăriei

Intrarea la toate concertele este liberă.