>

Archived : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 |

21 septembrie 2013 - s-a stins compozitorul și muzicologul Roman Vlad

Thursday, 26 September 2013 , ora 14.09
 

În 21 septembrie a încetat din viață la Roma, la vârsta de 93 de ani, compozitorul și muzicologul Roman Vlad, personalitate a vieții muzicale internaționale care a avut și calitatea de președinte de onoare al Festivalului și Concursului "George Enescu", ediția din 2001.

Născut la Cernăuți, în 29 decembrie 1919, Roman Vlad s-a stabilit în 1938 în Italia, căpătând cetățenia în 1951. A studiat în orașul natal și apoi la Academia Santa Cecilia din Roma, cu Alfredo Casella. După cel de-al doilea război mondial și-a continuat afirmarea ca pianist concertist și compozitor, devenind din ce în ce mai apreciat și în domeniul muzicologiei, pe terenul căreia a fost considerat un specialist în creația lui Igor Stravinski.

Roman Vlad a fost, în timp, director artistic al Teatrului "Scala" din Milano, președinte al Societății Italiene de Muzică Contemporană, director artistic al festivalului "Maggio Musicale Fiorentino" și al Operei din Florența, superintendent al Operei din Roma. Între anii 1973 și 1989 a ocupat funcția de director artistic al Orchestrei Simfonice RAI din Torino.

Compozitorul Roman Vlad a primit Premiul "Enescu" în 1942. A semnat muzica pentru coloanele sonore a peste 20 de filme, în 1950 primind premiul Nastro d'Argento pentru partiturile sale cinematografice.

Roman Vlad în presa italiană