>

Archived : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 |

Cristian Mandeal - la Sala Radio, alături de pianista Oxana Corjos și Orchestra Națională Radio

Monday, 2 December 2013 , ora 11.43
 

Vineri, 6 decembrie (19.00), Moș Nicolae sosește și la Sala Radio pentru a aduce un dar artistic melomanilor bucureșteni. Și cum un cadou de sărbători nu poate fi decât unul special, veți descoperi în cutia muzicală pe care o veți deschide o poveste cu doi compozitori germani care au născut legende - Brahms și Wagner - în interpretarea Orchestrei Naționale Radio. Surpriza va fi sporită de prezența dirijorului Cristian Mandeal la pupitru și de participarea pianistei Oxana Corjos, artistă distinsă cu mai multe premii și care a susținut de curând un concert la Academia Santa Cecilia din Roma.

Și pentru că întâmplările speciale se înlănțuie mereu într-o poveste, lucrările pe care le veți asculta pe 6 decembrie la Sala Radio desenează inedite legături între mari nume ale lumii muzicale.

În prima parte a serii vă veți bucura de Concertul nr. 1 în re minor pentru pian și orchestră semnat de Brahms, supranumit adesea - datorită rigorii formelor operelor sale - un clasic în epoca romantică. Concertul său este unul controversat, tocmai din acest motiv stârnind mereu interesul publicului: premiera absolută a avut loc la Hanovra - iar ca solist la pian a fost compozitorul însuși - pentru ca după un succes răsunător aici, 5 zile mai târziu, la Leipzig, opera să fie primită exprem de refractar! Se spune că accentele tragice din concertul său sunt o traducere a emoțiilor resimțite de Brahms în urma încercării de sinucidere a bunului său prieten, compozitorul Robert Schumann.

În a doua parte a serii, cu prilejul bicentenarului Richard Wagner - 200 de ani de la nașterea genialului compozitor - veți asculta mai multe fragmente din celebrele sale opere: Uvertura operei Tannhäuser, Kharfreitagszauber din Parsifal, Marșul funebru la moartea lui Siegfried din Amurgul zeilor și Cavalcada Walkiriilor din Walkiria. Și aici legăturile din lumea muzicii sunt speciale, pentru că prima interpretare a uverturii din Tannhäuser în concert, desfășurată tot la Leipzig, a fost dirijată de un alt mare compozitor german, Felix Mendelssohn.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmediosemnalizate "Bilete.ro", în Magazinele Germanos și la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.