>

Archived : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 |

Big Band-ul Radio are invitați speciali

Wednesday, 21 May 2014 , ora 13.15
 

Astăzi, 21 mai (ora 19:00), la Sala Radio, vă așteaptă Big Band-ul Radio, dirijat de Ionel Tudor. Soliștii invitați: Petrică Andrei și Elena Moroșanu. Amfitrionul serii este Florian Lungu.

Big Band-ul Radio, creat în 1949, are la activ un număr considerabil de concerte, colaborări în emisiuni de televiziune și participări la festivaluri, fiind dirijat de-a lungul timpului de mari artiști: Sile Dinicu, Cornel Popescu, Ion Cristinoiu și Ionel Tudor.

Dirijor, compozitor și orchestrator extrem de apreciat și de premiat, Ionel Tudor, a diversificat considerabil activitatea Big Band-ului Radio, orientându-se nu doar spre muzica ușoară, ci și spre jazz, blues și chiar rock.

Absolvent al Academiei de Muzică București, secția compoziție jazz, Petrică Andrei, a debutat în 1993 la Festivalul internațional de jazz de la Sibiu unde a obținut marele premiu și a fost apoi premiat la numeroase concursuri de gen. Recunoașterea internațională i-a adus colaborări cu nume mari ale jazz-ului românesc și internațional. În anul 2000 a realizat primul disc în formulă de trio - Tribute to Herbie, album premiat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - cel mai bun disc de jazz. Cea mai recentă apariție discografică a sa se numește Dedicated Waltz, realizat în 2012.

Elena Moroșanu este membră a grupului vocal Jazzappella. S-a format sub îndrumarea Ancăi Parghel, a participat la manifestări importante de gen, dar a cântat și pe scena Festivalului George Enescu. În 2009 a obținut, la Sibiu, premiul pentru cea mai bună solistă vocală de jazz. Este studentă în anul IV la Universitatea Națională de Muzică București, Facultatea de Jazz, la clasa lui Mircea Tiberian.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos și la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 și 44 până la stația Radio România - Piața Virgiliu (Str. Berzei la intersecția cu Știrbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteți de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere - Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Știrbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu - autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.