Maeştri ai artei polifonice

În finalul episodului trecut l-am amintit pe Paul Hofhaimer, considerat unul dintre cei mai înzestraţi organişti ai timpului său. Printre cei care-l apreciau se numărau, se pare, şi Vadian sau Paracelsus. Hofhaimer a fost unul dintre cei doi compozitori germani ai vremii care s-a făcut remarcat şi în ţările din jurul său. Reputaţia lui era atât de mare, încât în 1515, împăratul Maximilian şi regele Poloniei l-au făcut conte, alături de distincţia nobiliară acordându-i şi titlul de "Prim organist al imperiului". Elevii săi numeroşi i-au preluat tehnica şi au făcut-o cunoscută şi în alte ţări din afara Germaniei, discipoli de-ai săi întâlnindu-se şi în cadrul şcolii veneţiene timpurii. Din păcate, puţine dintre partiturile sale pentru orgă au rezistat timpului, ca o ironie a sorţii, exact în domeniul în care Hofhaimer excela.

Tot în episodul trecut aminteam alţi doi autori care, alături de Paul Hofhaimer, au contribuit la crearea unei prime şcoli polifonice germane: Adam von Fulda şi Heinrich Finck. Contemporan cu Guillaume Dufay, Adam von Fulda, sau Adam din Fulda a fost capelmaestru la curtea din Saxonia, profesor de muzică la Universitatea din Wittenberg dar şi un membru al cercului umanist din Erfurt. De asemenea, tratatul său De Musica a avut un rol important în viaţa muzicală educaţională germană. Însă la fel ca în cazul lui Paul Hofhaimer, puţine lucrări sale sale au supravieţuit trecerii timpului.

Cel de-al doilea autor german al acelor ani care a devenit cunoscut şi în afara graniţelor germane a fost Heinrich Finck, un nume destul de cunoscut în epoca sa, familiar la curţile poloneze, compozitorul Capelei imperiale a lui Maximilian I şi capelmaestru al Curţii imperiale vieneze a lui Ferdinand I. În rândul compozitorilor germani timpurii Finck ocupă un loc foarte important. Creaţia sa cuprinde într-o primă fază linii melismatice dificile, înglobează treptat germenii polifoniei şi spre final demonstrează, prin utilizarea unor texturi multiple că a reuşit să asimileze coerent stilul muzical contrapunctic demonstrat de contemporanii săi francezi.

Reformatorul cu majuscule

Puţine personalităţi istorice ale acelei perioade au avut impactul lui Martin Luther, Reformatorul, revoluţionarul pe terenul dogmei religioase. Influenţa sa asupra conştiinţei germanice a fost decisivă, el rămânând până astăzi un reper privit cu respect şi admiraţie de către majoritatea germanilor. Martin Luther era un înfocat avocat al muzicii, pe care, spre deosebire de Augustin, o vedea ca pe un indispensabil dar al lui Dumnezeu pentru omenire. "Muzica frumoasă este modul prin care profeţii pot calma agitaţia sufletului; este una dintre cele mai măreţe şi mai încântătoare daruri pe care Dumnezeu nu le-a oferit. Nu am nicio stimp pentru oamenii care dipreţuiesc muzica. Nu este invenţia noastră, este un dar al lui Dumnezeu. Plasez muzica alături de teologie." spunea Martin Luther despre arta sonoră, în care credea cu tărie, deşi convingerea sa că muzica poate echilibra pasiunile umane distructive nu l-a împiedicat să se dezlănţuie împotriva evreilor, pe care-i vedea răspunzători de moartea lui Christos şi să propună măsuri de blocare a acestora în viaţa publică, reacţie care a dat o aură extrem de controversată portretului său.

Alte nume reprezentative în epocă

La începutul secolului al XVI-lea activa în Ausburg şi Konstanz şi Heinrich Isaac, compozitor de origine flamandă, a cărui influenţă asupra culturii muzicale germanice a fost consistentă. Creaţia sa, una dintre cele mai prolifice din acel timp, este foarte diversă, incluzând aproape toate genurile şi formele vremii. A avut, de asemenea, un mare rol în răspândirea stilului polifonic flamand în Germania, făcând astfel posibilă dezvoltarea lui pe acest teritoriu.

Unul dintre elevii lui Paul Hofhaimer a fost compozitorul elveţian Hans Kotter, organist la curtea saxonă, în Freiburg şi în Breisgau. Ca protestant a avut de suferit datorită convingerilor sale, fiind închis, torturat şi exilat în 1522. După eliberare, în 1530 s-a dus la Berna, sperând să obţină un post de organist dar Reforma interzisese deja orgile în biserici, aşa că s-a mulţumit cu un loc de profesor. Colecţia sa de lucrări pentru orgă cuprinde transcripţii ale pieselor lui Hofhaimer şi Josquin de Prez, printre alţii, dar şi lucrări proprii, tributare în mare măsură profesorului său.

Adept al curentului protestant a fost şi Caspar Othmayr, preot, teolog şi compozitor. Othmayr este considerat unul dintre maeştrii frazării melodice, aşa numitului Liedsatz de la mijlocul secolului al XVI-lea. A compus numeroase imnuri inspirate de Martin Luther şi chiar un epitaf în memoria sa. Alături de Hofhaimer, Othmayr a ridicat nivelul lucrărilor polifonice germane pe un alt palier, mult mai rafinat şi sofisticat. Comparativ cu contemporanii săi, stilul lui Othmayr este mult mai proaspăt şi mai puţin conservator.

Probabil că cel mai faimos discipol al lui Heinrich Isaac a fost Ludwig Senfl. După ce maestrul său a murit, Senfl a fost numit succesorul său în postul de compozitor al curţii imperiale a lui Miaximilian I. Simpatizant al lui Luther, Senfl a intrat în vizorul Inchiziţiei, deşi n-a devenit niciodată în mod oficial protestant. Din 1530 va întreţine o corespondenţă constantă şi consistentă cu doi luterani de seamă, ducele Albrecht al Prusiei şi chiar cu Martin Luther. În cele din urmă a obţinut un post în München, oraş cu înalte standarde muzicale şi cu o viziune mai liberală faţă de simpatiile sale luterane.

Ludwig Senfl a fost un compozitor eclectic, la fel de familiar pe terenul muzicii religioase, pe cât era pe cel al muzicii seculare. Influenţa lui Josquin des Prez şi a lui Isaac se simte în creaţia, fără a-i influenţa însă originalitatea. Se remarcă, de asemenea, în piesele sale o melodicitate extraordinară şi preferinţa pentru liniile sonore lirice, pentru polifonia imitativă sau pentru alternarea pasajelor în canon cu linii sonore contrapunctice contrastante, mai ales în perioada târzie. Dar despre Senfl şi nu numai despre el vom mai vorbi în episodul viitor